Lectură de un minut

17 Mai 2021 - Știri și Noutăți

Producătorul de medicamente Zentiva și-a majorat afacerile cu 6,5% în primul trimestru din 2021

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

Producătorul de medicamente Zentiva a obţinut o cifră de afaceri de 163 milioane de lei în primele trei luni ale anului, cu 6,5% mai mult decât în aceeaşi perioadă din 2020, potrivit raportului trimestrial al companiei transmis Bursei de Valori Bucureşti.

Profitul operaţional al companiei pe primele trei luni din acest an a fost de 31,2 milioane de lei, în scădere faţă de perioada anterioară cu 21,4%, iar profitul net s-a redus cu 30,7%, ajungând la 23,6 milioane de lei, conform Agerpres.

La 31 martie 2021, compania avea active totale de un miliard de lei şi datorii de 198,66 milioane de lei (din care 175,7 milioane de lei datorii curente).

Sicomed a fost înfiinţată în 1962 ca Întreprinderea de Medicamente Bucureşti (IMB), iar din ianuarie 2006 societatea şi-a schimbat denumirea în Zentiva SA. În martie 2009, Sanofi Aventis a achiziţionat 97% din acţiunile Zentiva NV. La sfârşitul lunii octombrie 2016, Sanofi a anunţat iniţierea procesului de separare a diviziei sale de medicamente generice din Europa. Zentiva SA a fost inclusă începând cu această dată în acest proces de separare, care a fost finalizat la data de 30 septembrie 2018, când Advent International NV a achiziţionat divizia de medicamente generice din Europa a Grupului Sanofi.

Producătorul român de medicamente Biofarm a încheiat primul trimestru din acest an cu un profit net de 22,5 milioane de lei, în creștere cu peste 21% față de aceeași perioadă a anului 2020. În comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, EBITDA a înregistrat o creștere cu 12%, însemnând aproximativ 29,3 milioane de lei.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Producătorul de medicamente Zentiva și-a majorat afacerile cu 6,5% în primul trimestru din 2021