Lectură de 9 minute

27 Jan 2023 - Știri și Noutăți

TOP tendințe în arhitectură și construcții pentru 2023: ce clădiri vor fi ”la modă„

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

Un studiu al biroului de arhitectură Studio ae –arhitecture & evolution relevă tendințele importante din arhitectură și construcții ale anului 2023. Astfel, maximizarea funcționalității și a eficienței energetice, utilizarea pe scară tot mai largă a construcțiilor modulare, accentul pus pe valorificarea resurselor locale și a celor durabile, precum și lipsa exceselor arhitecturale constituie particularitățile acestui an, declară Elena Ștefănescu, arhitect, cofondator Studio ae-arhitecture & evolution. La acestea se adaugă demararea investițiilor publice și modificările legislative. 

Sursa foto: Blend Mountain Vila Bușteni/ Studio ae

Iată principalele tendințe ale anului în arhitectură și construcții, potrivit Studio ae.

  • PNRR, motor puternic

Începerea implementării PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență) reprezintă un motor puternic de dezvoltare pentru sectorul construcțiilor. Investiții majore ale statului prin PNRR vor finanța în special lucrări de consolidări și renovări majore precum și proiecte de eficientizare a consumului de energie și producție prin sisteme alternative.

Vor demara și lucrările în segmentul de producere de energie verde, în parcurile fotovoltaice proiectate anul trecut. Dezvoltarea infrastructurii electrice la nivel național este o altă veste bună a anului 2023, punctează Elena Ștefănescu.

Pe de altă parte, va apărea o competiție între investițiile publice și cele private de mai mică amploare. Firmele private vor găsi mai greu persoane calificate, mai ales în execuție.

  • Impactul schimbărilor legislative importante

Anul 2023 a debutat cu modificări legislative importante, una dintre acestea vizând accelerarea procesului de acordare de către ISU a avizelor și autorizațiilor. Scopul schimbării legislației este simplificarea pe termen lung a procedurilor și scurtarea timpului de răspuns din partea ISU.
La sfârșitul anului 2022 s-a adoptat legea privind majorarea cu aproximativ 30% a salariului minim din construcții, ceea ce va influența investițiile în derulare și în bugetare.

O altă noutate legislativă importantă este includerea în caietele de sarcini a directivei europene DHNS (Do No Significant Harm) privind managementul deșeurilor. Reciclarea, recuperarea, protejarea mediului în construcții devin obligatorii. Un alt obiectiv este reducerea amprentei de carbon.

Nu în ultimul rând, s-au publicat normele metodologice de alicare la legislația Near Zero Energy Building (NZEB) pentru toate tipurile de clădiri.

Citeste si:
FOTO | Cum arată proiectele fotovoltaice pe care WALDEVAR Energy le dezvoltă în România
FOTO | Cum arată proiectele fotovoltaice pe care WALDEVAR Energy le dezvoltă în România
  • Accentul pus pe maximizarea funcționalității

Pandemia de coronavirus a transformat piața imobiliară, iar criza economică a accentuat nevoia de maximizare a funcționalității clădirilor existente sau noi. Se pune problema transformării cât mai rapide a unor spații de birouri, comerciale sau expoziționale sau chiar a locuințelor, minimizând costurile pentru proprietari. Asistăm la o tendință în creștere de diversificare și reutilizare a arhitecturii existente, un așa numit proces de reutilizare adaptivă.

Acest proces aduce beneficii durabile și pentru comunitate, precum conservarea energiei și reducerea emisiilor de carbon care ar fi avut loc dacă spațiul ar fi fost reconstruit în întregime. Iar investițiile în astfel de proiecte noi frânează extinderea expansiunii urbane nesustenabile.

Acest proces le permite proprietarilor de clădiri să reducă riscurile de neocupare, să diversifice și majoreze oferta de închiriere și să folosească fondul construit existent.

