Lectură de 3 minute

07 Mai 2020 - Interviuri și Analize

Carrefour România angajează în continuare personal și investește în dezvoltarea capacității de livrare

Anca Olteanu

Abonează-te pe  

Carrefour România continuă procesul de recrutare de personal în plină pandemie de Coronavirus și anunță că va investi în dezvoltarea capacității de livrare și în dotarea magazinelor cu materiale de protecție, urmând ca expansiunea magazinelor să fie sincronizată cu evoluția crizei sanitare.

„Da, angajăm în continuare. Procesul de recrutare și angajare depinde de nevoile punctuale ale fiecărui punct de lucru în parte. Primim constant aplicații de la persoane care își caută un loc de muncă și vor să se alăture echipelor noastre din magazine sau de la sediul central”, au transmis reprezentanții Carrefour, la solicitarea adresată de retail.ro.

În acest moment, retailerul recrutează atât în magazine (de exemplu, colector comenzi online, casier, lucrător universal, profesionist produse proaspete), cât și pentru sediul central. Posturile disponibile sunt afișate permanent pe site-ul www.carrefour.ro, în secțiunea Cariere.

Modificări în planul de investiții al Carrefour

Întrebat cum se schimbă planul de afaceri pentru acest an, retailerul a răspuns că va fi sincronizat cu evoluția pandemiei în țară.

În perioada următoare, ne vom continua expansiunea, sincronizat cu evoluția contextului sanitar din România. Carrefour are un model de business omnicanal format din magazine fizice și soluții e-commerce, cu o amprentă geografică națională care poate, în acest moment, să susțină nevoile românilor de aprovizionare, în condiții de siguranță”, a transmis Carrefour.

Astfel, Carrefour anunță că va continua investițiile în dezvoltarea capacității de livrare și în dotarea magazinelor cu materiale de protecție.

„Principala preocupare a Carrefour, în calitatea sa de furnizor de servicii de primă necesitate, rămâne siguranța și sănătatea angajaților și a clienților noștri și asigurarea produselor necesare unei țări întregi. Așadar, în ce privește platformele de shopping online, vom continua să investim în dezvoltarea capacităților de livrare și în noi funcționalități adaptate contextului actual de izolare. Investițiile vor continua și în dotarea magazinelor cu materiale de protecție și implementarea oricăror noi măsuri de siguranță”, spune Carrefour.

La începutul lunii aprilie, Carrefour a deschis un nou magazin Supeco la Călărași, cu numărul 24 în România și prima unitate Supeco din Călărași.

Citeste si:
Primele declarații ale reprezentanților Carrefour în urma protestelor. Ce le oferă retailerul angajaților 
Primele declarații ale reprezentanților Carrefour în urma protestelor. Ce le oferă retailerul angajaților 

Carrefour, unul dintre cei mai mari retaileri din Europa, a înregistrat o creştere de 7,8% a cifrei de afaceri în primul trimestru al acestui an, datorită vânzărilor din ianuarie și februarie, dar și a cumpărăturilor realizate în luna martie, în contextul pandemiei de Covid-19. În România, vânzările grupului francez au crescut cu aproape 10%, cel mai mult din regiune.

Grupul Carrefour are peste 10.100 de magazine în 34 de țări. În România, retailerul are 346 de magazine dintre care 35 hipermarketuri 'Carrefour', 262 supermarketuri (221 magazine 'Market' și 41 magazine 'Express Orange'), 42 magazine de proximitate 'Express', 8 magazine de proximitate 'Contact' și un magazin online pe www.carrefour.ro. Carrefour a încheiat anul 2018 cu o cifră de afaceri de 10,56 miliarde de lei, în creștere cu 10% față de anul precedent.

Retail.ro /  Retail.ro /  Interviuri și Analize /  Carrefour România angajează în continuare personal și investește în dezvoltarea capacității de livrare