Lectură de un minut

04 Mai 2022 - Știri și Noutăți

Auchan organizează târgul de vinuri roze: 20 de crame românești și din Republica Moldova, prezente la raft

Anca Olteanu

Abonează-te pe  

Retailerul Auchan organizează, în perioada 4 - 17 mai, târgul de vinuri roze, cu 150 de sortimente, provenind de la 16 crame românești și 4 crame din Republica Moldova.

În ediția de anul acesta, 50% dintre sortimentele roze sunt prezente pentru prima dată în oferta retailerului.

Printre cramele românești din cadrul târgului se numără Bucium, Budureasca, Oprișor, Recaș, Vinarte, Domeniul Bogdan, Segarcea, Aurelia Vișinescu, Silvania, Tohani, Sarica Niculițel, Domeniile Sâmburești sau Vînju Mare, în timp ce din Republica Moldova iubitorii de vin roze vor găsi produse de la crame de renume precum Castel Mimi, Domeniile Davidescu, Fautor și Purcari.

Membrii programului de fidelitate MyCLUB Auchan au parte de până la -30% bonus pe cardul de fidelitate, la o selecție de zeci de produse.

Potrivit companiei, vinul roze a devenit din ce în ce mai căutat pe tot parcursul anului, nu doar în sezonul estival. Auchan România va diversifica gama de vinuri roze disponibilă la raft, punând accent pe producțiile românești.

Toate produsele din ofertă pot fi comandate și online, cu livrare la domiciliu sau ridicare din magazine, respectiv din parcările hipemarketurilor, prin serviciile gratuite Click&Collect și Auchan Drive.

Auchan România are în portofoliu 223 de magazine, cuprinzând 33 de hipermarketuri, 5 supermarketuri și 185 de magazine de ultraproximitate MyAuchan, din care 176 în stațiile Petrom, cât și magazinul online auchan.ro.

Citeste si:
Brandul românesc MIZAR deschide un nou magazin
Brandul românesc MIZAR deschide un nou magazin
Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Auchan organizează târgul de vinuri roze: 20 de crame românești și din Republica Moldova, prezente la raft