Lectură de 4 minute

29 Apr 2022 - Video

Cum, unde și de ce este bine să reciclăm deșeurile electrice și electronice? Eco Positive: „Avem unde să reciclăm. Important este să ducem materia primă pentru reciclare”

Anca Olteanu

Abonează-te pe  

Eco Positive, companie care asigură respectarea țintelor de colectare și reciclare ale deșeurilor electrice și electronice (DEEE), va lansa un calendar cu acțiunile pe care le va desfășura în diferite județe anul acesta, pentru ca românii să știe unde pot preda echipamentele vechi, astfel încât acestea să nu mai ajungă la gropile de gunoi, ci în centrele de reciclare și valorificare. Despre gradul redus de reciclare din industria EEE și informarea necesară pentru a crește implicarea am stat de vorbă cu managerul de comunicare Elena Scutaru, în cadrul emisiunii „Green choice in local retail”.

Odată cu intrarea în Uniunea Europeană, România a fost nevoită să transpună legislația privind reciclarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice. Această legislație implică responsabilitatea producătorilor, importatorilor și distribuitorilor de a gestiona deșeurile care se află pe teritoriul țării. Așa au apărut organizațiile de transfer de responsabilitate, cum este Eco Positive, o organizație colectivă înființată de unii dintre acești producători și distribuitori în anul 2019, care îndeplinește obligațiile legale privind norma și ținta de colectare și reciclare a acestor deșeuri.

România se află pe ultimul loc din UE la colectarea deșeurilor EEE, cu o rată de 27,5%, în 2019, potrivit Eurostat, deși ținta era de 45%, conform derogării care se aplica țării. Acum, ținta este de 65%, aproape imposibil de atins în acest an.

„Este o mare provocare, dar dacă depunem efort și strângem rândurile, se va întâmpla la un moment dat, nu anul acesta. Ușor, această țintă va crește ușor. Cu toții, de la cel mai mic contributor, eu, tu, noi toți, trebuie să ne informăm și să ne educăm în privința colectării și reciclării și a pericolelor care le generează faptul că acestea nu intră în fluxul legal de colectare”, explică Elena Scutaru, managerul de comunicare al Eco Positive.

Traseul gri al deșeurilor electrice și electronice

Dacă organizațiile de transfer de responsabilitate îndeplinesc țintele de reciclare, nu același lucru se întâmplă la nivel național, unde circa 13% dintre deșeurile electrice și electronice ajung la gropile de gunoi, unde poluează cu substanțe periculoase non-biodegradabile apa, solul și aerul, iar circa 50% din aceste deșeuri intră în fluxul gri al așa-zisei reciclări, unde operatorii colectează doar anumite componente, iar pe restul le aruncă în locuri neadecvate.

„O mare parte din aceste deșeuri nu intră pe fluxul legal, care implică preluarea de către un operator care este autorizat să preia deșeuri care sunt periculoase. Acestea trebuie manevrate, transportate și depozitate într-un anumit fel. Deșeurile intră în sistemul nostru, într-o platformă, sunt scanate și știm exact de unde au venit, iar apoi sunt transportate către fabricile de reciclare, unde sunt tratate, reciclate și valorificate conform normelor europene. Avem unde să reciclăm. Important este să ducem materia primă pentru reciclare, respectiv deșeurile electrice, a explicat Scutaru.

Un alt motiv pentru gradul redus de reciclare este și slaba informare a cetățenilor: mulți nu știu de ce trebuie să pună umărul la colectarea adecvată a echipamentelor electrice și electronice și nici nu știu unde să aducă deșeurile. „Nu avem încă conștiința importanței reciclării deșeurilor și a nu le păstra pe lângă noi”, după cum spune Scutaru.

Eco Positive pune la dispoziția locuitorilor din România o linie verde, 0800 444 800, la care pot suna de luni până vineri, de la ora 9 la 17, pentru a afla unde pot preda un aparat electrocasnic mic sau pentru a programa ridicarea de acasă sau de la birou a unui echipament voluminos, precum frigider, aragaz sau televizor. În plus, organizează în anumite zile acțiuni de colectare, în puncte provizorii, iar serviciile menționate sunt gratuite. Cine nu vrea să sune, se poate informa sau programa online, pe platforma colectează.ro, unde există harta țării cu acțiunile de colectare programate în fiecare județ.

Citeste si:
Auchan a dat startul reducerilor de primăvară: ce produse găsești la ofertă și până când sunt disponibile 
Auchan a dat startul reducerilor de primăvară: ce produse găsești la ofertă și până când sunt disponibile 

„Pe lângă aceste activități și acțiuni de comunicare și colectare, care se vor desfășura în continuare, în parteneriat cu primăriile, ne-am gândit la un calendar stabilit pentru o lună sau două, chiar avem câteva județe unde am pregătit asemenea calendare pentru lunile iunie și iulie. Județul este împărțit în zone, pentru ca oamenii să știe că în această perioadă mașina de colectare circulă sau centrele din localități sunt deschise, pentru ca oamenii să se debaraseze responsabil de aceste deșeuri. Va fi un model pe care ne dorim să îl replicăm și să ajungem în toate punctele din țară. Ajungem în Argeș și Gorj și suntem în discuții și cu alte județe, pentru extinderea programului”, a precizat Scutaru.

Aici puteți asculta podcast-ul emisiunii.

Emisiunea „Green choice in local retail” este susținută de Lidl România.

Retail.ro /  Retail.ro /  Video /  Cum, unde și de ce este bine să reciclăm deșeurile electrice și electronice? Eco Positive: „Avem unde să reciclăm. Important este să ducem materia primă pentru reciclare”