  • Se caută echilibrul între viață și muncă

Dezvoltarea urbană obligă la integrarea, încă din stadiul de proiectare a spațiilor de birouri sau a centrelor de afaceri, a conceptului de echilibru între viață și muncă. Se conectează astfel clădirile la infrastructura existentă și se integrează în mediul înconjurător. Proiectele noi de clădiri office includ zone verzi cu elemente de design, facilități (magazine, cafenele, terenuri de sport) și diverse centre de servicii, ceea ce le permite angajaților să se relaxeze.
Multe companii au trecut în 2022 la un model hibrid de lucru și au reamenajat sau sunt în curs de reogranizare a spațiilor existente sau apelează la centre tip co-working. Au apărut modele de business prin care o companie poate închiria pentru angajații săi spații în cafenele, co-working, hoteluri, astfel încât să fie în apropierea casei angajaților și să se utilizeze spațiile disponibile în oraș.

Majoritatea ansamblurilor rezidențiale cu mai multe etaje prevăd spații pentru infrastructura comercială și de servicii. Integrarea locurilor de joacă, a zonelor verzi și a piscinelor pe acoperiș este o soluție din ce în ce mai populară.

  • Utilizarea pe scară tot mai largă a construcțiilor modulare

O tendință arhitecturală care va influnța mediul construit în 2023 și în viitorul apropiat este utilizarea construcțiilor modulare. Design for Manufacturing and Assembly (DFMA) este o metodă prin care componentele sau modulele de construcție sunt construite în afara amplasamentului proiectului. Se minimizează risipa de material și mărește controlul calității, ajutând și la reducerea emisiilor de carbon. Un alt avantaj este utilizarea de module de proiectare și sisteme de construcție standardizate, de elemente prefabricate de construcție și de fațade pre-turnate.

De altfel, pentru anumite tipuri de clădiri (centre medicale, hoteluri și clădiri rezidențiale atipice), metoda modulară este mai eficientă decât construcția clasică. 70-90% din componentele lor sunt asamblate în fabrică, fiind apoi aduse la șantier.

Această medodă reduce și timpul de execuție în șantiere, iar calitatea elementelor produse în fabrică este mai bună, declară cofondatorul Studio ae.

  • Accentul pe valorificarea la maxim a resurselor naturale

Valorificarea la maxim a resuselor naturale nu și-a arătat încă tot potențialul. Se caută soluții pentru eficiența energetică, utilizarea luminii naturale, a soarelui, îmbunătățirea comportării în timp a materialelor și a modului în care acestea se pot recicla. Contribuind la diminuarea risipei energetice, pompele și recuperatoarele de căldură, panourile solare și fotovoltaice sunt din ce în ce mai utilizate în multe clădiri.

Sunt tot mai căutate materialele locale, cu o amprentă de carbon cât mai redusă. Devine mai important criteriul distanței în adoptarea deciziei de a importa o piatră de pe alt continent sau de a utiliza materie primă de la cea mai apropiată carieră.

  • Folosirea pe scară tot mai extinsă a tehnologiei în toate fazele

La nivel mondial, sectorul construcțiilor este al doilea cel mai puțin digitalizat, adoptarea tehnologiei este esențială. Sunt progrese, deja tehnologiile avansate de proiectare sunt utilizate în aproape toate domeniile. Cel mai popular este Building Information Modeling (BIM), care le permite arhitecților și constructorilor să studieze proiectul încă din proiectare. Turul virtual al clădirii facilitează identificarea zonelor cu probleme, se economisesc astfel timp, resurse financiare și umane.

Utilizarea dronelor crește semnificativ controlul asupra proceselor de proiectare și construcție și reduce costurile, putând diminua semnificativ cantitatea de deșeuri de pe șantiere.

