Lectură de 2 minute

10 Mai 2021 - Știri și Noutăți

Digitalizarea din pandemie a Dolce & Gabbana i-a permis companiei să intre pe piața din România, cu vânzări online în creștere

Dana Ferăstrăeru

Abonează-te pe  

În ultimul an, încasările din vânzări online ale brandului de lux Dolce & Gabbana au depășit 10% din profitul companiei și au permis intrarea pe piețe considerate secundare până acum, precum regiunea balcanică, în special Croația, România și Polonia, conform fashionnetwork.com.

”În ultimele 18 luni vânzările online au crescut semnificativ, în momentul de față aducând peste 10% din profitul total și îndreptându-se spre o cotă de 13%” , a declarat Alfonso Dolce, CEO al companiei de fashion, atunci când a fost întrebat despre vânzările online ale brandului în perioada pandemiei.

”Ne dorim ca fiecare client să se poată bucura de experiența shopping-ului într-unul din magazinele fizice Dolce & Gabbana, însă aceasta experiență trebuie și ea să fie integrată în dimensiunea digitală”, a adăugat Dolce, subliniind că ”digitalizarea a împins limitele consumatorilor” și a permis brandului să ajungă în ”țări care până acum nu erau în vizorul companiei, de exemplu, Croația, România și Polonia, care sunt în continuă creștere datorită vânzărilor online”.

Dolce&Gabanna, în magazinul multibrand din Marriott

Întrebat despre consolidarea pe piața de fashion, CEO-ul Dolce & Gabbana a adăugat: ”Consolidarea nu creează neapărat companii grozave, este vorba de calitatea produsului final, aceea face diferența. Prefer business-urile mici, de înaltă calitate care se consolidează de la an la an, creând o relație puternică între brand și consumator”.

Dolce&Gabanna este prezent în magazinul multibrand Hot-A-Porter, situat la parterul hotelului J.W. Marriott. Terminal Of Fashion - TOFF.ro reunește unele dintre cele mai importante branduri de lux: Valentino, Dolce&Gabbana, Saint Laurent, Jimmy Choo, Aquazzura, Gianvito Rossi, Lanvin, Pierre Hardy, Cesare Paciotti, Roberto Cavalli, Sophia Webster, Marcelo Burlon County of Milan, Palm Angels, Unravel Project și altele.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Digitalizarea din pandemie a Dolce & Gabbana i-a permis companiei să intre pe piața din România, cu vânzări online în creștere