Lectură de 20 minute

09 Mai 2022 - Interviuri și Analize

Cristina Hanganu, Lidl România: Pentru a avea o dezvoltare durabilă, este foarte important să evaluezi impactul pe care business-ul tău îl are asupra mediului, economiei și societății

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

Lidl România a lansat primul raport de sustenabilitate în anul 2018, dar colaborările cu organizațiile non-guvernamentale și proiectele destinate mediului și societății se întâmplă de mai mulți ani. Cristina Hanganu, directoarea de comunicare și CSR a retailerului a vorbit, în cadrul unui interviu acordat, despre principiile sustenabilității în business și impactul pe care îl au inițiativele de protejare a mediului înconjurător și ajutare a comunității.

Retail.ro: Cum poate un business din retailul alimentar să devină sustenabil? Care sunt pilonii principali pe care trebuie să se (re)construiască compania dacă îi pasă de mediul înconjurător, educație și comunitate?

Cristina Hanganu: Sustenabilitatea face parte din ADN-ul business-ului Lidl, iar integrarea acesteia a venit cu ani în urmă. Încă de la început, a fost extrem de importantă pentru că la baza modelului nostru de business stă eficiența, ceva ce nu poți obține fără sustenabilitate. De aceea, stabilirea unei strategii sustenabile și a pilonilor de investiții sociale a venit ca urmare a analizei pe care am făcut-o asupra business-ului. Pentru a avea o dezvoltare durabilă, este foarte important să evaluezi impactul pe care business-ul tău îl are asupra mediului, economiei și societății, și mai apoi să vezi unde și cum poți acționa astfel încât să răspunzi cu soluții eficiente pe termen lung la nevoile pe care le identifici, fie că ne raportăm la domenii precum protecția mediului, educație, sănătate sau dezvoltarea comunităților, domenii strategice în care Lidl România investește. Iar un exercițiu foarte bun în acest sens, pe care îl recomandăm oricărei companii, este raportarea de sustenabilitate. Pentru noi, procesul de raportare este o oportunitate reală de a ne analiza business-ul într-o manieră echilibrată și de a vedea ce ne putem îmbunătăți și ce obiective avem în misiunea noastră de a contribui la un viitor mai bun pentru societate.

Lidl România și-a luat acest angajament încă din 2018, când am lansat primul raport de sustenabilitate conform standardelor GRI pentru anul financiar 2016. De atunci, anual realizăm o analiză 360 de grade a business-ului nostru, urmărind cele 4 etape ale lanțului valoric: resurse, lanțul de aprovizionare, operațiuni și clienți. Prin această analiză, ne uităm la impact, potențialul de extindere sau dezvoltare, rezultatele obținute până în prezent și cum putem să le îmbunătățim până la cel mai mic detaliu, de la operațiunile de business până la parteneriatele cu societatea civilă. De exemplu, având în vedere dimensiunea business-ului Lidl, evaluăm impactul pe care îl avem asupra mediului și suntem preocupați nu doar de cum transportăm produsele sau ce și cum construim, ci avem în vedere aspectele întregului ecosistem: colectarea deșeurilor, economia circulară, conservarea resurselor, protejarea biodiversității. Toate aceste aspecte sunt cuprinse și în cadrul rapoartelor noastre de sustenabilitate, pe care le puteți găsi pe site-ul nostru corporate.lidl.ro.

Un exemplu concret de cum evaluăm impactul acțiunilor noastre, ca retailer, este modul cum ne dezvoltăm relațiile cu producătorii locali și cum îi susținem pe termen lung în dezvoltarea de produse de calitate. În fiecare an, ne luăm angajamentul să sprijinim producția locală prin extinderea colaborărilor cu furnizorii din România și diversificarea gamei de produse românești, care le oferă clienților gusturile specifice locale.

Numai în anul financiar 2020, am crescut cu 20% numărul producătorilor locali cu care colaborăm pentru sortimentul de fructe și legume din Piața Lidl, și cu 12% numărul furnizorilor din România pentru întregul sortiment de produse.

