Lectură de 2 minute

27 Jan 2022 - Interviuri și Analize

Topul categoriilor de produse care au suferit modificări ale prețurilor: carburanți, energia electrică și alimentele

Anca Olteanu

Abonează-te pe  

Toate categoriile de produse sunt acum mai scumpe comparativ cu anul trecut. Topul scumpirilor este dominat de carburanți, factura la energie electrică/gaze naturale și produse alimentare (82%), potrivit datelor Reveal Marketing Research.

Majorări pe care respondenții le-au mai consemnat au fost în cazul produselor pentru construcția casei/amenajări (79%), călătorii / vacanțe (74%), medicamente/suplimente (72%) și costuri pentru servicii precum telefonie, internet, asigurări, etc. (69%).

La polul opus, produsele de igienă corporală, articolele de îmbrăcăminte și accesoriile sunt indicate de cea mai mică parte dintre respondenți ca fiind mai scumpe comparativ cu anul trecut. Pe categorii de gen, conform datelor centralizate, femeile declară în cea mai mare măsură că produsele care s-au scumpit comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut sunt produsele alimentare (86%), în vreme ce bărbații consideră în proporție de 80% că s-au scumpit carburanții.

Se așteaptă în continuare creșteri de preț la alimente

Mai bine de jumătate dintre persoanele intervievate în cadrul acestui studiu sunt de părere că în acest an prețurile vor crește în cea mai mare măsură la factura de energie electrică/gaze naturale (79%), urmată de produse alimentare (74%) și costurile la carburanți (74%). În ceea ce privește previziunile despre scumpirea serviciilor, respondenții sunt de părere că serviciile de energie electrică (85%), gazele naturale (83%) și apa curentă (67%) se vor scumpi în decursul acestui an.

Ca urmare a creşterilor continue de preţuri la aproape toate categoriile de produse, românii declară că au renunțat să mai achiziționeze ceasuri, bijuterii, accesorii (43%), autoturisme / moto (34%), dar și la ieșiri în oraș (baruri, pub-uri, restaurante).

Studiul Reveal Marketing Research s-a desfăşurat online în perioada 21-25 ianuarie 2022, pe un eşantion reprezentantiv pentru persoanele cu vârsta 18+, din mediul urban și rural. Mărimea eșantionului a fost de 1.007 respondenți, iar eroarea maximă de eșantionare este +/-3.1% la un nivel de încredere de 95%.

Reveal Marketing Research este o companie de cercetare de piață specializată în marketing research, studii sociologice, customer insight, business strategy, market development.

Citeste si:
Cât dau românii pe cadourile de Paște anul acesta și ce vor cumpăra pentru familie
Cât dau românii pe cadourile de Paște anul acesta și ce vor cumpăra pentru familie
Retail.ro /  Retail.ro /  Interviuri și Analize /  Topul categoriilor de produse care au suferit modificări ale prețurilor: carburanți, energia electrică și alimentele