Lectură de 4 minute

23 Sep 2021 - Interviuri și Analize

Cum aleg românii materialele de construcții: 1 din 5 oameni ține cont de impactul asupra mediului

Anca Olteanu

Peste 70% dintre persoanele care achiziționează materiale de construcții au o părere mai bună despre produsele care sunt certificate și etichetate ca fiind verzi, comparativ cu cele care nu au această certificare. În același timp, 86% dintre cumpărători sunt de acord cu introducerea, la nivelul pieței locale, a unei etichete obligatorii, care să ateste cât de sustenabil este un produs din punct de vedere al impactului asupra mediului, arată datele unui sondaj online realizat de producătorul de materiale de construcții Holcim Romania.

Circa 20% din participanții sondajului Holcim au precizat că țin cont de impactul asupra mediului atunci când aleg să cumpere un anume brand sau un produs din categoria materialelor de construcții. Femeile acordă o mai mare importanță factorului ecologic decât bărbații. Totodată, s-a observat o deschidere mai mare a utilizatorilor de ciment și lianți privind factorul de mediu, comparativ cu utilizatorii altor tipuri de materiale de construcții.

„Introducerea unei etichete obligatorii, care să certifice sustenabilitatea produselor la nivelul sectorului materialelor de construcții, ar diferenția produsele existente pe piață, fiind un ajutor în procesul decizional de achiziție al cumpărătorului. Din acest motiv, Holcim a lansat Eticheta Verde, sistem de auto-evaluare a performanței climatice a produselor sale, prin care susținem tranziția către construcții sustenabile, în contextul urbanizării și a schimbărilor climatice tot mai accentuate”, a declarat Edmund Piess, director de sustenabilitate al Holcim România.

Studiul desfășurat de companie a analizat și asocierile consumatorilor referitoare la identitatea vizuală și percepția etichetei verzi a produselor Holcim. Astfel, cel mai des, consumatorii din România asociază eticheta verde cu protecția mediului. 40% dintre respondenți au menționat următoarele concepte când au fost întrebați despre cum percep produsele Holcim clasificate cu etichetă verde: „ecologic”, „prietenos cu mediul”, „bun pentru mediu”, „protecția mediului”, „nivel redus de poluare” sau „nu este poluant”.

Citeste si:
Sierra Quadrant: Comerțul, construcțiile și industria prelucrătoare, cele mai afectate sectoare în urma blocajului economic

Cum înțeleg românii eticheta verde

Întrebați despre modul în care percep produsele Holcim care conțin eticheta verde, 73% dintre participanți au declarat că își îmbunătățesc părerea despre aceste produse în comparație cu cele care nu au această etichetă. Mai mult, 50% dintre consumatori au o părere mai bună despre produsele cu etichetă verde, iar 23% dintre aceștia explică opinia favorabilă prin prisma asocierii produsului cu grija pentru mediu.

Doar 6% dintre respondenți sunt reticenți referitor la ideea etichetei verzi, fie pentru că nu consideră că un astfel de instrument le-ar influența decizia de achiziție, fie că nu au încredere în informațiile prezentate.

De asemenea, s-a observat că acei consumatori care cumpără materiale de construcții în scop profesional sunt mult mai înclinați să echivaleze afișarea etichetei verzi cu un produs bun, în general, dar și cu un produs bun pentru mediu, în mod specific.

86% dintre cumpărători sunt de acord cu introducerea unei etichete verzi obligatorii

Obligativitatea unei astfel de etichete se dovedește a fi în beneficiul cumpărătorilor de materiale de construcții, respondenții la studiu fiind în proporție 86% de acord cu obligativitatea introducerii unei etichete verzi.

Citeste si:
Black Sea ClimAccelerator: 28 de startup-uri ,,verzi'' primesc granturi de 5.000 și 20.000 de euro și suport pentru dezvoltarea afacerii

Sondajul online, realizat de Holcim, în perioada martie-aprilie 2021, a avut la bază o serie de interviuri online și un panel de consumatori din România. Profilul celor 200 de participanți chestionați a vizat populația activă (ambele sexe – feminin și masculin), cu vârste cuprinse între 18 și 65 de ani, din mediul urban, cumpărător de materiale de construcții (end-user), persoane care au vizitat un magazin/depozit de construcții/bricolaj în ultimele 12 luni ale anului.

Holcim Romania activează de peste 20 de ani în sectorul materialelor de construcții din România. Compania deţine două fabrici de ciment în Câmpulung şi Aleșd, o staţie de măcinare, 18 staţii ecologice de betoane, trei staţii de agregate, două staţii de lianţi speciali şi trei terminale de ciment în Bucureşti, Turda și Roman. În prezent, Holcim numără aproximativ 800 angajați în România.

Grupul de companii Holcim România include Somaco Grup Prefabricate (ce deține cinci fabrici de prefabricate și una de BCA) și Geocycle România (cu trei puncte de lucru pentru pre-tratarea deșeurilor). În total, Grupul Holcim Romania are aproximativ 1.700 de angajați.

Retail.ro /  Interviuri și Analize /  Cum aleg românii materialele de construcții: 1 din 5 oameni ține cont de impactul asupra mediului