Extinderea portofoliului de furnizori români ne ajută să reducem totodată și impactul negativ asupra mediului deoarece amplasarea producătorilor locali parteneri în proximitate ne ajută să scădem distanțele de transport și implicit, amprenta de carbon. În spatele acestor obiective stau detalii și calcule complexe, iar oricât de mici ar fi schimbările, acestea mai departe ne ajută să ne dezvoltăm nu doar amplu, ci și armonios.

Spuneam mai devreme că educația este un domeniu de responsabilitate socială prioritar pentru noi, pentru că fără educație nu putem vorbi despre o dezvoltare durabilă a societății, indiferent în ce domeniu de activitate suntem. Prin urmare, Lidl România continuă să investească pe termen lung în acest domeniu, cu ajutorul organizațiilor care se concentrează pe educația incluzivă de calitate.

Citeste si:
Începe Colecta Națională de Alimente: în ce magazine puteți dona 
Începe Colecta Națională de Alimente: în ce magazine puteți dona 

De exemplu, sprijinim organizația World Vision, care, încă din 2016, a lansat programul Pâine și Mâine, ce are misiunea de a reduce abandonul școlar. Mai mult, de peste 5 ani susținem Teach for Romania pentru a recruta și pregăti profesori și educatori dedicați, care predau cu pasiune și responsabilitate, pentru o educație echitabilă și de calitate.

Și nu în ultimul rând, pentru a construi o strategie în direcția dezvoltării sustenabile, este important să ne uităm la problemele identificate la nivel mondial și cum putem interveni noi, sectorul privat, în diminuarea sau combaterea acestora. Noi urmărim prin tot ce facem cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD) ale Organizației Națiunilor Unite, la care ne-am angajat să contribuim, aderând încă din 2018 la UN Global Compact.

În 2020, Lidl a ajuns la o distanţă medie de transport de 115 km

Retail.ro: Cum faci ca sintagma „reducerea amprentei asupra mediului” să nu fie doar un clișeu? Care sunt acțiunile concrete pe care Lidl le-a făcut în ultima perioadă?

Cristina Hanganu: Reducerea amprentei asupra mediului este o misiune grea de care este responsabil fiecare dintre noi. Fiecare persoană consumă zilnic resurse naturale și materii prime și generează în schimb cantități de deșeuri. Pe unele le putem evita complet, iar pe altele nu, însă pot fi compensate în altă parte.

Pentru a reduce amprenta mediului și pentru a contribui la perenitatea materiilor prime pentru generațiile viitoare, este important să ne uităm la toate acțiunile din cadrul companiei. Dezvoltăm produse, transportăm marfă pe distanțe mari și avem peste 300 de magazine și 5 depozite numai în România, deci avem un impact considerabil asupra mediului. Toate aceste acțiuni au la rândul lor efecte și asupra fiecărui stakeholder, și aici ne referim la angajați, clienți, furnizori, parteneri de afaceri, așa că trebuie să fim atenți cum ne raportăm la acestea.

De exemplu, extinderea noastră la nivel național are un impact semnificativ asupra mediului, așa că un pas firesc a fost să investim în măsurile de business care ne ajută să reducem amprenta clădirilor pe care le construim. În linie cu strategia de business sustenabilă, urmărim ca în procesul de dezvoltare a rețelei, să ne concentrăm în egală măsură pe creșterea portofoliului, dar și pe implementarea unor tehnologii inovatoare, care să reducă impactul clădirilor asupra mediului. Privim acest aspect și din perspectiva optimizării rutelor de transport.

Pentru noi este important să reducem distanţa de transport, atât pentru ca produsele să ajungă proaspete la consumatori, dar și ca să reducem poluarea degajată de autovehicule. Cum e firesc, un transport mai scurt înseamnă și un consum scăzut de carburanți. De exemplu, dacă în decursul anului fiscal 2016 am reuşit să reducem distanţa medie dintre magazine şi depozite de la 231 km la 164 km, adică o reducere seminificativă, în 2020 deja am ajuns la o distanţă medie de 115 km.

