”Piața era foarte mică, nu aveai acces ușor la produse cosmetice de calitate. Am testat o mascara, mi-a plăcut foarte mult și așa m-am decis să devin reprezentant”, a declarat Roxana Popescu, CEO AVON România, pentru Retail.ro.
Drumul său profesional a început în customer service, unde a lucrat timp de doi ani, într-o echipă tânără și dinamică, apoi a continuat în training și vânzări.

Evoluția a fost constantă, iar cea internațională a completat experiența sa managerială: a condus operațiunile Avon din Republica Moldova, unde a locuit timp de trei ani, apoi a coordonat business-ul din Lituania și țările baltice, fiind responsabilă inclusiv de Finlanda.
În 2019, s-a întors în România pentru a prelua conducerea companiilor.
Provocări de CEO la Avon România
În prezent, Popescu descrie rolul de CEO ca pe o succesiune continuă de provocări, decizii și adaptare.
”Nicio zi nu seamănă cu alta. Sunt situații legate de oameni, de proiecte, de schimbare rapidă. De aceea calendarul pentru mine este indispensabil. Avem o cultură empatică, bazată pe siguranță psihologică și incluziune. Spre exemplu, deciziile care implică despărțiri sunt cele mai grele. Îmi place să descopăr ce resurse are fiecare angajat și să creez context în care acele abilități să iasă la suprafață. Am văzut oameni care au crescut enorm prin mutări laterale și promovări”, povestește aceasta.
Ce au ales românii să pună în coșul de cumpărături pentru 8 Martie
Cât despre tinerele aflate la început de carieră, Roxana Popescu are un mesaj clar: mai multă încredere în propriile forțe.
”Noi, femeile, avem tendința să așteptăm să fim perfect pregătite. Ar trebui să învățăm de la bărbați curajul de a aplica și de a încerca”, spune Popescu.
Dacă bărbații bifează 70% din cerințele din anunțului de angajare, aplică. Femeile, în schimb, nu o fac.
Roxana Popescu, CEO AVON România
Cum arată o zi obișnuită din viața Roxanei Popescu
Popescu povestește că reușește să găsească echilibrul între familie, sport și implicarea în comunități dedicate femeilor.
”O zi obișnuită începe cu o cafea, după care fac 20 de minute de sport. Apoi ne pregătim de plecat: copiii la școală, noi la muncă, pe unde avem treabă eu și soțul meu. Vin spre birou și nu mai știu nimic de nimeni până la ora 18.00. Ne întoarcem, facem cina și mâncăm împreună; ne mai povestesc copiii ce au făcut, dacă au avut o zi bună sau nu, le mai povestesc și eu câte ceva. Familia îmi dă energia de care am nevoie, acolo se evaporă grijile”, a adăugat CEO AVON România.
Cu un parcurs construit pas cu pas, de la reprezentant la CEO, Roxana Popescu este în prezent unul dintre liderii care influențează direct transformarea pieței de beauty din România.
AVON este prezent de peste 25 de ani pe piața din România, timp în care și-a menținut o poziție de top în preferințele consumatorilor, reușind în același timp să pună bazele uneia dintre cele mai mari comunități de femei.