Lectură de 2 minute

22 Feb 2022 - Știri și Noutăți

Glami: 55% dintre magazinele online de modă intenționează să crească prețurile cu 6-10%

Roxana Vasile

Abonează-te pe  

Glami.ro, un motor de căutare online de fashion din România, a lansat analiza Year in Review” pentru 2021, ce cuprinde date relevante despre cumpărăturile online de modă prin intermediul GLAMI. Astfel, analiza GLAMI „Year in Review” arată că vânzările online de modă în România au crescut cu aproape 26% față de 2020 și se preconizează că vor continua să crească cu 22% în 2022.

Creșterea e-commerce în segmentul modei, atât în 2021 cât și ulterior, este susținută de o saturație mai scăzută a pieței: ponderea utilizatorilor de internet este încă mică în România, comparativ cu alte piețe din Europa Centrală și de Est, dar este în creștere.

Probleme cu lanțul de aprovizionare în 2022

Printre principalele provocări ale anului 2021, magazinele de modă online au menționat: concurența mai puternică pe piață, gestionarea stocurilor, costurile majorate de marketing și publicitate și profitul diminuat de necesitatea de a oferi discount-uri mai mari. Pe de altă parte, problemele de confidențialitate legate de actualizarea iOS pentru iPhone/iPad, angajarea ori concedierea personalului sau procesarea comenzilor returnate nu sunt considerate impedimente majore.

E-tailerii prezenți pe platforma www.glami.ro afirmă că mediul de piață va rămâne complex în 2022, cu noi provocări de abordat, precum întârzierile în transport, în producție și creșterea costurilor, depășite de o situație geo-politică instabilă. 55% dintre jucătorii e-commerce intenționează să mărească prețurile în 2022. Majoritatea acestor magazine au prezentat planuri de creștere a prețurilor cu 6-10% - un procent mai mare decât în Cehia, dar mai mic decât în Ungaria, potrivit sondajului Glami „Year in Review”.

Top 10 branduri de modă preferate de români

Românii au favorizat mărci precum Nike, Tommy Hilfiger, adidas, Guess, însă de-a lungul anului 2021 vizitatorii GLAMI au creat un nou clasament, condus de Sinsay. Acest brand a fost cel mai popular și cel mai adăugat în listele de dorințe, fiind urmat de Nike, adidas, Guess, Tommy Hilfiger, Gate, Trendyol, Bonprix, Reserved și Puma.

Retail jobs

De asemenea, în 2021 românii și-au îndreptat atenția asupra unui nou trend, care a devenit din ce în ce mai cunoscut în emdiul online - „athleisure”, centrat pe colanți evazați (+ 63%), un look confortabil și în același timp elegant.

Ce alte stiluri online a testat piața locală? Y2K cu influența anilor '70 (care a înregistrat +51% mai multe căutări în jurul piesei sale centrale - vesta tricotată) sau noua tendință extravagantă - ce are căutări în creștere pentru: corsete (+ 49%), jachete
(+ 84%), pantaloni din catifea (+ 117%).

Toate studiile și sondajele pe care GLAMI le efectuează sunt realizate online, în rândul vizitatorilor de pe platformele GLAMI. Glami este un retailer online de fashion care comercializează haine pentru damă, bărbați și copii.

Citeste si:
Vânzările producătorului de vin Purcari au crescut cu 7% în prime trei luni din an, în România
Vânzările producătorului de vin Purcari au crescut cu 7% în prime trei luni din an, în România

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Glami: 55% dintre magazinele online de modă intenționează să crească prețurile cu 6-10%