Lectură de 2 minute

29 Apr 2022 - Știri și Noutăți

Unilever: Se așteaptă o inflație fără precedent, pe măsură ce războiul din Ucraina crește costurile

Roxana Vasile

Abonează-te pe  

Creșterea costurilor cu energia și materiile prime îi determină pe consumatori să plătească mai mult pentru mărci cunoscute precum Unilever, scrie The Guardian. Firma de bunuri de larg consum a declarat că urmează o „inflație fără precedent”, deoarece invazia Rusiei în Ucraina contribuie la creșterea costurilor, iar oamenii vor plăti și mai mult pentru mărcile cunoscute în lunile următoare. 

Compania, care produce bunuri de larg consum, de la săpunul Dove la înghețata Magnum, a declarat că se așteaptă la costuri de 2,7 miliarde de euro (2,3 miliarde de lire sterline) în a doua jumătate a anului 2022, după o creștere deja abruptă de 2,1 miliarde de euro estimate pentru prima jumătate a anului. Costurile uleiului de palmier, aluminiului și altor mărfuri s-au dublat sau triplat comparativ cu 2020, a mai spus compania.

,,Este inevitabil și veți vedea accelerarea prețurilor în restul anului'', a spus Alan Jope, directorul executiv al Unilever.

Previziunea de creștere a costurilor vine în timp ce companiile se confruntă cu presiunile inflaționiste care au crescut pe măsură ce economia globală și-a revenit după șocul blocării din cauza pandemiei de coronavirus și băncile centrale au redus ratele dobânzilor. Invazia Rusiei în Ucraina s-a adăugat la scumpirile deja existente, precum prețurile la energie.

Unilever a fost afectată de invazie, compania fiind nevoită să oprească toate operațiunile din Ucraina, dar de atunci a reluat unele vânzări folosind provizii din Polonia, a mai scris publicația. De asemenea, compania a trebuit să schimbe uleiul de floarea-soarelui din Ucraina cu uleiul de rapiță pentru unele produse.

Compania a suspendat luna trecută toate importurile și exporturile de produse în și din Rusia, precum și toate cheltuielile publicitare din țară, dar continuă să furnizeze articole, inclusiv produse de frumusețe și înghețată. Inițial, Unilever a păstrat tăcerea cu privire la retragerea din țară și a fost criticată de ambasadorul Ucrainei în Marea Britanie, Vadym Prystaiko, pentru că a continuat să desfășoare operațiuni în Rusia.

Unilever a transferat consumatorilor costuri mai mari, astfel producătorul a raportat creșteri de preț în valoare de 8,3% în primele trei luni ale anului 2022 față de un an anterior, chiar dacă volumul vânzărilor a crescut cu 1%. Unilever a crescut prețurile în Europa cu 5%, dar a crescut prețurile cu peste 10% în unele țări mai sărace.

Directorul financiar al companiei, Graeme Pitkethly, a spus că nu există prea multe dovezi că unii consumatori s-au mutat la alte produse după creșteri ale prețurilor.

Citeste si:
Ce spun directorii executivi din întreaga lume despre costuri și creștere în 2024
Ce spun directorii executivi din întreaga lume despre costuri și creștere în 2024

Sursa foto: Shutterstock

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Unilever: Se așteaptă o inflație fără precedent, pe măsură ce războiul din Ucraina crește costurile