2025 a fost pentru 5 to go un an de evoluție constantă, cu rezultate spectaculoase la nivel de rețea:
- 98 de cafenele deschise;
- 53 de noi parteneri în sistemul de franciză;
- 21.7 milioane de vizite în locațiile 5 to go;
- un nou nou record atins cu 6,9 milioane de LATTE-uri vândute, în continuare băutura preferată de clienții 5 to go;
- 3,6 milioane de litri de lapte utilizați, la care se adaugă 370.000 de litri de băuturi vegetale alternative, alegerea a 10,5% dintre consumatori.
În privința cifrei de afaceri, în anul 2024 aceasta a depășit 55 de milioane de euro, iar 2025 se finalizează cu un rezultat de 65 de milioane de euro.
Cifra de afaceri este ușor sub bugetul estimat pentru primele 10 luni ale anului, pe fondul impactului măsurilor fiscale, care i-a făcut pe oameni mai atenți la cheltuieli. Cu toate acestea, strategia noastră este construită tocmai pentru astfel de momente dificile, când ar trebui ca oricare dintre cei 20 de milioane de români să se poată bucura în continuare de o cafea de calitate, la un preț corect. Am continuat dezvoltarea conform planificării, am ajuns la 720 locații și încheiem un an solid, cu planuri ambițioase pentru 2026, încrezători în scalabilitatea modelului nostru de business.
Radu Savopol, cofondator 5 to go
Într-un context economic provocator, marcat de schimbări fiscale și scăderea apetitului pentru consum, 5 to go și-a menținut direcția de creștere, inclusiv pe segmentul de retail. Extinderea portofoliului, atât pe plan intern, cât și extern, consolidează această linie complementară de business, cu obiectivul clar de a accesa noi piețe în perioada următoare și de a accelera dezvoltarea și la acest nivel.
Cel mai recent produs lansat este Maison du Brownie, creat în colaborare cu un producător din Normandia, Franța. Gama cuprinde trei sortimente: brownie clasic, cu caramel sărat și – vedeta colecției – brownie-ul cu nucă de cocos, deja disponibile în locațiile 5 to go și în e-commerce, urmând să ajungă și în rețelele de modern trade.
În 2025, produsul cu cele mai bune vânzări în retail a fost URBAN CREMA, capsule compatibile Nespresso.
5 to go pariază pe extindere și bate palma cu rețeaua națională de benzinării RO concept OSCAR
Unul dintre pilonii 5 to go pentru anul 2025 a fost consolidarea echipei de management, prin atragerea unor profesioniști cu experiență în poziții cheie de leadership, cu rol esențial în evoluția businessului. Rareș Mărculeț s-a alăturat în calitate de CFO, aducând o expertiză solidă în domeniul financiar și contribuind la definirea de noi obiective strategice.
De asemenea, Georgi Muhovski a preluat funcția de Country Manager pentru Bulgaria, o piață cu potențial ridicat, estimată să devină în următorii ani a doua ca importanță pentru brand, după România.
Pe lângă fundamentarea unei expansiuni accelerate în Bulgaria, prin semnarea primelor francize la Sofia, 5 to go și-a continuat extinderea regională și în Republica Moldova, unde, la doar un an de la intrarea pe această piață, brandul va inaugura a 5-a cafenea până la finalul lunii decembrie 2025, alături de cele 12 spații de tip coffee corner deja funcționale. Totodată, prima cafenea 5 to go din Irlanda este în pregătire pentru lansare.
Noi distincții validează strategia și impactul 5 to go
În ultimii ani, 5 to go și-a adjudecat numeroase premii și recunoașteri importante, atât la nivel intern, cât și internațional. Creșterea exponențială a numărului de cafenele poziționează brandul în topul celor mai importante din industrie, la nivelul Europei, iar în țară, 5 to go rămâne cea mai accesată franciză și un brand îndrăgit de consumatori, parteneri și furnizori. Recent, 5 to go a adăugat în palmares Premiul Special pentru Încredere în România, în cadrul Galei ZF 27 de ani, o confirmare a impactului și contribuției brandului în dezvoltarea economiei locale.
Totodată, Radu Savopol, cofondator 5 to go, a fost desemnat în luna noiembrie 2025 Cel mai bun antreprenor în cadrul Romania Hospitality Awards și Omul Anului în Horeca, conform Horeca Awards. Aceste distincții reflectă dedicarea echipei 5 to go și angajamentul continuu pentru excelență.
Pentru anul 2026, targetul 5 to go este de a atinge pragul de 800 de cafenele deschise, inclusiv 25 de locații la nivel internațional. 5 to go își propune să mențină valorile definitorii ale brandului, precum preocuparea față de inovație și accesibilitate, continuând să dezvolte proiecte relevante, parteneriate strategice și experiențe care consolidează prezența brandului în viața de zi cu zi a consumatorilor.
5 to go a luat naștere în 2015 și a depășit în prezent pragul de 700 de unități deschise, fiind cel mai mare lanț de cafenele din Europa de Est, dar și cea mai accesată franciză din România. Radu Savopol și Lucian Bădilă sunt fondatorii 5 to go, cei care au adus pe piața HoReCa din România conceptul inovator de preț unic pentru toate produsele comercializate