După deschiderea celui de-al treilea restaurant în regim de franciză din septembrie 2022, în Popești-Leordeni, Uncle John deschide pe 29 noiembrie un nou restaurant, ajungând astfel la un număr de 10 restaurante, dintre care 6 în regim propriu în București și alte patru în regim de franciză (Pitești – 2019, Colosseum Mall – 2022, Popești-Leordeni – 2022, Pitești - 2022).
Anul acesta am accelerat procesul de francizare deschizând nu mai puțin de 3 restaurante în regim de parteneriat. Suntem în discuții avansate și cu alți potențiali francizați, lucru care ne motivează să continuăm dezvoltarea brandului. Vizăm orașe medii și mari, cu peste 100.000 de locuitori și oferim atât cunoștințe, cât și echipamente, locații negociate la cel mai bun preț, dar și recomandări de surse de finanțare. Ne propunem ca, până în 2025, să ajungem la un număr de 15-20 de restaurante în regim de franciză, în România.
Dan Ioan, co-fondator Uncle John
De cealaltă parte, francizații au acces la experiența fondatorilor Uncle John și beneficiază de ea, acesta fiind unul dintre principalele motive pentru care aleg asocierea cu brandul înființat în 2015.
Cel mai mult ne ajută faptul că avem acces la cunoștințele fondatorilor, iar asta ne facilitează procesul și ne scapă de eventualele greșeli inițiale. Știm cu toții că foarte multe firme se închid în primii doi ani de activitate, iar noi vrem să evitam asta printr-o asociere de succes.
Sebastian Olaru, partenerul francizat
Uncle John a luat naștere în 2015 din dorința de a oferi tuturor românilor gustul autentic de burgeri. În prezent Rețeaua Uncle John numără 10 restaurante, dintre care 4 în regim de franciză (2 în Pitești, Popești-Leordeni și Colosseum Mall).
ANPC, în mall Veranda: ce amenzi au fost aplicate și ce operatori au fost închiși temporar