Responsabilitatea noastră față de conservarea resurselor naturale, în prevenirea și reducerea poluării și în protejarea diversității se manifestă și în cazul materiilor prime pe care le utilizăm în producția articolelor marcă proprie. De aceea, suntem preocupați să achiziționăm produse agricole primare cu impact negativ redus în urma cultivării și degradării lor. În anul financiar 2020, aveam deja un total de peste 2700 de produse certificate.

Concret, de la sfârșitul anului 2020, 30% din cafeaua comercializată de Lidl România este certificată conform standardelor UTZ, Fairtrade sau BIO. Toate cele trei standarde, spre exemplu, impun măsuri pentru protejarea apei.

Mai mult, în anul financiar 2020 am crescut cu 24% portofoliul de produse Bio, și am inițiat elaborarea primului standard agricol pentru protejarea și conservarea biodiversității în producția convențională de fructe și legume. De acum, acest standard, ce ia forma unui modul adițional GLOBALG.A.P. BioDiversity pentru bunele practici agricole este disponibil pentru toți participanții de pe piață.

În aceeași direcție perpendiculară, de creștere a business-ului și diminuare a impactului asupra mediului, ne concentrăm eforturile și spre a reduce efectele risipei alimentare asupra mediului. La nivelul operațiunilor interne, ne uităm constant cum să planificăm eficient stocul de produse și managementul inventarului de produse. În ceea ce privește reducerea cantităților de plastic puse în circulație prin activitatea noastră, implementăm constant măsuri prin care să eliminăm ambalajele sau să reducem cantitatea de deșeuri de ambalaje, în concordanță cu strategia REset Plastic, strategia de reducere a plasticului a Grupului Schwarz.

Portofoliul de produse Bio a crescut cu 24%

Retail.ro: Strategia REset Plastic a grupului include mai multe obiective pentru reducerea utilizării materialelor plastice în cadrul produselor. Ce ați realizat în perioada 2020-2021 și ce urmează anul acesta?

Cristina Hanganu: Reducerea consumului de plastic este o direcție strategică în care investim constant. Ca parte din REset Plastic, strategia noastră internațională în domeniul plasticului, care a fost lansată în 2018 de către Grupul Schwarz, din care facem parte, urmărim viziunea „Mai puțin plastic - închiderea buclei”. Astfel, ne-am angajat ca până în 2025 să reducem cu 20% consumul de plastic, să luăm măsuri astfel încât ambalajele tuturor produselor marcă proprie să fie într-o proporție cât mai mare reciclabile, dar și să folosim, în medie, 25% material reciclat în ambalajele din plastic ale produselor noastre marcă proprie.

Pentru noi, este important să abordăm plasticul într-o manieră holistică, respectând cele 5 arii de acțiune ale strategiei REset - de la evitarea folosirii plasticului în ambalaje și regândirea design-ului acestora, la reciclare și acțiuni de ecologizare, până la inițiative de inovare și educare în domeniu. Ne uităm să renunțăm la folosirea plasticului, de fiecare dată când acest lucru este posibil și sustenabil. Spre exemplu, săculeții noștri reutilizabili pentru fructe și legume sunt o alternativă sustenabilă la pungile de plastic. Mai mult, tot în această direcție, încă din 2019, înainte de directiva europeană, am eliminat de la vânzare toate articolele de unică folosință din material plastic, cum ar fi paie, pahare, farfurii și tacâmuri.

Mai departe, ne uităm să creăm produse cu ambalaje care pot fi reciclate, închizând astfel circuitul acestora. În anul financiar 2020, am redus deja cantitatea de plastic dintr-o mulțime de ambalaje, am crescut gradul în care pot fi reciclate și am folosit plastic reciclat pentru acestea. De exemplu, am înlocuit plasa de plastic pentru ambalarea lămâilor bio cu una din celuloză, am redus densitatea foliei pentru ambalajele croissantelor cu umplutură nuga de 240g cu 14%, am redus densitatea ambalajului pentru morcovi de la 17g la 8g, și am introdus noi ambalaje pentru carnea proaspătă provenită de la furnizorii din România, reducând consumul de plastic cu până la 40% per caserolă. În plus, am introdus, pentru prima dată în sortimentul de produse de tip in-and-out, articole de uz casnic realizate din cel puțin 95% plastic reciclat.

