Lectură de 3 minute

05 Mai 2022 - Interviuri și Analize

Evoluția industriei de reciclare din România, departe de obiectivele europene. România, penultima la reciclare în Uniunea Europeană

Roxana Vasile

Abonează-te pe  

Cifra de afaceri a companiilor de reciclare din România a crescut cu 2,2% față de 2019 și a fost cu 43% peste nivelul din 2016, ajungând la valoarea de 12,7 miliarde de lei în 2020.

„Pentru 2021 estimăm continuarea tendinței de creștere începută în 2016 și depășirea nivelului de 13 miliarde de lei. Pe termen mediu ne așteptăm la o accentuare a tendinței de creștere în cazul accesării și implementării cu succes a Planului Național de Reziliență, în baza concentrării substanțiale a jaloanelor în jurul indicatorilor de mediu”, a declarat Tudor Malearov, business development manager KeysFin, în cadrul celei de-a VI-a ediții a Forumului de Mediu organizat de către Universul Juridic.

Din perspectivă județeană, Capitala conduce cu o cifră de afaceri de 2,7 miliarde de lei care reprezintă 21,6% din total, urmată de companiile înregistrate în județele Ilfov (7,4% din total), Brașov (6,8% din total), Arad (6% din total) și Galați (5,1% din total). Împreună, primele 5 județe au generat 47% din cifra de afaceri a companiilor de reciclare locale în 2020.

Numărul companiilor de reciclare care și-au raportat rezultatele anuale a crescut cu 1,7% față de 2019 și a fost cu 2,6% mai mare decât în 2016, la 3,5 mii companii în 2020 (în baza datelor disponibile în aprilie 2022). Numărul insolvențelor a scăzut cu 7,8% față de 2019 și cu 34% față de 2016, la 59 în 2020.

Retail jobs

Rezultatul net al industriei de reciclare (profitul net minus pierderea netă) a crescut cu 38% față de 2019 și a fost cu 95% peste nivelul din 2016, atingând nivelul record de 748 milioane de lei în 2020. Dintre cele 3,5 mii de companii analizate, 1.970 au înregistrat profit (56%), 1,1 mii pierderi (31%), în timp ce restul au raportat un rezultat nul în 2020.

Topul companiilor de reciclare în 2020

Hammerer Aluminium Industries Santana SRL a fost și în 2020 lider, cu toate că a înregistrat o scădere anuală de 0,4% a cifrei de afaceri, la aproape 573 milioane de lei. Pe locurile 2 și 3 se situează Rematholding CO SRL (315 milioane de lei) și Supercom SA (282 de milioane de lei), companie care a avut cea mai mare creștere procentuală și nominală a cifrei de afaceri din top 10 de 28%, respectiv cu 62 de milioane de lei, urcând astfel de pe locul 10 în 2019, pe locul trei în 2020.

România, penultima la reciclare în UE

La nivel european, mai mult de jumătate dintre deșeuri (54,6%) au fost valorificate prin reciclare (37,9%), operațiuni de umplere (10,7%) sau energetic (6%). Din restul de 45,4%, majoritatea deșeurilor, respectiv 38,4% din total au fost depozitate. Dacă Italia și Belgia au rate de reciclare de peste 75%, România se situează pe penultimul loc din UE cu o rată de reciclare de 3,2% din total deșeuri generate.

„În medie un cetățean european a generat echivalentul a aproximativ 7 tone de deșeuri în 2018, potrivit ultimelor date de la Eurostat. România s-a situat pe locul 6, cu echivalentul a 11,5 tone per locuitor însă dintre acestea, România a înregistrat cea mai mare pondere de deșeuri minerale la nivelul Uniunii Europene: de 90,3% din total deșeuri generate. Planul Național de Reziliență reprezintă o oportunitate în re-tehnologizarea activităților de minerit și extracție pentru eficientizarea producției: performanțe sporite cu amprentă redusă asupra mediului”, punctează analiștii KeysFin.

Citeste si:
Lidl a început un parteneriat cu Electrica Furnizare și Reciclad’OR cu scopul de a-și pregăti angajații în legătură cu consumul eficient de resurse
Lidl a început un parteneriat cu Electrica Furnizare și Reciclad’OR cu scopul de a-și pregăti angajații în legătură cu consumul eficient de resurse

Cea mai mare pondere din deșeurile generate, de 95,5% sunt depozitate, România fiind pe locul al doilea în Uniunea Europeană după Bulgaria unde indicatorul este la 96,6%. La polul opus se regăsesc Slovenia și Danemarca cu 3,7% respectiv 5,9% dintre deșeuri eliminate prin depozitare în 2018.

KeysFin oferă soluții 100% digitalizate pentru verificarea mediului de business, cu date financiare și juridice, rapoarte, grafice și analize actualizate la zi despre companiile din România și din străinătate, în vederea reducerii riscului comercial.
Sursa foto: Pexels

Retail.ro /  Retail.ro /  Interviuri și Analize /  Evoluția industriei de reciclare din România, departe de obiectivele europene. România, penultima la reciclare în Uniunea Europeană