Nikos Koumettis va rămâne în companie până la 28 februarie 2026 în calitate de consilier senior și va face parte din Consiliul Director al Hindustan Coca‑Cola Beverages Pvt. Ltd., îmbuteliator deținut de companie în India.
Luisa Ortega s-a alăturat Coca‑Cola în 2019 și ocupă în prezent poziția de Președinte al Unității Operaționale Africa, coordonând un portofoliu complex care acoperă 54 de piețe.
Nikos Koumettis a preluat conducerea Unității Operaționale Europa odată cu înființarea acesteia, în anul 2021.
Luisa a demonstrat un leadership excepțional în gestionarea operațiunilor din Africa, regiune în care sistemul nostru a continuat să investească strategic pentru a susține piețele în dezvoltare. Experiența sa internațională valoroasă va aduce o contribuție semnificativă în consolidarea poziției Europei ca una dintre cele mai importante unități operaționale ale companiei.
Henrique Braun, Vicepreședinte Executiv și Chief Operating Officer, The Coca‑Cola Company
Nikos Koumettis, în vârstă de 60 de ani, s-a alăturat companiei Coca‑Cola în anul 2001. De-a lungul carierei sale, a coordonat operațiuni în peste 100 de țări, remarcându-se prin orientarea sa către rezultate sustenabile și dezvoltarea talentelor.
Printre pozițiile deținute anterior se numără: Președinte al Unității de Business Canada, Președinte al Unității Adriatic & Balkans, perioadă de-a lungul căreia a locuit în România, precum și Director General pentru Regiunea Mediteranei de Sud-Est (Grecia și Cipru).
Coca-Cola își schimbă CEO-ul: directorul operațional urcă la conducerea companiei
Între 2011 și 2016, a fost Președinte al Unității de Business Europa Centrală și de Sud, iar între 2016 și 2018 a condus organizația din Europa Centrală și de Est. Tot în 2016, a fondat Consiliul Global de Leadership pentru Francize (Global Franchise Leadership Council), contribuind la consolidarea capabilităților globale de management și franciză.
În 2019, a fost numit Președinte de Grup pentru Europa, Orientul Mijlociu și Africa, gestionând șase unități de busines de la Europa de Vest până în Rusia și Africa de Sud. Din 2021, ocupă funcția de Președinte al Unității Operaționale Europa.
Înainte de a se alătura Companiei Coca‑Cola, a ocupat funcții de conducere în marketing (Kraft Jacobs Suchard), vânzări și distribuție (Elgeka), precum și alte funcții comerciale și logistice (Papastratos S.A./Philip Morris, Grecia).
După tranziția din luna septembrie a acestui an, Nikos Koumettis va continua să co-conducă Consiliul Global de Leadership pentru Francize.
Luisa Ortega, în vârstă de 55 de ani, s-a alăturat companiei Coca‑Cola în 2019 în calitate de Vicepreședinte și Director General al Unității de Business America Latină de Sud, fiind ulterior numită Președinte. În 2021, a preluat conducerea Zonei Centrale din cadrul Unității Operaționale America Latină. Din 2023, ocupă funcția de Președinte al Unității Operaționale Africa.
Anterior carierei sale în cadrul Coca‑Cola, Ortega a activat peste 14 ani în cadrul SC Johnson, deținând roluri de conducere în Europa, Statele Unite și regiunea Asia-Pacific. A fost Director General pentru Europa de Vest și anterior, Global Head of Insecticides Business. De asemenea, a lucrat la Endesa – o companie de utilități activă în Spania și Portugalia.
Luisa Ortega este originară din Spania și deține o diplomă de licență în administrarea afacerilor de la Universidad Pontificia Comillas, un MBA de la IESE Business School și a absolvit Programul Avansat de Management al Harvard Business School.
Portofoliul Coca Cola este unul dintre cele mai largi din industria băuturilor, cu mărci de băuturi lider de consum în categoriile de băuturi carbogazoase, băuturi carbogazoase pentru adulți, sucuri, apă, sport, energie, ceai gata de băut, cafea și băuturi spirtoase premium. Acestea includ Coca-Cola, Coca-Cola Zero Zahăr, Fanta, Sprite, Schweppes, Kinley, Costa Coffee, Caffè Vergnano, Valser, FuzeTea, Powerade, Cappy, Monster Energy, Finlandia Vodka, The Macallan, Jack Daniel’s și Grey Goose. Compania are 33.000 de angajați
Compania cu 3 fabrici, în Ploiești, Timișoara și Poiana Negrii, Coca-Cola HBC România este un contributor important la dezvoltarea societății și economiei locale. Echipa Coca-Cola HBC România numără în medie 1.500 de angajați.