Lectură de 2 minute

06 Dec 2020 - Știri și Noutăți

Lăptăria cu Caimac lansează din nou, în ediție limitată, sticlele cu etichete de sărbători

Angela Alexandru

Abonează-te pe  

Lăptăria cu Caimac, producătorul de lactate de specialitate 100% naturale, a ales doi câștigători în urma concursului de creație devenit tradiție în perioada sărbătorilor de iarnă - sticlele de lapte cu cele două etichete în ediție limitată vor ajunge pe rafturile din magazine. De asemenea, luna aceasta, fiecare sticlă de lapte cumpărată va aduce un pahar de lapte unui copil susținut de asociația Casa Bună.

Concursul organizat de Lăptăria cu Caimac, “Sărbători altfel, cu emoții de altădată”, a căutat creații noi de etichete în tematica sărbătorilor de iarnă de anul acesta. În urma celor peste 700 de creații înscrise, brandul de lactate de specialitate a premiat doi tineri creativi care au reușit să surprindă cum ar putea arăta apropierea de cei dragi în contextul unor sărbători de iarnă altfel.

Desenele realizate de Alexandru Coman și Bilyana Velikova au câștigat fiecare câte 1.000 de euro, iar sticlele cu etichetele festive vor ajunge în magazine începând cu data de 7 decembrie.

Concursul “Sărbători altfel, cu emoții de altădată" a avut loc în perioada 1 octombrie - 2 noiembrie 2020, iar pasionații de design, indiferent de vârstă sau experiență, au avut posibilitatea să-și înscrie lucrările pe site-ul laptariacucaimac.ro. Juriul a ales ulterior 5 lucrări finaliste, iar fanii Lăptăriei au votat creațiile preferate, rezultând cei doi câștigători.

“Dacă anul trecut spuneam că a fost o competiție foarte strânsă, ei bine, anul acesta înscrierile s-au dublat. A fost o provocare pentru juriu să treacă prin sutele de propuneri, dar în același timp parcă și noi ne-am bucurat la dublu atunci când am văzut atât de multe creații jucăușe. Credem că este important să stimulăm creativitatea comunității noastre și s-o răsplătim cum se cuvine, mai ales în acest an atipic”, a menționat Mădălina Cocan, co-fondator Lăptăria cu caimac.

Anul acesta, sticlele de lapte cu cele două creații câștigătoare vor contribui și la susținerea copiilor de la asociația Casa Bună. Fiecare sticlă de lapte cumpărată în luna decembrie 2020 va aduce un pahar de lapte unui copil susținut de către asociație. Astfel, 5% din volumul de produse vândute luna aceasta vor fi donate către Casa Bună. “E o mare bucurie că putem duce acest concurs mai departe și odată cu el să ajutăm niște copii care au cu adevărat nevoie de sprijinul nostru. Chiar dacă este un an mai dificil, este important să privim cu speranță spre un viitor mai bun. Mai bun pentru noi și pentru cei din jurul nostru. Așa că vă invităm să susținem împreună copiii de la Casa Bună ca să-și poată continua educația pentru o viață mai bună”, a adăugat Mădălina Cocan.

Lăptăria cu Caimac are propria fermă, iar în fabrica de procesare s-au investit peste 5 milioane euro, având o capacitate tehnică de aproximativ 75 tone de lapte pe zi.

Citeste si:
Noutăți de la Sezamo: retailerul a creat o secțiune cu 100 de rețete sănătoase și lansează un concurs cu 150 de premii
Noutăți de la Sezamo: retailerul a creat o secțiune cu 100 de rețete sănătoase și lansează un concurs cu 150 de premii

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Lăptăria cu Caimac lansează din nou, în ediție limitată, sticlele cu etichete de sărbători