Lectură de 3 minute

31 Jan 2023 - Știri și Noutăți

WatchShop vrea noi modele de ceasuri în portofoliu. Care sunt cele mai căutate branduri

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

WatchShop.ro, magazin online de ceasuri originale, pentru bărbați și femei, se pregătește în anul 2023 pentru extinderea portofoliului de produse și lansarea unor noi branduri de ceasuri.

Sursa foto: Pixabay.com

”Ceasurile din categoria smartwatch au urcat în topul preferințelor clienților noștri, de aceea pregătim în acest an noi surprize pentru pasionații de ceasuri de lux, de la branduri cu notorietate, precum Samsung si Huawei. În următoarea perioadă, strategia WatchShop va avea ca focus promovarea la scară cât mai largă a brandurilor și parteneriatelor exclusive, acțiuni pe care le-am demarat încă din anii trecuți și pe care ne dorim să le continuăm și în 2023”, a declarat Andrei Apostol, CEO WatchShop.ro

WatchShop va continua să își extindă portofoliul de produse din magazinul online și să își consolideze relațiile pe care le are deja cu distribuitorii autorizați din întreaga lume.

Echipa WatchShop analizează permanent preferințele clienților în materie de ceasuri, astfel că produsele pe care magazinul online le oferă se pliază foarte bine pe așteptările clienților. În aceeași măsură, urmărește permanent noile trenduri de pe piața internațională de ceasuri care vor influența tendințele de vânzări.

Estimările WatchShop.ro arată că în anul 2023 se vor menține preferințele românilor pentru ceasurile clasice, urmate de cele sport, fashion și bineînțeles smartwatch-uri.

Ceasurile bărbătești au dominat vânzările și tot domnii reprezintă aproximativ 60% dintre clienții magazinului online, însă se poate observa o schimbare prin faptul că unul dintre cele mai vândute ceasuri de pe WatchShop.ro se adresează femeilor.

”Anul trecut, pasionații de ceasuri care au intrat pe watchshop.ro au manifestat cel mai mare interes pentru ceasurile de mână bărbătești, cu un interes crescut pentru modelele smart, brand-urile Casio, Garmin și Orient, fiind clasate în top 3 vânzări. Deopotrivă, au crescut vânzările de ceasuri fashion pentru femei, odată cu dezvoltarea acestei categorii de public. Drept urmare, în topul celor mai bine vândute ceasuri de pe site-ul nostru, s-a clasat la loc de cinste Ceasul Casio Dress, un model minimalist de ceas pentru femei, potrivit stilului elegant-casual”, a declarat Apostol.

Reprezentanții magazinului sunt de părere că în 2023, femeile vor pune accent și pe modele de ceasuri fashion de la branduri de renume internațional precum Versace, Just Cavalli, Guess, Michael Kors, Marc Jacobs, Tommy Hilfiger. Bărbații în schimb vor opta pentru smartwatch-uri și ceasuri clasice, minimaliste, cât și pentru ceasuri sport, tendință care s-a putut observat și în 2022 când modelul SmartWatch Garmin fēnix® 7X 010-02541-19 editia Sapphire Solar a adus cele mai mari vânzări pentru retailerul online de ceasuri.

Citeste si:
Faza a doua a FASHION HOUSE Pallady, aproape de lansare: când va fi inaugurat centrul comercial
Faza a doua a FASHION HOUSE Pallady, aproape de lansare: când va fi inaugurat centrul comercial

Un nou sediu al WatchShop.ro

În acest an, compania intenționează să se mute într-un nou sediu mai mare, pe fondul dezvoltării brandului și creșterii numărului de angajați. Iubitorii de ceasuri sunt așteptați pe site-ul magazinului online, cât și pe paginile de social media, unde vor fi ținuți la curent cu ultimele tendințe din 2023, cât și cu numeroase surprize, oferte speciale și concursuri.

WatchShop.ro activează pe piața din România din 2009 și a cucerit pasionații de ceasuri prin modele originale, de calitate superioară și servicii premium. WatchShop.ro are un portofoliu de peste 17.000 de modele disponibile, de la peste 100 de branduri renumite la nivel mondial, unele dintre ele importate în exclusivitate. WatchShop.ro oferă și service în garanție, dar și servicii post-garanție, iar perioada de retur a ceasurilor este de 30 de zile de la achiziție.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  WatchShop vrea noi modele de ceasuri în portofoliu. Care sunt cele mai căutate branduri