Lectură de 2 minute

11 Mar 2021 - Știri și Noutăți

URSUS, angajament pentru susținerea egalității de gen și a incluziunii la muncă

Angela Alexandru

Abonează-te pe  

Dragoș Constantinescu, Președintele URSUS Breweries, a semnat angajamentul organizației LEAD Network (Leading Executives Advancing Diversity), care confirmă promisiunea pentru construirea unui mediu de lucru și a unei culturi organizaționale incluzive, bazate pe diversitate și egalitate de gen, ce vor conduce la o creștere semnificativă a reprezentativității femeilor în funcții executive și decizionale. Astfel, Ursus Breweries este primul producător de bere din România care semnează acest angajament.

LEAD Network (Leading Executives Advancing Diversity) este o organizație non-profit a cărei misiune este de a facilita atragerea, menținerea și promovarea femeilor în industria de retail și de bunuri de larg consum, prin intermediul educației, al leadership-ului și al dezvoltării profesionale. Scopul LEAD Network este de a conecta, a inspira și a facilita crearea unui viitor bazat pe incluziune și egalitate la toate nivelurile industriei de retail și bunuri de larg consum din Europa.

„Semnarea angajamentului LEAD Network confirmă acțiunile susținute ale Ursus Breweries pentru dezvoltarea unei culturi incluzive, lipsită de prejudecăți, bazată pe diversitate și egalitate de gen, în care toată lumea se poate manifesta și poate avansa. Știm că diversitatea contribuie la pluralismul de opinii si la experiențe inovatoare. Toate acestea vor aduce beneficii consumatorilor și ne vor ajuta să atragem candidați dintr-o plajă de talente mai diversificată, sprijinind obiectivele noastre de a oferi oportunități de dezvoltare și de a crește reprezentativitatea femeilor la nivelul funcțiilor manageriale și de leadership”, a declarat Dragoș Constantinescu, Președintele URSUS Breweries.

Aderarea la LEAD Network reprezintă încă un pas important către realizarea obiectivelor strategiei de sustenabilitate și responsabilitate socială corporativă ale Ursus Breweries, stabilite până în 2030. Acest pas, realizat chiar în luna în care sărbătorim femeile, reiterează faptul că promovarea și susținerea lor trebuie sa fie o activitate care să se regăsească în mod constant în preocupările oricărei organizații.

Ursus Breweries este cel mai mare producător de bere din România. Mărcile din portofoliul Ursus Breweries sunt: URSUS, Timișoreana, Ciucaș, Peroni Nastro Azzurro, Grolsch, Azuga, Pilsner Urquell, Asahi Super Dry și St. Stefanus, alături de marca de cidru Kingswood.

În prezent, Ursus Breweries deține 3 fabrici de bere: în Brașov, Buzău și Timișoara și o micro-berărie în Cluj-Napoca. Ursus Breweries face parte din grupul Asahi Europe & International.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  URSUS, angajament pentru susținerea egalității de gen și a incluziunii la muncă