Sunt reglementate obligațiile producătorilor, tuturor producătorilor de produse care intră în sistemul SGR (sistem de garanție-returnare), produse de tip băuturi bere, băuturi alcoolice, spirtoase, vin, ape minerale, sucuri, nectar și alte produse similare.
Astfel, fiecare producător este obligat să se înregistreze în sistemul SGR, pentru a se ajunge, în primul an, la o rată de recuperare a acestor ambalaje de 65% la sticlă, 65% la plastic și 65% la metal, urmând ca în anul trei să se ajungă la un procent de 85%-90% începând cu 1 ianuarie 2025. Astfel, consumatorii vor plăti 50 de bani pentru fiecare ambalaj din categoriile menționate cu capacitatea de până la trei litri. Excepție fac ambalajele produselor lactate.
,,Trebuie să organizeze punctele de returnare în condițiile oferite de guvern, în mod automat sau manual, trebuie să se înregistreze în sistemul SGR și să asigure, pentru consumatori, posibilitatea predării ambalajelor contra acelei garanții de 0,5 lei. Toate produsele care se vând din categoriile menționate trebuie să fie vândute în ambalaje care au inscripționată această marca unică, a SGR, și care vor fi identificate prin codul de bare'', explică ministrul Tánczos Barna.
Garanția plătită ar urma să fie recuperată de consumatorul final prin reciclarea deșeurilor la automatele amplasate special și se va face fie în cash, fie prin transfer electronic, respectiv voucher în cazul sistemelor automate care pot fi valorificate în cadrul acelor unități de comercializare.
Sursă foto: Unsplash