Lectură de 6 minute

08 Jun 2022 - Știri și Noutăți

Retailerul român Vagabond Studio și-a deschis primul magazin de haine la Londra

Otilia Caloian

Abonează-te pe  

Retailerul român Vagabond Studio s-a lansat pe piața din Marea Britanie, prin deschiderea primului său magazin în cartierul londonez, Westfield Stratford City.

CBRE România, compania de consultanță imobiliară, a securizat pentru retailerul român Vagabond Studio prima sa locație, în unul dintre cele mai mari centre comerciale din Londra, sub brandul "Made by Society". Vagabond Studio este primul retailer român care intră pe piața britanică asistat de un consultant imobiliar din România, în urma unei investiții de aproximativ 800.000 de euro.

Magazinul, deschis în luna mai a acestui an, este situat în partea de est a Londrei, în Westfield Stratford City. Acesta este cel mai mare centru comercial urban din Marea Britanie din punct de vedere al suprafeței pe care este construit și al 4-lea cel mai mare centru comercial din țară în ceea ce privește suprafața de retail disponibilă. Concept-store-ul "Made by Society" ocupă o suprafață de 225 de mp, operând cu o echipă de vânzări de 15 persoane.

"Este o satisfacție deosebită faptul că, după ce a consiliat o serie de branduri de top să intre pe piețele din România sau CEE, CBRE România a avut ocazia să asiste un adevărat campion al retailului local în procesul de lansare pe cea mai competitivă piață de retail din Europa. Datorită gradului excelent de implicare din partea Vagabond Studio și cooperării exceptionale cu echipa CBRE Londra, procesul de deschidere a magazinului a durat mai puțin decât estimarea inițială și s-a concretizat cu un rezultat remarcabil, firesc însă pentru un parteneriat de succes", declară Carmen Ravon, Head of Retail Occupier CEE la CBRE.

De ce a ales Vagabond Studio Marea Britanie

Decizia Vagabond Studio de a se extinde la nivel internațional a fost un pas firesc pentru companie, având în vedere numărul mare și feedback-ul pozitiv al cumpărătorilor occidentali care au vizitat magazinele din România. Compania a luat în considerare atunci când a decis să se extindă veniturile, nivelul de trai și puterea de cumpărare, argumente care fac din Marea Britanie cea mai mare piață din Europa

În România, Vagabond Studio este in topul celor mai performanti retailer din punct de vedere al vânzărilor pe metru pătrat. Din 2014, compania a deschis 14 magazine în centre comerciale din București, Brașov, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Ploiești, Sibiu și Timisoara și a ajuns la o echipă de 300 de angajați. Unitatea de producție se află în Botoșani, orașul natal din România al familiei fondatoare.

Vagabond Studio a lansat pe piața din România un concept vestimentar revoluționar, "Made by Society", creație inspirată de cultura străzii. Ea are la bază o cultură contemporană de mișcare și emoție experimentată prin țesături remarcabile, tăieturi neașteptate și detalii fine.

Made by Society este inspirat de cultura străzii

"Suntem foarte încântați că ‘Made by Society’ s-a extins pe noi piețe și suntem mândri că un brand românesc are atât de mult succes și în străinătate. Succesul nostru este rezultatul muncii asidue a unei echipe minunate, o echipă care a susținut permanent filosofia noastră de brand, dar este și rezultatul aprecierii cumpărătorilor noștri, care nu sunt cauza, ci efectul unei societăți îndrăznețe. Mulțumiri speciale CBRE pentru o asistență foarte profesionistă în deschiderea primului nostru magazin internațional", declară Darian Vicol – CEO Vagabond Studio.

Citeste si:
Brandul de fashion Vagabond Studio se transformă în Made by Society. Cine este noul CEO al companiei
Brandul de fashion Vagabond Studio se transformă în Made by Society. Cine este noul CEO al companiei

Marea Britanie este una dintre cele mai mari piețe de consum din lume, potrivit Băncii Mondiale, și a treia piață de retail din Europa, după Germania și Franța, din punct de vedere al cifrei de afaceri. În 2021, vânzările din retail în Marea Britanie au depășit 465 de miliarde de lire sterline, potrivit Statista.com. De asemenea, industria de retail din Marea Britanie este formată din peste 300.000 de afaceri diferite și peste 3 milioane de angajați, ceea ce reprezintă peste 8% din totalul locurilor de muncă din Marea Britanie, potrivit British Retail Consortium (Brc.org.uk). Pentru fiecare liră cheltuită, aproximativ 12 pence au fost cheltuiți în magazinele de îmbrăcăminte, acesta fiind al doilea motiv pentru cheltuieli, după magazinele alimentare (39 pence).

Piața imobiliară comercială din Marea Britanie

În același timp, Marea Britanie este a doua cea mai mare piață imobiliară comercială din Europa, ajungând la 1,3 miliarde de lire sterline în 2021, potrivit datelor Statista.com.

Extinderea brandului de retail Vagabond Studio se bazează pe o strategie care este susținută și de concluziile celui mai recent studiu realizat de CBRE, la care au participat peste 50 dintre cei mai mari retaileri din Europa care comercializează toate tipurile de produse, cu un portofoliu internațional de peste 70.000 de magazine. Conform sondajului EMEA Retail Occupier Survey 2022 al CBRE, au fost înregistrate cinci concluzii importante:

Retailerii vor să se dezvolte după perioada de pandemie

După câțiva ani provocatori pentru sectorul de retail, ca urmare a pandemiei de COVID-19, 57% dintre retaileri intenționează să-și extindă portofoliul de magazine în 2022. Dintre aceștia, 37% vor să se lanseze pe piețe în care nu sunt încă prezenți.

Retailerii au clasificat retailul clasic ca fiind mai eficient decât cel online în ceea ce privește toți indicatorii, dar mai ales pentru produsele cross-selling (61% fie au fost de acord, fie au fost de acord cu fermitate că retailul de tip brick-and-mortar a fost mai eficient), precum și în ceea ce privește implicarea consumatorilor (81%).

64% dintre retaileri fie sunt de acord, fie sunt ferm de acord că magazinele fizice cresc vânzările online în proximitate.

În ciuda provocărilor cu care s-au confruntat pe parcursul pandemiei, centrele comerciale regionale și străzile comerciale din centrele orașelor au fost principalele opțiuni pentru retailerii care doresc să se extindă în 2022. Pentru retailerii de îmbrăcăminte și încălțăminte, parcurile de retail sunt alegerea lor numărul unu pentru extindere în 2022, în concordanță cu succesul sectorului pe durata pandemiei.

38% dintre retaileri fie sunt de acord, fie sunt ferm de acord că, în viitor, brandurile vor pune un accent mai mare pe acreditările ESG ale unei proprietăți atunci când iau în considerare extinderea.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Retailerul român Vagabond Studio și-a deschis primul magazin de haine la Londra