"Vom evalua rolurile pe care le au angajații în anumite sectoare ale organizației, astfel că vor exista discuții și decizii dificile începând de la acel moment", a declarat Kempczinski, potrivit Business Insider.
Angajații ar urma să afle dacă vor fi concediați începând cu 3 aprilie 2023.
Conform șefului companiei, de altfel, inovațiile ar urma să fie accelerate mai mult ca niciodată, declarând faptul că dacă nu ești "verde" și, în același timp, "pe creștere", atunci ești "terminat" și, practic, "putred".
Chris Kempczinski nu s-a oprit însă aici și a mai adăugat faptul că anumite inițiative deja aflate în derulare vor fi deprioritizate, în vreme ce altele vor fi oprite de-a dreptul.
Aceste anunțuri vin în contextul în care, în ultimul trimestru, vânzările companiei au crescut cu 6% în SUA, ceea ce a marcat al nouălea trimestru consecutiv de creștere al Mc Donald's.