În paralel, colectăm, sortăm și reciclăm ambalajele, închizând astfel circuitul reciclării. Colectăm separat deșeurile din depozitele noastre, astfel că plasticul este trimis spre reciclare. Și cu ajutorul partenerilor noștri strategici, din domeniul social, contribuim activ la curățarea deșeurilor de plastic din mediul înconjurător și la prevenirea poluării cu plastic. Unul dintre programele strategice de reducere a poluării cu plastic în care Lidl investește este Cu apele curate, implementat împreună cu Asociația MaiMultVerde. Doar în primii doi ani de activitate (mai 2019 – mai 2021), voluntarii au reușit să colecteze 150 de tone de deșeuri din plastic din spațiile amenajate și 26 de tone în urma acțiunilor de igienizare de pe albia fluviilor.

De asemenea, împreună cu Fundația The Institute, am lansat, în anul 2019, ASAP România (Armata Selectării Atente a Plasticului), programul educațional național, adresat elevilor și studenților cu vârste cuprinse între 14 și 20 de ani. Pe termen lung, obiectivele programului sunt dezvoltarea unei infrastructuri de colectare separată a deșeurilor în rândul școlilor din România și educarea și mobilizarea tinerelor generații spre un comportament sustenabil, spre un comportament responsabil față de mediu, pe care îl pot insufla întregii societăți.

Magazinele Lidl care nu mai corespund standardelor sunt înlocuite

Retail.ro: În perioada 2020-2021 ați înlocuit mai multe magazine Lidl, pentru că nu mai corespundeau obiectivelor de sustenabilitate ale companiei. Ce au nou cele mai recente magazine deschise și cum se definește un magazin sustenabil?

Cristina Hanganu: Integrarea principiilor de sustenabilitate în modul în care compania își construiește clădirile este prioritară pentru companie. O astfel de viziune are efecte pozitive la nivel economic, social și mai ales în mediu înconjurător pentru că o construcție sustenabilă înseamnă nu doar o durată de viață mai mare a acesteia, ci și o amprentă de carbon mai mică în comparație cu alte clădiri. A avea un portofoliu de clădiri prietenoase cu mediul înseamnă și un impact pozitiv asupra business-ului, prin economisirea și eficientizarea resurselor.

Cu toate acestea, să construiești în linie cu standardele riguroase de sustenabilitate înseamnă să aderi la un proces extrem de complex pentru că trebuie să ai o privire de ansamblu încă din faza de proiectare, dar și în fiecare etapă a procesului de execuție și mentenanță. Acest lucru presupune un efort concentrat de echipă, viziune pe termen lung și capacitate de adaptare pentru găsirea celor mai potrivite soluții.

De exemplu, managementul procesului de construcție a unui magazin sustenabil este mai complex decât cel al unuia obișnuit, pentru că trebuie urmărit impactul asupra mediului al tuturor proceselor, de la etapa de construcție, până la operarea acesteia, la câtă apă, energie și căldură folosește acea clădire.

Acum, toate magazinele noastre sunt dotate cu sistem de iluminat LED, cu senzor de prezență și sisteme de recuperare a căldurii integrate în instalațiile de climatizare. În plus, și achiziționarea materialelor certificate necesare unei clădiri cu adevărat sustenabile este în sine o provocare. Acestea se găsesc mai greu decât cele standard și în general au un cost și un timp de livrare mai mari. Toate aceste îmbunătățiri în care investim acum ne ajută ca pe termen lung să ne scădem costurile de întreținere, dar să avem și impact pozitiv asupra mediului.

