Lectură de 4 minute

16 Jun 2020 - Interviuri și Analize

Takko Fashion, trafic în creștere de la redeschidere, dar și măsuri de siguranță suplimentare: carantina hainelor probate

Andra Imbrea

Abonează-te pe  

Retaierul de fashion Takko a deschis toate cele 16 magazine pe care le deține în centrele comerciale de luni, 15 iunie. Acestea s-au adăugat celor 51 de magazine cu intrare independentă deschise încă din 15 mai și celor două magazine noi deschise în pandemie, la Miercurea Ciuc și Timișoara. În toată această perioadă, retailerul de fashion Takko a aplicat măsuri de siguranță suplimentare în magazine pentru a limita răspândirea infecțiilor. Una dintre acestea este “carantina” hainelor probate de clienți. Cosmin Ulmean, director Takko România, Serbia, Croația și Slovenia, ne-a povestit despre aceste măsuri și evoluția Takko în această perioadă.

Retailul de fashion a primit undă verde încă din 15 mai, când s-a permis deschiderea magazinelor cu intrare din stradă. O lună mai târziu s-au redeschis și magazinele din centrele comerciale. Pierderile generate de pandemia de coronavirus în aceste luni pentru retailerii de fashion nu vor putea fi recuperate până la finalul anului sau, în cazul cel mai optimist, vor fi destul de greu de recuperat.

Cu toate acestea, prima luna de la deschiderea retailului pentru Takko arată o evoluție pozitivă a vânzărilor și a traficului. "Dupa redeschiderea magazinelor independente am avut plăcuta surpriza ca clienții să se întoarcă foarte repede în magazine și atât traficul, cât și rata de conversie au crescut comparativ cu anul anterior", spune Cosmin Ulmean.

Unele magazine de fashion au înregistrat în această perioadă creșteri ale vânzărilor între 200% și 550%, potrivit unor surse din piața locală. "În industria noastră de retail pare că ne revenim destul de repede, dar până la finalul anului nu vom recupera pierderea din această perioadă, dar aceasta a fost situația, nu am avut de ales", spune Cosmin Ulmean.

Hainele probate de clienți, în carantină timp de 48 de ore

Redeschiderea magazinelor după perioada de urgență a venit la pachet cu mai multe măsuri de siguranță pentru angajați și clienți, iar în cazul Takko, retailerul a adoptat chiar măsuri suplimentare, cum ar fi carantina hainelor probate de clienți.

În zona cabinelor de probă, retailerul a luat decizia de închide jumătate dintre cabine, pentru a asigura distanțarea socială. Totodată, există angajați Takko care se ocupă strict de acest aspect și care permite accesul clienților cu maxim 5 articole. Hainele probate și neachizițioante de clienți sunt dezinfectate, depuse în saci sigilați și ținute în “carantină” timp de 48 de ore.

Despre această măsură suplimentară, dar necesară în contextul pandemiei de Covid-19, Cosmin Ulmean spune: “Ne e teamă de riscul de contaminare și am luat noi personal măsuri suplimentare. Eu ma ocup de managementul Takko în patru țări, unde sunt reguli diferite în această privință. În Slovenia suntem obligați de lege să le ținem în spate timp de 72 de ore. Intervențiile autorităților în România au fost ambigue din acest punct de vedere”, a explicat directorul Takko România.

Același lucru se întâmplă și în cazul retururilor: Takko permite în continuare clienților să returneze produsele produsele timp de 30 de zile, dar păstrează hainele returnate în depozit pentru câteva zile pentru a nu le trimite în magazine la vânzare imediat.

Citeste si:
C&A vrea să se extindă cu magazine mai mici în centrele orașelor europene
C&A vrea să se extindă cu magazine mai mici în centrele orașelor europene

În magazinele Takko, toți angajații poartă mănuși și măști de protecție și pun la dispoziția clienților dezinfectanți atât la intrarea în magazin, cât și la casă. Mai mult, accesul numărului de persoane care intră în fiecare magazin este limitat în funcție de suprafața acestuia, iar la intrare este măsurată temperatura. Retailerul a creat circuite prin pardoseala astfel încât clienții să poată respecta distanțarea socială, iar magazinele și cabinele de probă sunt dezinfectate în fiecare zi. Totodată, Takko rulează permanent spoturi pe radio intern prin care informează clienții cu privire la măsurile luate.

“Siguranța clienților și angajaților noștri este prioritară pentru noi. Suntem foarte atenți ca măsurile de igienă trasate de către autorități să fie respectate. Angajații nostru sunt instruiți sa aplice cu strictețe aceste măsuri, pentru a proteja clienții și pe ei înșiși. Bineînțele că urmărim cu atentie toate deciziile suplimentare luate de catre autoritati pentru reducerea efectelor virusului COVID 19.”, spune Cosmin Ulmean.

Retail.ro /  Retail.ro /  Interviuri și Analize /  Takko Fashion, trafic în creștere de la redeschidere, dar și măsuri de siguranță suplimentare: carantina hainelor probate