Lectură de 4 minute

31 Jan 2022 - Știri și Noutăți

Vânzările vinurilor românești din Carrefour au crescut cu peste 160% în 2021

Roxana Vasile

Abonează-te pe  

Vânzările înregistrate de Carrefour, pe întreg segmentul de vinuri românești, în ultimul an, arată o creștere medie de peste 160% în 2021 față de 2020, iar segmentul de vinuri regionale din program are o creștere de 220%.

Evoluția ascendentă vine ca urmare a investițiilor realizate de retailer în promovarea vinurilor de la crame mici, regionale, ca parte a misiunii programului de a susține industria locală. La acestea se adaugă creșterea diversității vinurilor autohtone și a soiurilor din segmentul Exclusiv la Carrefour, care, la rândul său, a crescut cu peste 190% față de anul anterior.

„Cu peste 60% din producția anuală de vin vândută în străinătate, The Iconic Estate, parte a Alexandrion Group, cel mai mare producător și exportator de băuturi spirtoase și vinuri din România, susține, alături de Carrefour România, promovarea vinurilor românești premium, în întreaga lume. Astfel, acum ne aflăm în discuții pentru a lista pe piața din SUA două vinuri ale cramei The Iconic Estate - Hyperion Fetească Neagră și Hyperion Fetească Neagră Rosé, precum si a spumantului Rhein Extra, cea mai veche marcă de spumant românesc, produs fără întrerupere din 1892 și furnizor al Casei Regale din 1904.

Pentru noi, acesta este un pas important, și anume deschiderea spre o piață extinsă, matură, extrem de competitivă, care credem că se va bucura de calitatea excepțională pe care o are de oferit vinul autentic românesc”, a declarat Corneliu Vȋlsan, chief marketing officer, Alexandrion Group.

Vinurile românești la New York

În urma unui eveniment de degustare inițiat de Carrefour România și Marinela Ardelean, în parteneriat cu The Iconic Estate, la New York, experții au fost impresionați de calitatea celor șase vinuri din programul Deschidem Vinul Românesc, realizate din cinci soiuri autohtone, dintre care unele cultivate exclusiv în România. Vinurile românești s-au remarcat prin gustul unic și au ajuns să fie apreciate și să ajungă printre preferințele și recomandările experților, în Forbes US.

„Vinurile au fost întotdeauna cele care m-au ajutat să descopăr noi locuri, tradiții și culturi, mai ales acum, când nu am mai călătorit din 2019. Nu mai încercasem vinuri din România înainte de evenimentul de la New York, dar am fost complet fascinată și impresionată de istoria bogată și de gustul unic al vinului românesc. Îmi doresc să împărtășesc experiența mea și să îmi inspir comunitatea să descopere vinurile producătorilor români.

Astfel, le pregătesc o degustare de vinuri românești alături de Marinela Ardelean, critic internațional de vin. În plus, îmi doresc să descopăr mai multe din ceea ce are să ofere România în materie de vinuri și sper ca în curând să văd pe rafturile magazinelor din SUA vinuri românești”, a declarat Wanda Mann, expert internațional în vinuri și jurnalist, The Somm Journal.

Citeste si:
5 to go pregătește lansarea mai multor produse de snacking în retail
5 to go pregătește lansarea mai multor produse de snacking în retail

Evenimentul inițiat de Carrefour la New York a avut ca scop promovarea vinului românesc ca valoare națională, cu ocazia Zilei Naționale, și a fost completat de o serie de mesaje publicitare care au pus în valoare raritatea vinurilor noastre pe piețele străine. Datorită reacțiilor pozitive în urma acțiunii inedite de la New York, crama The Iconic Estate a demarat procesul de listare pe piața americană a două vinuri din soiuri românești - Hyperion Fetească Neagră și Hyperion Fetească Neagră Rosé, precum și a spumantului făcut după metoda tradițională Rhein Extra.

Dintre vinurile românești degustate la New York, trei sunt disponibile exclusiv la Carrefour: vinul spumant de la The Iconic Estate - Rhein Extra Magnifique Brut, Avincis Olt de Vie - Negru de Drăgășani și Domeniile Averești - Busuioacă de Bohotin, iar celelalte trei fac parte din pilonul Premium al programului Deschidem Vinul Românesc: Hyperion Fetească Neagră și Hyperion Rosé ale producătorului The Iconic Estate și La Sapata - Băbească Neagră.

Deschidem Vinul Românesc este un program național pe termen lung, dezvoltat de Carrefour România, prin care este sprijinită industria vinului românesc De la debutul din 2019, peste 200 de etichete s-au alăturat programului, unele noi în retail, unele vândute exclusiv în Carrefour la nivel național și unele premiate la concursuri internaționale de vinuri.

Cu o rețea multi-format de aproximativ 13.000 de magazine în peste 30 de țări, grupul Carrefour este unul dintre cei mai importanți comercianți cu amănuntul de produse alimentare din lume. Carrefour a înregistrat vânzări brute de 78,6 miliarde euro în 2020 și peste 320.000 de angajați.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Vânzările vinurilor românești din Carrefour au crescut cu peste 160% în 2021