Lectură de 3 minute

08 Nov 2022 - Interviuri și Analize

Cât costă carnea de porc în supermarketuri cu o lună și jumătate înainte de Crăciun

Viorela Pitulice

Abonează-te pe  

Carnea de porc pleacă de la producători la un preț de peste 8 lei pe kilogram, însă, în supermarketuri se găsește la valori care ajung până la 25 lei/kg sau chiar și 32 de lei/kg, la anumite specialități. Pentru Sărbătorile de Crăciun, însă, este așteptată o creștere a cererii, dar și a prețului, chiar dacă la acest moment toate lumea se ferește să avanseze procente.

Sursa foto: Pixabay

Dacă ne luăm după statisticile oficiale, în septembrie, prețul la carnea de porc era mai mare cu 13,96% față de perioada similară din 2021, în timp ce datele din piață arată, însă, cu totul altceva.

Jucătorii vorbesc de un avans de până la circa 20% care se adaugă inflației, ajunsă la 15,9% în septembrie, ceea ce înseamnă că în realitate carnea de porc s-a scumpit în medie cu 50% și chiar mai mult la anumite sortimente.

„Porcul în viu pleacă de la fermă la peste 8 lei/kg, în timp ce costul de producție este de 8,5-9 lei/kg. Prețul a crescut, dar nu în ritmul inflației și al majorării costurilor materiilor prime pentru furaje, energie, combustibil sau salarii. De Sărbători este posibil să mai crească, dar nu semnificativ în cazul porcului românesc, cel puțin nu pentru fermieri. În magazine intră multă marfă din afară, prețurile sunt sus, dar nu marfa românească le ține la acest nivel”, a declarat Adrian Balaban, director executiv Pork& Co, Cooperativa Silistea, președintele Asociației Medicilor Veterinari din Sectorul Suin, pentru Retail.ro.

Retail jobs

În prezent, producția autohtonă de carne de porc asigură circa 15% din consum, restul reprezentând importuri. Balaban se așteaptă ca oferta producătorilor români să crească de sărbători, însă pe ansamblul întregului an va fi un număr mai mic de porci sacrificați.

„De sărbătorile de Crăciun, vom avea poate și puțin mai multă carne românească, va fi cerere mai mare și cu siguranță oamenii vor căuta să cumpere porci preparați tradițional, dar cred că procentele vor rămâne la fel. Nu cred că anul acesta vom reuși să avem trei milioane de porci abatorizați, ceea ce ne va situa la nivelul anilor 2007-2008”, a mai spus Balaban.

Cât costă carnea de porc la Kaufland

În rețeaua Kaufland, în perioada 2-8 noiembrie 2022, erau practicate următoarele prețuri, potrivit catalogului online:

  • ceafă de porc fără os - 20,99 lei/kg
  • cotlet - 18,99 lei/kg
  • scărică - 29,9 lei/kg
  • piept de porc fără os feliat - 24 lei/kg
  • cotlet de porc - 32 lei/kg
  • mușciuleț de porc - 29,9 lei/kg
  • coaste porc - 13,99 lei/kg.

Cât costă carnea de porc la Penny

În Rețeaua Penny, prețurile la carnea de porc, potrivit catalogului online, pentru intervalul 9-15 noiembrie, sunt următoarele:

Citeste si:
 Auchan a deschis un nou supermarket de mari dimensiuni în România 
 Auchan a deschis un nou supermarket de mari dimensiuni în România 
  • cotlet fără os feliat la 650 de grame - 17,49 lei/kg
  • pulpa de porc fara os -18,99 lei/kg.

Cât costă carnea de porc la Auchan

În rețeaua Auchan, carnea de porc și specialitățile aveau următoarele prețuri la data de 7 noiembrie:

  • pulpa porc fără os - 24,99 lei/kg
  • carne porc lucru - 21,95 lei/kg
  • cotlet de porc - 29,9 lei/kg
  • spata de porc fără os - 23,95 lei/kg.

Retail.ro /  Retail.ro /  Interviuri și Analize /  Cât costă carnea de porc în supermarketuri cu o lună și jumătate înainte de Crăciun