Lectură de 2 minute

10 Dec 2020 - Știri și Noutăți

R-CREATE, finanțare de 253.000 de euro pentru dezvoltarea primei platforme de economie circulară din România

Angela Alexandru

Abonează-te pe  

Start-up-ul R-CREATE a obținut în urma campaniei desfășurate prin intermediul SeedBlink angajamente din partea investitorilor în valoare de 253.000 euro pentru dezvoltarea primei platforme de economie circulară din România.

Ca urmare a investiției atrase, R-CREATE a cedat 17.8 % din acțiuni, iar valoarea post-money a companiei este de 1.250.000 euro. Pe lângă contribuțiile financiare, în urma aceastei runde, R-CREATE a încheiat și două parteneriate strategice cu jucători din zona economiei circulare, relevanți la nivel internațional, care vor contribui la dezvoltarea businessului.

În viitorul apropiat start-up-ul își propune să dezvolte prima platforma digitală pentru ambalaje returnabile, propunând diferite soluții fizice de ambalare, care să confere securitatea coletelor în fluxurile logistice. De asemenea, reprezentanții start-up-ului au dezvăluit că vor începe și teste cu jucători relevanți de e-commerce din Europa de Vest.

Utilizarea soluției returnabile propuse de către R-CREATE ajută la diminuarea semnificativă a cantităţii de ambalaje de unică folosinţă şi a poluării. Produsele comandate online sunt livrate clientului de către curier în ambalajul lor primar şi sigilate în ambalajul returnabil R-CREATE. Clientul desigilează, preia produsul şi înmânează ambalajul returnabil R-CREATE curierului. Astfel, ambalajul reintră în circuitul de livrare şi prin procedura standard de retur. La finalul ciclului de viaţă al fiecărui ambalaj, R-CREATE asigură colectarea şi reciclarea lui.

Start-up-ul estimeaza că această soluție va înlocui 5 milioane ambalaje de unică folosință din economie.

Anul acesta, R-CREATE a lansat serviciul de livrare pe bicicletă care nu poluează Zero Waste Delivery și a dezvoltat în parteneriat cu FEPRA o aplicație digitală dedicată soluțiilor de economie circulară.

R-CREATE este solutia de impachetare eco friendly, creată special pentru comercianții online, prin care ambalajele de unică folosinţă aferente livrărilor sunt înlocuite cu un ambalaj returnabil şi refolosibil. Din echipă fac parte Linda Vasilescu și Adina Huma, iar oamenii din spatele R-CREATE sunt o echipă româno-austriacă cu experiență în consultanță strategică, logistică, marketing, digital growth și cercetare științifică în fizica materialelor.

SeedBlink este cea mai mare platformă de equity crowdfunding din Europa de Sud-Est, atât din punct de vedere al sumelor tranzacționate cât și al numărului de investitori, oferind celor interesați o metodă simplă de a investi în startup-uri inovative.

Citeste si:
Electronice care nu mai poluează mediul?! Ce sunt Papertronics
Electronice care nu mai poluează mediul?! Ce sunt Papertronics

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  R-CREATE, finanțare de 253.000 de euro pentru dezvoltarea primei platforme de economie circulară din România