Lectură de 7 minute

24 Jan 2022 - Interviuri și Analize

Viitorul magazinelor: recunoaștere facială, livrare cu drona, noi experiențe și acces la datele personale ale clienților în anul 2040

Roxana Vasile

Abonează-te pe  

Deși clienții încă au nevoia unui magazin fizic și tind să aleagă magazinele fizice, acest tip de spații, așa cum le știm, vor dispărea până în 2040 sau vor veni cu noi funcționalități, susțin analiștii Euromonitor în studiul Commerce 2040. Retailerii vor fi nevoiți să introducă centre experiențiale, recunoaștere facială și chiar și livrarea prin intermediul dronelor în 2040, fiind schimbată radical interacțiunea cu consumatorul. 

Comportamentul de consum al clienților a evoluat și cresc și așteptările pe care aceștia le au prin experiența de cumpărare. Fizic, magazinele rămân o parte importantă și chiar critică experienței cumpărătorilor de azi, atât în termenii de implicare a mărcii cât și în privința achiziției. Însă, magazinele fizice vor continua să joace un rol important în 2040, deși funcțiile lor vor evolua.

Astfel, 47% dintre consumatorii conectați la internet la nivel global declară că ,, vor să vadă sau să încerce înainte'' produsele, adică să se bucure de experiența unui magazin fizic, care este o parte importantă a motivației pentru cumpărăturile direct din magazin, arată raportul. Consumatorii conectați folosesc o varietate de dispozitive și de interfețe pentru a accesa internetul, acest lucru influențând modul în care comsumatorii conduc comerțul. Acest nivel de conectivitate permanentă oferă noi niveluri de confort, simplitate și cunoștințe. Cumpărătorii de astăzi sunt mai nerăbdători, mai pretențioși, dar mult mai informați, în timp ce brandurile sunt așteptate să creeze experiențe adaptate poveștilor individuale ale consumatorilor și să comunice într-un mod cât mai funcțional pentru ei, fie prin telefon, e-mail, rețele sociale sau aplicații de chat, potrivit studiului.

Experiența în magazinele fizice se schimbă. Astfel, două dintre categoriile principale de produse pe care clienții vor să le testeze în magazine sunt îmbrăcămintea și accesoriile (sectorul fashion) și produsele de îngrijire personală (zona de beauty). În timp ce tehnologiile precum realitatea virtuală sau imagistica 3D imită experiența personală în afara magazinului, alte caracteristici ale cumpărăturilor în magazinele fizice pot fi mai greu de replicat și vor reprezenta adevărate provocări pentru retaileri.

Magazinele ,,de mâine'', axate pe experiență

Experiența de a fi în magazin va evolua în ochii consumatorilor pentru a se potrivi mai bine cu specificul individului. Consumatorii vor putea testa produsele în diferite medii cu ajutorul digitalului, în contextul utilizării finale, fie că este vorba despre a încerca echipamentul de fotbal pe o suprafață asemănătoare direct în magazin, fie că vorbim despre o geacă pe care clientul o poate încerca direct în magazin.

Consumatorii au o nevoie tot mai mare de a experimenta cât mai mult. Astfel, pe lângă rolul sporit pe care îl joacă digitalul în comerț, dorința de a experimenta mai mult crează o schimbare fundamentală a valorilor pe care consumatorii le vor adopta. În viitor, consumatorii vor acorda prioritate mai mare experiențelor în locul cantității cumpărăturilor. Mărcile pot adăuga valoare și pot crește prețurile produselor în schimbul unei experiențe unice pe care consumatorul o are.

Progresele tehnologice detașează din ce în ce mai mult decizia de cumpărare de un magazin fizic. Retailerii inteligenți se vor folosi de tehnologie pentru a elimina problemele simple legate de cumpărături și vor folosi metode digitale pentru a le stârni curiozitatea și simțurile clienților. Retailerii vor implementa zone experimentale în magazine, un ''testing area'' în interiorul lor, potrivit Euromonitor.

În plus, în retailul din 2040, tehnologia va ghida consumatorii prin tot magazinul. Clienții vor putea fi ghidați de un robot în timp ce fac cumpărăturile și vor avea la dispoziție și o listă virtuală cu produse. Roboții vor fi folosiți de asemenea pentru serviciul clienți și pentru administrarea inventarului magazinului. Magazinul ,,de mâine'' vine cu posibilitatea ca cei care intă în magazin să fie recunoscuți prin senzori chiar înainte ca aceștia să plătească pentru achizițiile făcute.

