Lectură de 2 minute

10 Jan 2023 - Știri și Noutăți

Vestra achiziționează Chrisden, companie specializată în comercializarea de echipamente industriale, pentru un milion de euro

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

Vestra, cluster specializat în industria utilităților și echipamentelor de automatizare, își consolidează portofoliul de active prin preluarea companiei CHRISDEN ARIMEX S.R.L, companie în comercializarea de armături industriale și sanitare pentru distribuția fluidelor (apă, gaze, petrol), printr-o achiziție în valoare de un milion lei. Odată cu preluarea Chrisden, companie ce activează pe piața din România de peste 26 de ani, Vestra diversifică și completează portofoliul de soluții și echipamente, crescând, în același timp, adresabilitatea companiilor de termoficare din România.

Sursa foto: Vestra

Noua investiție vizează departamentul de echipamente și utilități, ce reprezintă principalul domeniu de activitate al companiei. Astfel, Vestra contribuie la îndeplinirea obiectivelor pe termen lung axate pe dezvoltarea rețelelor de apă și energie termică, prin folosirea contorizării inteligente și a comunicațiilor de tip SMART.

După ce doar rezultatele din trimestrul trei al anului trecut au atins o cifră de afaceri de nouă milioane de euro, o creștere de 61% față de aceeași perioadă a anului 2021, compania continuă trendul ascendent de dezvoltare și în acest an, mizând pe proiecte complexe și pe menținerea parteneriatelor solide cu furnizori cu renume internațional.

Vestra începe 2023 într-un mod optimist după un an în care atât valoarea vânzărilor, cât și portofoliul de clienți au crescut, complexitatea, calitatea, diversitatea serviciilor oferite, partenerii, lideri la nivel mondial și echipa unită fiind cei mai importanți factori care au contribuit la această creștere. De asemenea, în noul an, clusterul va urma drumul firesc al proiectului de digitalizare la nivelul întregii companii, început în 2022, alături de încurajarea inițiativelor de tip SMART, implementate prin Truix, ce vin în ajutorul modernizării orașelor, susținându-le să fie competitive din punct de vedere economic.

Vestra este o companie care creează o punte între nevoile beneficiarilor (creșterea eficienței și performanței consumului de apă, energiei termice sau gaz) și oferta internațională de produse, servicii și echipamente destinate industriei de utilități. Vestra comercializează o gamă largă de echipamente de măsură și control, soluții pentru rețele de apă și canalizare, sisteme de automatizare aduse pe piața din România în parteneriat cu lideri mondiali precum Rockwell Automation, Itron, AVK International, Kamstrup, Baroclean, Sainte-Lizaigne, Diehl Metering, Panduit, Rivard, Orbinox, Enz® Technik Ag, ProSoft Technology, Grupul ECA, Musthane, Cla-Val, Hilscher, Vexve.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Vestra achiziționează Chrisden, companie specializată în comercializarea de echipamente industriale, pentru un milion de euro