Lectură de 3 minute

20 Jan 2023 - Știri și Noutăți

Târg de cafea și ceai în hipermarketurile Auchan: peste 330 de produse disponibile

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

Până pe 7 februarie 2023, hipermarketurile Auchan din întreaga țară organizează tradiționalul Târg de Cafea și Ceai, ajuns anul acesta la cea de-a XI-a ediție. Iubitorii acestor produse vor regăsi atât în magazine, cât și online, pe auchan.ro, peste 330 de articole cu gusturi și arome inedite și vor putea descoperi inclusiv o sută de produse noi față de anul trecut. În plus, membrii MyCLUB Auchan vor avea parte de beneficii speciale. De asemenea, în fiecare magazin Auchan vor exista zone special amenajate, unde clienții vor avea parte de surprize pe toată durata târgului.  

Sursa foto: Auchan Romania

Anul acesta, Târgul de Cafea și Ceai Auchan reunește peste 330 de sortimente de cafea și ceai atent alese, pentru toate gusturile. Consumatorii se vor putea bucura de toate tipurile de cafea – măcinată, boabe, capsule instant sau cafea la filtru individual, o noutate care nu necesită utilizarea unui echipament special de preparare a cafelei la filtru, fiind suficientă doar apa fierbinte, precum și de o varietate de ceaiuri, de la ceai de fructe, de plante, până la ceai verde și negru. Aromele inedite provin din zone recunoscute pentru culturile de cafea, precum Brazilia, Columbia, Etiopia, Costa Rica, Honduras, Peru, India, El Salvador sau Kenya.

Totodată, oferta din această ediție include și o mulțime de articole de renume din categoria băuturilor calde, precum ciocolata caldă. Evenimentul aduce laolaltă atât produsele vedetă, consacrate deja pe piață, cât și peste o sută de noutăți, prezente pentru prima dată în cadrul târgului. De asemenea, clienții vor putea găsi și produse complementare preparării și servirii cafelei și ceaiului.

Prețurile încep de la 0.85 lei și ajung până la 85 de lei.

Retail jobs

În ceea ce privește marca proprie de cafea Auchan, aceasta este formată dintr-o varietate de produse, atât cafea măcinată Arabica, capsule cu numeroase arome și cafea boabe, inclusiv decofeinizată. De asemenea, oferta include și o selecție de produse ecologice, în gama Auchan Bio clienții având la dispoziție cafea măcinată, instant, boabe, dar și capsule de cafea de proveniență din țări precum Peru și Columbia.

Cafeaua single origin și cafeaua de specialitate, din ce în ce mai căutate

Popularitatea noilor echipamente de uz casnic de preparare a cafelei a revigorat segmentul de cafea boabe, iar cafeaua single origin și cafeaua de specialitate proaspăt prăjite reprezintă noua tendință a pieței cafelei, aceste segmente înregistrând creșteri față de anul trecut, potrivit reprezentanților companiei. Astfel, în 2022, clienții au optat atât pentru ambalajele mici (250g), cât și pentru cele mari (de peste 500g).

De asemenea, la fel de căutate rămân și capsulele de cafea, care au înregistrat la rândul lor creșteri, datorate unor inovații cum ar fi capsulele compostabile sau capsulele cu cafea de origine. În top rămâne și cafeaua măcinată, deși situată pe un trend ușor descendent. Românii preferă tot mai mult și aparatele de cafea compatibile cu mai multe tipuri de capsule, Auchan lansând un astfel de produs la finalul anului trecut, marcă proprie Qilive. Când vine vorba de ceai și ciocolată caldă, acestea înregistrează o creștere a cererii sezonieră, vara și în special iarna.

Cu ocazia târgului, Auchan a pregătit și o mulțime de oferte exclusiv pentru membrii MyCLUB Auchan, care se vor putea bucura de prețuri și promoții speciale la cafea și ceai. În plus, în fiecare hipermarket Auchan vor exista zone dedicate cu activări pentru clienți, iar în fiecare weekend, pe toată durata evenimentului, aceștia vor avea și ocazia de a degusta o parte din produsele din ofertă, în cadrul acțiunilor de degustare.

Citeste si:
5 to go vrea o prezență mai mare în retail, în 2023: pe ce produse se bazează
5 to go vrea o prezență mai mare în retail, în 2023: pe ce produse se bazează

Auchan România are în portofoliu 327 de magazine, cuprinzând 33 de hipermarketuri, 7 supermarketuri și 287 de magazine de ultraproximitate MyAuchan, din care peste 270 în stațiile Petrom, cât și magazinul online auchan.ro. Cu o cifră de afaceri cu taxe de peste 1,2 miliarde de Euro, Auchan propune locuitorilor din orașele în care sunt prezente magazinele sale un comerţ modern, de calitate, cu cele mai largi game de produse şi un concept de discount responsabil, cu toate preţurile mici, permanent.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Târg de cafea și ceai în hipermarketurile Auchan: peste 330 de produse disponibile