Lectură de 4 minute

09 Sep 2021 - Opinii

Vânzările europene din retail vor crește în 2021. Digitalizarea, sustenabilitate, munca de la distanta și produsele locale, trendurile momentului

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

Comerțul cu amănuntul și vânzările de bunuri de larg consum (FMCG) din Europa va reveni pe creștere în 2021, după un an în care industria a fost zdruncinată din temelii de impactul Covid-19, arată raportul “Navigating the New Reality: Retail and Consumer”, realizat de compania de consultanță PwC.

Opinie scrisă de Ruxandra Târlescu, partener PwC România, lider Retail & Consumer

Ritmul de creștere va varia în funcție de fiecare sector. Spre exemplu, în cazul comerțului cu produse nealimentare, valoarea adăugată brută (VAB), respectiv contribuția companiilor din sector la economie, va crește cu 5,3% în 2021 și cu 7,2% în 2022, luând în considerare succesul campaniilor de vaccinare în toată Europa, fără apariția unor mutații rezistente la vaccin sau întreruperea lanțului de aprovizionare.

În ceea ce privește industria alimentară, una dintre cele mai puțin afectate industrii de această criză sanitară, creșterea va fi mai redusă, cu o majorare a VAB de 0,3 % în 2021 și de 0,8 % în 2022, de la o scădere de numai 0,3% în 2020.

Per ansamblu, analiza indică o perspectivă pozitivă pentru retaileri în viitorul apropiat. Dar cu toate acestea companiile trebuie să se mențină precaute, având în vedere schimbările rapide care au avut loc în comportamentul consumatorilor în timpul pandemiei.

Înscrie-te la conferința anuală retailArena: A Game of The Future și află cele mai noi informații din domeniu, soluții pentru digitalizarea afacerilor și trendurile industriei.

Consumatorul merge în online

Una dintre tendințele din perioada de lockdown, care de altfel se va permanentiza, este orientarea consumatorilor către comerțul online. Retailerii tradiționali, care nu au putut intra în comerțul online, au fost profund afectați. Pentru a se adapta la aceste schimbări și pentru a rezista pe piață, retailerii europeni trebuie să regândească și să reconfigureze organizațiile și modelele de afaceri.

Raportul PwC recomandă atenție pentru patru tendințe cheie în procesul de transformare: digitalizare, sustenabilitate și ESG, localizare, precum și noi modalități de lucru.

Citeste si:
eMAG dă cumpărături de 10.000 de lei în 12 rate cu ajutorul HeyBlu, propriul IFN
eMAG dă cumpărături de 10.000 de lei în 12 rate cu ajutorul HeyBlu, propriul IFN

Sondajul PwC “Global Consumer Insights Survey” din anul 2020 a arătat că 49% dintre consumatorii europeni au evitat cumpărăturile în magazinele fizice începând din martie 2020. Și, deși retailerii, inclusiv cei alimentari și farmaceutici, au rămas deschiși pe parcursul perioadelor de lockdown, 63% dintre europeni au cumpărat mai multe produse online decât înainte de pandemie.

Această tendință se va permanentiza, având în vedere că aproape toți consumatorii care au făcut cumpărături online în perioada pandemiei intenționează să continue acest obicei.

Tendința de sustenabilitate

Pe lângă digitalizare, o altă tendință care s-a conturat în pandemie a fost orientarea consumatorului către un stil de viață sănătos și o mai mare grijă față de mediu. Spre exemplu, aproximativ 45% dintre consumatorii din întreaga lume spun că evită în mod activ utilizarea plasticului ori de câte ori este posibil. Multe companii au implementat deja inițiative de economie circulară durabilă și trebuie să continue acest proces.

Localizarea

O altă tendință este rezultatul conștientizării și preocupării crescânde în rândul consumatorilor cu privire la impactul a ceea ce cumpără și mai ales de unde provine, mulți orientându-se spre produse locale.

Acest lucru a pus presiune pe retaileri și companiile FMCG să aibă o supraveghere mai bună a lanțului de aprovizionare din motive etice și ecologice și să scurteze lanțul de aprovizionare.

Interesul pentru localizare este inversul reacției normale a consumatorilor la crizele economice, care este acela de a urmări cel mai mic preț posibil deasupra oricărei alte considerații. Aprovizionarea și fabricarea mai ieftină a bunurilor în țările cu costuri reduse a reprezentat un avantaj competitiv în acest sector timp de mulți ani, iar companiile au excelat la îmbunătățirea eficienței și amplorii de-a lungul lanțului de aprovizionare. Când fabricile și granițele s-au închis și transportul a fost întrerupt în timpul primului val al pandemiei, a fost dezvăluită lipsa de rezistență în acest model.

Munca de la distanță

Pe măsură ce retailerii caută să-și extindă canalele online și să automatizeze mai multe procese, vor fi nevoiți să gestioneze mai multe proiecte de transformare. Astfel de inițiative au fost întotdeauna complexe în ceea ce privește conținutul, oamenii și documentația. Acum, o configurare la distanță crește și mai mult importanța gestionării eficiente a programului.

Lucrul la distanță oferă o oportunitate semnificativă de a construi echipe interdisciplinare și de a colabora mai incluziv între regiuni. Cu reguli de bază clare pentru întâlniri, documentarea rezultatelor și colaborarea în timp real în fișiere, retailerii pot valorifica abilitățile și cunoștințele din întreaga companie.

Succesul retailului și sectorului FMCG se bazează pe flexibilitatea și agilitatea sa. Cu toate acestea, la mai bine de un an de la pandemie, multe companii încă se luptă să se adapteze la noua realitate.

Retail.ro /  Retail.ro /  Opinii /  Vânzările europene din retail vor crește în 2021. Digitalizarea, sustenabilitate, munca de la distanta și produsele locale, trendurile momentului