Lectură de 3 minute

08 Feb 2022 - Interviuri și Analize

Producătorii de bunuri de consum estimează că se vor confrunta cu majorări de costuri în 2022, pe fondul inflației

Anca Olteanu

Abonează-te pe  

Majoritatea reprezentanților companiilor multinaționale care activează în industria bunurilor de larg consum (93%) și-au stabilit ca principal obiectiv, anul acesta, creșterea veniturilor comparativ cu anul anterior, conform unui studiu realizat de Deloitte. Aceștia estimează însă și o serie de provocări generate de persistența dificultăților din lanțurile de aprovizionare, de tensiunile din piața muncii și de creșterea rapidă a costurilor de producție. 

Conform studiului, cel puțin jumătate dintre companii se așteaptă la o creștere a marjelor operaționale anul acesta, în ciuda majorării costurilor. Totuși, provocările existente ar putea limita capacitatea industriei de a obține rezultatele așteptate. Nouă din zece participanți la studiu consideră că sincopele din lanțurile de aprovizionare reprezintă cea mai mare amenințare pentru creștere, iar șase din zece spun că deficitul de forță de muncă afectează deja perspectivele pentru acest an.

Studiul mai arată că 90% dintre companiile producătoare de bunuri de consum estimează că se vor confrunta cu majorări de costuri în 2022, pe fondul creșterii inflației, iar opt din zece spun că vor transfera parțial costurile suplimentare în prețuri. Însă doar jumătate (54%) cred că prețurile pot fi majorate fără a afecta cererea din partea consumatorilor, sugerând că unii dintre ei nu vor putea sau nu vor fi dispuși să plătească mai mult pentru aceleași produse.

Inflația, principala problemă în România

„În prezent, inflația este un fenomen cu care se confruntă toate economiile lumii, inclusiv cea europeană, iar în industria bunurilor de consum, direct responsabilă pentru prețurile finale plătite de consumatori, fenomenul este cel mai vizibil. În România, companiile din domeniu beneficiază însă de o cerere ridicată din partea populației. Potrivit celor mai recente date ale BNR, ramurile producătoare de bunuri de consum, în special de uz curent, grevate mai puțin intens de criza componentelor, au înregistrat, în trimestrul trei al anului trecut, cele mai favorabile ritmuri de creștere. Pentru acest an, autoritățile estimează o evoluție pozitivă a consumului privat (+4,5%), aspect încurajator pentru industrie”, a declarat Raluca Bâldea, partener servicii fiscale, Deloitte România.

Pentru menținerea sau sporirea încrederii consumatorilor și a celorlalți colaboratori, companiile din domeniu intenționează să acționeze pe trei direcții – îmbunătățirea transparenței, intensificarea digitalizării și modernizarea relațiilor de muncă. În general, companiile simt că pierd încrederea consumatorilor atunci când nu sunt deschise și transparente (90%), când nu întrunesc așteptările cu privire la protecția mediului, implicare socială și guvernanță –ESG - (84%), când lipsa de personal afectează calitatea produselor (79%) sau când prețurile cresc nejustificat de mult (76%), se mai arată în studiul Deloitte.

De altfel, nouă din zece respondenți spun că industria trebuie să facă eforturi mai mari pentru a păstra încrederea consumatorilor.

Studiul Deloitte 2022 Consumer Products Industry Outlook a fost efectuat în rândul a 100 de companii multinaționale producătoare de alimente și băuturi, bunuri de uz casnic, îngrijire personală și îmbrăcăminte, cu venituri cumulate de peste un miliard de dolari.

Citeste si:
Previziuni iBanFirst: Lupta împotriva inflației este departe de a se fi încheiat 
Previziuni iBanFirst: Lupta împotriva inflației este departe de a se fi încheiat 
Retail.ro /  Retail.ro /  Interviuri și Analize /  Producătorii de bunuri de consum estimează că se vor confrunta cu majorări de costuri în 2022, pe fondul inflației