Lectură de 6 minute

13 Sep 2022 - Interviuri și Analize

Studiu Coface: Construcțiile și comerțul, în topul insolvențelor, în primele șase luni

Viorela Pitulice

Abonează-te pe  

În primul semestru din 2022, s-au deschis 3.510 proceduri noi de insolvență, în creștere cu 16% față de S1 2021, și cu 6% peste nivelul anterior pandemiei Covid-19, potrivit celui mai recent studiu Coface România. Cele mai multe provin din sectorul construcțiilor (710), urmat de comerțul cu amănuntul (467) și comerțul cu ridicata și distribuție (407).

Pierderile financiare cauzate de companiile insolvente în primul semestru din acest an au ajuns la 2,7 mld. lei, în creștere cu 36% față de impactul similar din aceeași perioadă a anului trecut, și aproape cât toate pierderile generate de companiile care au intrat în insolvență în anul 2020, se mai arată în studiul realizat în luna august.

Afacerile în contextul actual

Mediul de afaceri trece prin provocări încă de la debutul pandemiei. Anul 2020 a fost marcat de efectul de lacăt și incertitudini fara precedent, 2021 a cunoscut o revenire în forță, urmând ca 2022 să debuteze cu războiul Rusia-Ucraina. Analizând contextul economic, putem înțelege mai bine cadrul în care operează companiile.

În continuare, investițiile nu reprezintă principalul motor de creștere economică și dezvoltare a companiilor active în România. Sectoarele unde investițiile au crescut mai accelerat pe parcursul anului 2021 comparativ cu media la nivel național (cca. 15% creștere medie netă a bazei activelor fixe) sunt agricultura (+23%), construcții (+19%), HoReCa (+17%) și producția și furnizarea de energie electrică (+16%).

Durata medie de încasare a creanțelor la nivelul întregului mediu de afaceri a scăzut la 92 zile pe parcursul anului 2021, comparativ cu 117 zile in 2020, niveluri similare fiind raportate doar în perioada 2010-2012.

Pe de altă parte, finanțarea acordată companiilor nonfinanciare de către instituțiile de credit a înregistrat un salt fără precedent pe parcursul anului 2021. Astfel, soldul creditelor bancare acordate tuturor companiilor la finalul anului 2021 era de 145 mld lei, în creștere cu 22 mld. lei față de finalul anului precedent.

Datele mai arată că producția industrială a cunoscut o creștere a costurilor de +25% în 2021 și +47% în primul semestru din acest an, dinamica salariului net a crescut cu 7% pe parcursul anului 2021, urmată de o accelerare în primul semestru din 2022 la +12%, iar dobânzile pentru creditele noi contractate în lei au crescut de la 4% (iunie 2021) până la 7,75% (iunie 2022).

“Primul semestru al anului 2022 conturează un tablou al mediului economic și de afaceri plin de provocări. Situația insolvențelor în S 1 confirmă tensiunile prin care trec firmele în încercarea de a supraviețui într-un cadru aflat în continuă schimbare. În acest context cu foarte multe incertitudini și provocări pentru mediul de afaceri, probabil numărul companiilor care își vor întrerupe activitatea va înregistra o creștere cu două cifre, amplitudinea și impactul financiar cauzate de companiile insolvente fiind dependente de evoluția contextului geopolitic și a tabloului macroeconomic. Este important să urmărim toate aceste evoluții cu atenție și să răspundem nevoilor cu soluții ancorate în realitatea curentă. Ca furnizor de servicii de management al riscului de credit, Coface va continua să sprijine mediul de afaceri prin soluții bazate pe know how-ul adunat în cei peste 25 de ani de prezență pe piața locală,” a declarat Alina Popa, Country Manager, Coface România.

Evoluția firmelor insolvente

Deși primul semestru din acest an a fost marcat de o creștere a numărului de insolvențe, se observă o scădere graduală în ultimii ani a numărului de companii insolvente care înregistrează venituri peste 0,5 mil. EUR (medii si mari).