Un aspect foarte important pentru ca o clădire să fie eficientă este monitorizarea periodică și revizuirea tuturor soluțiilor și tehnologiilor utilizate. De aceea, încă de când am intrat pe piața din România, am optimizat constant formatul magazinelor, astfel încât să fie cât mai prietenoase cu mediul, dar și să ofere o experiență de cumpărături cât mai bună. Spre exemplu, ne-am uitat să înlocuim instalațiile care nu mai erau performante din punct de vedere energetic, am înlocuit vitrinele frigorifice, instalațiile de climatizare și pe cele electrice. În cazul magazinelor care nu mai corespund standardelor Lidl și nu pot fi modernizate, acestea sunt demolate și înlocuite cu unități noi.

De-a lungul timpului, toate aceste investiții în dezvoltarea sustenabilă a rețelei, precum și angajamentul nostru de a construi responsabil, în linie cu cele mai înalte standarde de calitate în construcţie, de protejare a mediului şi de eficienţă energetică, au fost recunoscute prin obținerea a 3 certificări BREEAM în: magazinul din cartierul bucureștean Aviației (nivelul Outstanding), centrul logistic din Lugoj (nivelul Excellent) și sediul central din București (nivelul Outstanding). În plus, toate magazinele noastre sunt certificate EDGE, sau în proces de certificare, pentru cele nou deschise, fapt care atestă că au un consum redus de energie și apă, ceea ce conduce la o scădere a costurilor de întreținere, având totodată un impact pozitiv asupra mediului.

Retail.ro: În prezent, toate camioanele cu care transportați marfă sunt echipate cu motoare Euro 5 și 6. Aveți în plan achiziția de vehicule electrice sau hibride sau acestea fac deja parte din flota companiei?

Cristina Hanganu: Transportul generează o cantitate considerabilă de emisii de gaze cu efect de seră și reprezintă un factor de poluare a aerului în orașe. Rute planificate mai eficient, emisii de carbon mai reduse, combustibili alternativi – acestea sunt câteva dintre direcțiile sustenabile pe care le demarăm la nivelul companiei. Ne uităm la fiecare aspect, astfel încât să minimizăm impactul negativ al transporturilor asupra mediului înconjurător. În permanență analizăm toate opțiunile disponibile pe piață pentru a ne reduce impactul operațiunilor, așa cum, de exemplu, am făcut și atunci când am decis să colaborăm doar cu furnizori de transport care folosesc vehicule motorizate Euro 5 și Euro 6. Pentru a exploata și energia alternativă, fiecare magazin construit în anul fiscal 2020 este echipat cu stații de încărcare pentru automobilele electrice.

Până acum, avem o rețea de peste 140 de puncte de reîncărcare pentru mașini electrice.

Retail.ro: Ce cantitate de deșeuri ați trimis la centrele de reciclare anul trecut? Care sunt categoriile de deșeuri pe care le-ați colectat?

Cristina Hanganu: Ca să ne ducem la îndeplinire misiunea adoptată în cadrul strategiei REset Plastic, Mai puțin plastic - închiderea buclei, un aspect foarte important a fost adoptarea unui proces eficient de colectare separată în cadrul companiei. Așa că, în primul rând, ne-am asigurat că toți colegii din magazine și depozit înțeleg acest proces și care este utilitatea lui. Pe parcursul perioadei de raportare, în magazinele noastre am implementat un proiect de îmbunătățire a fluxului intern de colectare selectivă a deșeurilor. Astfel, am marcat zonele cu bulinele aferente fiecărui tip de deșeu (carton, folie, PET, deșeu menajer). În felul acesta, ne asigurăm că putem crește calitatea deșeurilor reciclabile și putem reduce cantitatea deșeurilor menajere.

În anul financiar 2020, am trimis la centrele de reciclare peste 46.000 de deșeuri anorganice (precum folie, plastic, carton, hârtie, baterii, lemn).

Cea mai mare cantitate de deșeuri a provenit din hârtie și carton– am trimis la colectorii autorizați aproape 40.000 de tone. În al doilea rând, alături de partenerul nostru CHEP, am continuat colaborarea în folosirea în comun a paleților reutilizabili. Astfel, conform certificatului de sustenabilitate eliberat de CHEP România, prin serviciul de reutilizare a paleților am salvat de la tăiere, 640 de copaci, reducând astfel gradul de poluare cu 798.298 kg eCO2 și am redus cantitatea de deșeuri cu 71.928 kg.

