Lectură de 2 minute

05 Apr 2023 - Știri și Noutăți

Tranzacție majoră cu spații de retail stradal: Dezvoltatorii Belvedere Residence au vândut galeria comercială de la parterul complexului

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

Dezvoltatorii Belvedere Residence din nordul Bucureștiului, una dintre cele mai dinamice zone rezidențiale premium, au vândut unui investitor privat galeria comercială de la parterul clădirilor rezidențiale din cadrul ansamblului, în cea mai mare tranzacție cu spații de retail stradal înregistrată în ultimii ani, tranzacție intermediată de firma de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox. 

Sursa foto: Belvedere Residence/ Facebook

Belvedere Residence este construit pe strada Fabrica de Glucoză, pe latură nordică a lacului Tei și este primul proiect rezidențial de mari dimensiuni din zona Barbu Văcărescu. Galeria comercială are o suprafață închiriabilă de aproximativ 6.000 metri pătrați, dezvoltată în patru faze și este deservită de circa 200 de locuri de parcare. Primele trei faze sunt finalizate și sunt ocupate integral, iar faza a patra urmează să fie livrată la sfârșitul anului viitor.

Belvedere Residence este un proiect reprezentativ pentru zona Fabrica de Glucoză, succesul de care s-a bucurat transformând această parte a orașului într-un pol rezidențial cu o dinamică spectaculoasă. Pe de altă parte, un element esențial pentru perfectarea acestei tranzacții a reprezentat-o locația proiectului, care oferă o deschidere completă la bulevardul principal, dar și posibilitatea de a utiliza un număr generos de locuri de parcare.

Printre chiriașii galeriei comerciale se numără Mega Image, Natuzzi Italia, Bang & Olufsen, Husqvarna, Art Granit, Sweat Concept, Libra Bank, Loft Ceramics, Sophia etc

Segmentul de retail a fost anul trecut a doua cea mai atractivă clasă de active din punct de vedere al volumului tranzacțiilor, după birouri, iar potențialul este de creștere, având în vedere negocierile în curs. În 2022, au fost tranzacționate proiecte de retail în valoare de 325 milioane de euro, comparativ cu 180 de milioane de euro în 2021.

Cushman & Wakefield Echinox, afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield în România, deținut și operat independent, cuprinde o echipă de peste 80 de oameni ce oferă o gamă completă de servicii de consultanţă imobiliară investitorilor, dezvoltatorilor, proprietarilor și chiriașilor. Cushman & Wakefield este unul dintre liderii globali în domeniul serviciilor imobiliare comerciale, cu 50.000 de angajați în peste 60 de țări și venituri de 9,4 miliarde de dolari. Serviciile principale ale companiei sunt: consultanță în gestionarea activelor şi investițiilor, piețe de capital, închirieri, administrarea proprietăților, reprezentarea chiriașilor, servicii de proiect și evaluare.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Tranzacție majoră cu spații de retail stradal: Dezvoltatorii Belvedere Residence au vândut galeria comercială de la parterul complexului