Lectură de 2 minute

27 Mai 2022 - Știri și Noutăți

Vânzările Profi au crescut cu 8% în 2021. Anul acesta, compania și-a majorat bugetul de investiții și deschide 150 de magazine noi

Anca Olteanu

Abonează-te pe  

Profi a înregistrat un salt al vânzărilor de 8%, până la 9,5 miliarde de lei, în 2021, datorită avansului vânzărilor magazinelor deschise și remodelate pe noul format, care au înregistrat o creștere Like-for-Like de 16%, peste media companiei.

În 2021, rețeaua s-a dezvoltat semnificativ, adăugându-și 173 de magazine noi și remodelând 75 dintre cele deja existente, ajungând la finalul anului la un număr total de peste 1.560 de magazine, dintre care 162 în noul format Profi.

Investițiile Profi au crescut cu 15% in 2021, iar în 2022 compania își propune să crească din nou bugetul de investiții, cu peste 20%, pentru a susține realizarea a până la 300 de magazine pe noul format Profi, dintre care 150 de magazine noi, dezvoltarea aplicației Prof, precum și alte inițiative digitale: home delivery, RPA, IT cloud, dar și extinderea capacității logistice.

„Așa cum menționam și în trecut, rezultatul net nu este relevant în cazul nostru, întrucât dezvoltarea permanentă a rețelei de magazine presupune cheltuieli cu amortizările în creștere constantă și dobânzi pentru creditele contractate pentru a suține această dezvoltare. Dacă la acestea adaugăm și amortizarea goodwill, o caracteristică a contabilității românești, ajungem la EBITDA 2021 în sumă de 423 milioane lei, cu 12% mai mare decât în 2020. Așadar, avansul EBITDA este superior celui din vânzări, arătând că Profi este capabil să genereze valoare în mod organic, nu doar să țină pasul cu vânzarile chiar dacă nici această misiune nu a fost ușoară într-un an în care a trebuit să absorbim impactul material al unor factori externi cum ar fi: creșterea prețului energiei electrice cu 30%, a combustibilului cu 25% și a salariului minim cu 3%. Estimăm că în absența impactului negativ macroeconomic și a celui din COVID, EBITDA 2021 ar fi putut fi cu 33% mai mare decât cea raportată”, a declarat Andrei Bica, directorul financiar al rețelei de magazine Profi.

În prezent, numărul magazinelor agent Profi este aproape egal cu cel al magazinelor Profi integrate. Deși numărul total al angajaților de sub umbrela Profi a crescut la aproape 26.000, numărul celor care lucrează în magazinele integrate Profi este în scădere.

Pandemia a majorat afacerile Profi cu mai bine de 1,5 miliarde de lei, ajungând la valoarea de 8,83 miliarde de lei, în 2020. Retailerul și-a triplat anul trecut pierderea și a raportat la Ministerul Finanțelor 124,3 milioane de lei.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Vânzările Profi au crescut cu 8% în 2021. Anul acesta, compania și-a majorat bugetul de investiții și deschide 150 de magazine noi