  • Case lângă orașe și fără excese arhitecturale

Viața în mijlocul naturii continuă să fie un deziderat de locuit. Casele individuale în tendințe sunt caracterizate prin lipsa exceselor arhitecturale și au forme compacte, drepte din motive de eficiență energetică și de investiție inițială. Ferestrele mari, panoramice și pereții din sticlă rămân o tendință de top a anului 2023. Terasele înconjurate de vegetație și alte facilități care creează condiții de relaxare și conferă casei personalitate sunt elementele arhitecturale preferate.

În plus, arhitecții sunt tot mai preocupați de noi modalități de a crea orașe orientate către comunități, care să-i ofere comunității tot ceea ce are nevoie în maximum 15 minute de mers pe jos.

  • Focus pe combaterea schimbărilor climatice

Folosirea materialelor și a proceselor durabile de proiectare și construcție reprezintă o necesitate, în condițiile în care combaterea schimbărilor climatice constituie o preocupare centrală. Sectorul construcțiilor generează 40% din emisiile globale anuale, arhitecții fiind astfel obligați să adopte strategii de producere și economisire a energiei încă din faza de concept. Clădirile sunt concepute pentru a avea emisii scăzute de carbon și să fie cât mai eficiente din punct de vedere energetic. Și orașele sunt proiectate din ce în ce mai mult cu soluții bazate pe natură pentru a lupta împotriva efectelor dure ale schimbărilor climatice.

Sunt preocupări tot mai evidente de a proiecta cu accent pe reducerea emisiilor de carbon, utilizând noile tehnologii în tot procesul, specificând materiale verzi și reciclarea deșeurilor.

Elena Ștefănescu, fondatorul Studio ae

  • Clădirile, tot mai conectate și eficiente energetic

Tot mai mulți preferă să gestioneze și să controleze procesele care au loc în propria clădire. Cu ajutorul senzorilor conectați la internet, casele inteligente permit gestionarea de la distanță a temperaturii, iluminatului interior și exterior, sistemelor de securitate si supraveghere video, etc.

Casele inteligente nu sunt doar multifuncționale, ci și tot mai eficiente energetic. Sistemele de automatizare tip BMS (Bulding Management Sistem) sunt tot mai folosite.

  • Materialele de construcție durabile, cu o durată de viață lungă, tot mai utilizate

Costul în creștere al materialelor și apariția unor solicitări ambițioase îi obligă pe dezvoltatori să găsească noi soluții arhitecturale, și estetice și eficiente. Sustenabilitatea, adaptarea designului și utilizarea de software avansat sunt provocările actuale la adresa arhitecților de retail și nu numai.

Se manifestă un interes din ce în ce mai mare pentru materialele de construcție durabile, cu o durată de viață lungă. Aceasta se datorează nu doar atenției acordate sănătății locuirii ci și nevoii de a reduce dependența de resursele neregenerabile. Biocimentul, diversele materiale naturale din lemn reciclate și vopselele organice sunt tot mai folosite pe șantierele din lume. Astfel de materiale sunt ușor de reciclat și conțin o cantitate minimă de contaminanți.

Înființat acum zece ani, Studio ae-arhitecture & evolution este biroul de arhitectură care generează îmbunătățirea calității spațiului construit prin design inovativ creat pentru viitor. Studio ae acoperă toată gama de servicii de proiectare de la faza de evaluare & consultanță, autorizare, la cea de asistență pe parcursul execuției până la finalizarea șantierului. Portofoliul Studio ae cumulează peste 100 de proiecte finalizate pentru mari companii, lideri în domeniul lor de activitate: eMag, Freshful, Soletanche Bachy, Cora, Geberit, Mega Image, Husqvarna, Gusturi Românești, StarGift, etc. Echipa Studio ae a demarat anul trecut mai multe proiecte complexe, orientate către asigurarea eficienței și sustenabilității pe termen lung. În prezent, Studio ae are în derulare peste 20 de proiecte la cartiere rezidențiale, proiecte pe zona de retail și la un parc fotovoltaic, în faza de finalizare.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  TOP tendințe în arhitectură și construcții pentru 2023: ce clădiri vor fi ”la modă„