Lectură de 2 minute

28 Feb 2024 - Interviuri și Analize

Cât costă o zambilă în București? Florăriile vor crește prețurile de 8 martie

Mădălina Dinu

Abonează-te pe  

Florăriile numără mai mulți bani în această perioadă, odată începută luna martie. Totuși, oare cât de mult vom plăti anul acesta pentru o zambilă sau pentru un buchet de lalele? Iată ce a descoperit retail.ro într-o scurtă vizită la florăriile din București. 

 

Sursa foto: retail.ro/Florăria Patchouli

În florăria Tria's, situată chiar pe Calea Dorobanților, spre exemplu, o zambilă costa 7 lei în 2023, acum fiind 9 lei, iar prețurile urmează un trend ascendent în special în apropierea zilei de 8 martie.

„Suntem foarte aglomerați începând de acum până pe 8 martie. Bulboasele sunt cele mai vândute flori (n.r. plantele cu bulbi), lalelele, narcisele, zambilele și freziile în general, iar un fir de zambilă costă 9 lei anul acesta”, a declarat angajata magazinului.

Cât despre buchetele de flori, acestea pornesc de la 200 până la 400 de lei, în funcție de modelul cerut de client.

Totodată, florăria nu primește comenzi în această perioadă, fiind una extrem de aglomerată.

Tot în zona Piața Dorobanți, la Florăria Patchouli, situată la parterul unei clădiri interbelice, se vând florile de primăvară, trandafirii fiind mai puțin vânduți în perioada 1 și 8 martie.

Citeste si:
Mici la micul dejun, prânz și cină de 1 mai: cât costă o porție de mici anul acesta
Mici la micul dejun, prânz și cină de 1 mai: cât costă o porție de mici anul acesta

De asemenea, inflația nu a iertat nici această industrie, marfa fiind cu 20% mai scumpă anul acesta.

„Cele mai vândute flori sunt freziile și lalelele, care costă 10 lei, iar zambila poate fi achiziționată cu 15 lei. De asemenea, pentru aranjamente florale și buchete la cererea clienților prețurile pornesc de la 200 de lei și pot atinge chiar și suma de 4.000 de lei, în funcție de cerința clientului”, a explicat una dintre angajate, adăugând că sunt disponibile și precomenzile online.

Florăriile stradale, pentru toate buzunarele?

Chiar vizavi de Piața Dorobanți, florarii își așteaptă clienții cu mărfurile expuse pe trotuar. Au scumpit și ei zambila anul acesta, cele în ghiveci fiind disponibile la prețul de 20 de lei. Firul de lalea este negociabil, poate varia între 5 și 7 lei, însă în funcție de cât de mare este buchetul.

Dacă cumpărați mai multe, un fir de lalea poate costa chiar și 3 lei.

Retail.ro /  Retail.ro /  Interviuri și Analize /  Cât costă o zambilă în București? Florăriile vor crește prețurile de 8 martie