Citeste si:
C&A vrea să se extindă cu magazine mai mici în centrele orașelor europene
C&A vrea să se extindă cu magazine mai mici în centrele orașelor europene

Mai mult, în viitor, vor exista puține spații de retail offline, unul dintre acestea fiind reprezentat de magazinele de proximitate, în care clienții pot face cumpărături în grabă.

Cumpărăturile vor fi mai contextuale, permițând astfel consumatorilor să încerce hainele sau produsele de înfrumusețare într-un mod virtual prin intermediul aplicațiilor printr-o încercare virtuală de proiectare a sa și a produselor alese. În plus, clienții vor avea și un stilist virtual. Stilistul personal virtual al consumatorului îl va ajuta să facă alegeri în contextul a ceea ce individul deține deja sau cum ar putea completa un look dorit.

Vitrinele sunt reproiectate

Creșterea comerțului digital va duce la o reproiectare a vitrinelor magazinelor, precum și a livrărilor, dar și modul în care produsele pot fi văzute pe rafturile magazinelor. Magazinele vor crea intrări separate pentru ridicarea comenzilor online pentru a le oferi consumatorilor o experiență mai comodă și mai facilă. În plus, clienții își pot alege produsele virtual și le vor putea ridica dintr-un pick-up point aflat la intrarea în locație. O modalitate de livrare tot mai adoptată în viitor este reprezentată de drone. Clienții vor putea primi produsele acasă cât mai repede prin intermediul dronelor, într-un timp de livrare mai scurt, comparativ cu modalitățile de livrare din prezent.

Scanarea facială în magazinele din 2040

Retailerii vor fi capabili și să identifice consumatorii când intră în magazin, mai degrabă decât să aștepte până când aceștia termină cumpărăturile și plătesc pentru produsele pe care le-au luat.

O altă facilitate care trebuie adoptată de retaileri pentru a ține pasul cu tehnologia este alerta virtuală, prin care comercianții pot face notificări cu privire la noile prețuri pe care produsele le au în magazine sau trimiterea acestora către o platformă individuală sau vocală.

Magazinele viitorului trebuie să fie dotate cu scanare facială, care va identifica consumatorii la intrarea în magazin permițând astfel comercianților cu amănuntul să ofere a experiență mai personalizată în funcție de profilul fiecăruia, având chiar acces la datele personale. Plata pentru produs sau experiențe se va face automat la ieșirea din magazin.

Noi modele de afaceri

Progresele tehnologice vor redefini și mai mult experiența de cumpărare în 2040. Rata adoptării virtuale se va accelera, cel mai probabil, în viitorul apropiat. Însă, multitudinea de tehnologii folosite în viitor vor fi cu siguranță copleșitoare. Fără îndoială, cei care vor reconecta comerțul în următorii 20 de ani se vor confrunta un set diferit de provocări decât inovatorii care au venit înaintea lor, notează Euromonitor.

Companiile din această perioadă precum Uber, Airbnb și Facebook au devenit modele prin valorificarea tehnologiei pentru a reconecta consumatorii cu furnizorii și, la rândul lor, au introdus un nou model de afaceri. Astfel, platforma Uber nu deține automobile, platforma de cazare Airbnb nu deține imobiliare, dar se ocupă de cazări, iar platforma media Facebook nu deține niciun conținut, dar a devenit cea mai populară rețea de socializare. Însă, aceste companii au avut succes ca urmare a platformelor prin care conectau oamenii.

În felul acesta, următoarea etapă de dezvoltare va necesita mai multe modificări ale infrastructurii decât a fost anterior necesar. În retail, punctele de vânzare și locațiile vor avea nevoie nu numai de un upgrade tehnologic, ci și de un centru experiențial orientat spre consumatori.

Magazinele viitorului vor fi nevoite să vină cu soluții digitale pentru a păstra legătura cu consumatorii, vor fi nevoite să introducă noi facilități virtuale.

Spre exemplu, Carrefour lansează la Paris un nou concept de magazin prin care clienții pot face cumpărăturile în 20 de secunde, potrivit Retail Detail. Carrefour Flash 10/10 este un concept de magazin digitalizat prin care mai multe camere și mai mulți senzori înregistrează produsele pe care consumatorii vor să le pună în coșul de cumpărături. Atunci când ajung la casă, clienții trebuie doar să confirme și să plătească pentru comenzile lor.

Retail.ro /  Retail.ro /  Interviuri și Analize /  Viitorul magazinelor: recunoaștere facială, livrare cu drona, noi experiențe și acces la datele personale ale clienților în anul 2040