Investițiile în dezvoltarea rețelei Băncilor de Alimente

Retail.ro: Aveți o colaborare de lungă durată cu Banca pentru Alimente. Oferiți donații și pentru alte ONG-uri? Câte alimente, produse non-alimentare și mâncare pentru animale ați donat în 2021 și cum au evoluat donațiile Lidl de-a lungul anilor?

Cristina Hanganu: Risipa alimentară este o problemă majoră ce are consecințe atât asupra economiei, cât și asupra mediului. Pentru Lidl, combaterea risipei alimentare este mai mult decât o prioritate, este o responsabilitate. Așadar, ne uităm în primul rând la operațiunile noastre, la ce putem optimiza în business-ul nostru, și până acum am reușit să ne planificăm mai bine stocurile în vederea diminuării volumului de produse alimentare care poate deveni deșeu. Mai departe, donăm constant produse alimentare și non alimentare care din diverse motive și-au pierdut valoarea economică de piață.

Lupta împotriva risipei alimentare nu este o acțiune fragmentată, ci este o misiune la care putem contribui cu toții. Încă din 2016, am susținut fondarea unei Bănci pentru Alimente după model FEBA, în București. Pentru că sistemul are drept obiective reducerea risipei alimentare prin colectarea de alimente și, în același timp, sprijinirea persoanelor aflate în dificultate, este o soluție concretă și sustenabilă. Mai mult, este un sistem care îți asigură trasabilitate, care asigură faptul că procesul este corect și transparent pentru oricine este implicat – produsele sunt donate de către companii și distribuite gratuit către beneficiari prin intermediul Băncilor. Tocmai de aceea am decis să coagulăm nevoile noastre cu nevoile Băncii pentru Alimente și să acționăm împreună în direcția combaterii risipei alimentare.

De când suntem parteneri fondatori ai Băncii, și până în prezent, am sprijinit continuu financiar, dar și prin donații de produse dezvoltarea Rețelei, astfel încât băncile să funcționeze. În prezent, există 9 Bănci regionale pentru Alimente: București, Cluj, Roman, Brașov, Oradea, Timișoara, Constanța, Craiova și Galați.

În toți acești ani, am investit peste 4.780.000 lei în dezvoltarea rețelei de Bănci pentru Alimente din România și am donat către aceasta peste 550 de tone de produse alimentare.

Combaterea risipei alimentare este o responsabilitate colectivă, de aceea ne dorim să îi implicăm și pe clienții noștri în acest demers. Așa că, periodic, organizăm în preajma sărbătorilor de iarnă și cu ocazia Paștelui, campanii de colectare a alimentelor, în magazinele noastre. Campania de colectare de anul acesta, care s-a desfășurat în perioada 11 aprilie - 1 mai 2022, este a șasea acțiune de acest tip desfășurată în magazinele noastre, clienții Lidl donând prin toate aceste inițiative un total de peste 140 de tone de alimente care au ajuns la peste 250 de ONG-uri care sprijină persoane din comunitățile vulnerabile.

De asemenea, în a doua parte a anului trecut, perioada 1 iulie – 31 decembrie 2021, am organizat o campanie de donații la casele de marcat, pentru a susține rețeaua națională a Băncilor pentru Alimente. Suma de 117.000 de lei, donată de clienții Lidl, am dublat-o și noi până la 234.000 de lei.

În plus, ca parte a eforturilor de combatere a risipei, cât și pentru a susține o serie de inițiative sociale, în anul financiar 2020, am donat 459 de tone de hrană pentru animale către ONG-uri care administrează adăposturi pentru animale și amintim aici Asociația Cezar și Asociația pentru Protecția Animalelor Robi.

Retail.ro /  Retail.ro /  Interviuri și Analize /  Cristina Hanganu, Lidl România: Pentru a avea o dezvoltare durabilă, este foarte important să evaluezi impactul pe care business-ul tău îl are asupra mediului, economiei și societății