Lectură de un minut

16 Jan 2023 - Știri și Noutăți

Vel Pitar a fost cumpărată de colosul mexican Bimbo. Ce știm despre noul proprietar al celui mai mare producător de panificație din România

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

Știrea că Vel Pitar a fost vândută a zguduit piața din România. Cel mai mare producător de panificație a fost recent achiziționat de către Grupo Bimbo, o multinațională mexicană evaluată la peste 15 mld. de dolari. Vel Pitar era controlat de fondul de investiţii american Broadhurst, administrat la rândul său de New Century Holdings (NCH Capital), care astfel marchează un exit important în piața românească.  

Sursa foto: Shutterstock.com

”În acest moment pot confirma doar că cele două companii au ajuns la un acord”, a declarat Dana Ichim, director național marketing strategic și online.

Mexicanii de la Bimbo au apărut pe piață în 1945, ca producător de produse de panificație, începând cu doar patru produse destinate familiilor din clasa de mijloc: pâine albă mare și mică, pâine neagră și pâine feliată pentru prăjit.

Vel Pitar a luat naștere în 2001, prin fuziunea a patru fabrici din industria de morărit și panificație, achiziționate anterior de fondul de investiţii Broadhurst Investments Limited, administrat în România de către New Century Holdings (NCH).

În perioada 2002 – 2006, Vel Pitar s-a mărit, fiind cumpărate alte companii precum Spicul Argeş Piteşti (2002) și Pangran Iaşi şi Gorjpan Târgu Jiu (2003). În 2004, Vel Pitar a achiziționat și unitatea de producţie din oraşul Balş, devenită punctul de lucru din Râmnicu Vâlcea.

În plus, în 2005, Vel Pitar a fuzionat cu societăţile Postăvarul Braşov şi Panem Giurgiu, urmând ca în 2007, compania să se împartă în trei societăți autonome ca obiect de activitate, mai exact:

  • panificaţie – Vel Pitar,
  • morărit – Şapte Spice,
  • retail– VP Magassin.

Citește articolul integral pe Wall-Street.ro.

Citeste si:
Magazinele nu vor fi închise în weekenduri. Marcel Ciolacu: Nu mai suntem în pandemie
Magazinele nu vor fi închise în weekenduri. Marcel Ciolacu: Nu mai suntem în pandemie
Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Vel Pitar a fost cumpărată de colosul mexican Bimbo. Ce știm despre noul proprietar al celui mai mare producător de panificație din România