Pe de altă parte, numărul acestora din urmă s-a situat în primul semestru al acestui an la 164 companii, în creștere față de 133 în S1 2021.

Conform datelor publicate de Centrala Incidentelor de Plăți furnizate de către Banca Națională a României, sumele refuzate la plată cu instrumente de debit pe parcursul primului semestru al anului 2022 au fost în valoare totala de doar 0.7 mld. lei. Valoarea medie a incidentelor de plată înregistrate pe primului semestru a fost de 53k lei, în linie cu media ultimilor ani.

“Mediul de afaceri trece printr-o furtună complexă: piața muncii este tensionată din cauza creșterii salariilor și a presiunilor inflaționiste, marjele sunt sub presiune, costurile de finanțare au crescut, provocările logistice sunt amplificate de creșterea riscului de contagiune, iar contextul geopolitic este foarte instabil. Într-un asemenea mediu, companiile sunt din ce in ce mai preocupate de încasarea mai rapidă a facturilor și analiza partenerilor de afaceri. Mai mult decât atât, complexitatea ecosistemului de afaceri implică necesitatea evaluării riscurilor furnizorilor și a celor mai importanți concurenți, ori clienții clienților importanți. Nu mai este suficient să îți analizezi doar partenerii de afaceri”, a declarat Iancu Guda, Services Director, Coface România.

Distribuția sectorială a insolvențelor

Cele mai multe insolvențe deschise în primul semestru al anului curent au fost înregistrate in sectorul construcțiilor (710), urmat de comerțul cu amănuntul (467) și comerțul cu ridicata și distribuție (407).

Dacă numărul insolvențelor deschise în sectorul de comerț este relativ stabil față de aceeași perioadă a anului precedent, sectorul construcțiilor raportează o creștere cu aproape 50%, principala provocare fiind gradul ridicat de îndatorare coroborat cu scăderea creditării pe segmentul rezidențial din cauza creșterii semnificative a dobânzilor.

Dacă analizăm numărul de insolvențe raportat la totalul firmelor active, cel mai afectat sector este cel al fabricării produselor textile, a articolelor de îmbrăcăminte și încălțăminte, care a înregistrat o rată a insolvențelor de 24 de companii la 1.000 de firme active, aproape de 3 ori peste media la nivel național.

Radiografia mediului de afaceri

Numărul companiilor care și-au întrerupt activitatea în primul semestru din acest an a fost de 62.567, în creștere cu 12% față de aceeași perioadă a anului anterior.

În același timp, numărul firmelor nou înregistrate a crescut la 76.962, din care SRL reprezintă 57.808, cu 7% mai mult decât același semestru din anul precedent, reprezentând astfel maximul ultimului deceniu din perspectiva evoluției semestriale.

Cuplarea creșterii importante a companiilor care își întrerup activitatea (+12%) cu cele noi înmatriculate (+7%) poate indica și o migrare a afacerilor vechi către cele noi.

Privind către viitor, principalele provocări ale companiilor deriva din presiunile asupra profitabilității și decelerarea investițiilor din cauza dobânzilor în creștere, scăderii consumului și a incertitudinilor fiscale. Toate acestea vor crește dificultatea de rambursare a datoriilor comerciale și bancare, ceea ce va alimenta continuarea trendului de creștere a insolvențelor.

În cadrul studiului, au fost considerate insolvențele nou deschise, în baza datelor publicate de BPI (Buletinul Procedurilor de Insolvență). De exemplu, toate firmele cu proceduri de insolvență deschise în primul semestru al anului 2022 (conform BPI) și care nu figurează ca fiind în funcțiune la mijlocul lunii iulie 2022 (conform ONRC), au fost considerate ca fiind insolvențe nou deschise pe parcursul primului semestru din 2022.

Retail.ro /  Retail.ro /  Interviuri și Analize /  Studiu Coface: Construcțiile și comerțul, în topul insolvențelor, în primele șase luni