Lectură de 3 minute

27 Jul 2022 - Știri și Noutăți

TEILOR deschide primul magazin din Cehia și continuă expansiunea internațională

Otilia Caloian

Abonează-te pe  

TEILOR, lanțul de magazine de bijuterii de lux, cu prezență în regiunea Europei Centrale și de Est, a deschis în luna iulie primul său magazin din Cehia, în cadrul centrului comercial Westfield Chodov din Praga. Cu această nouă deschidere, TEILOR ajunge la un număr de 63 magazine fizice, fiind prezent în cinci țări din Europa Centrală și de Est.

„Intrarea pe piața din Cehia, prin deschiderea acestui magazin în Praga, marchează o nouă bornă în procesul de dezvoltare al TEILOR. Extinderea pe o piață nouă este întotdeauna o provocare pentru companii, dar pentru noi, experiențele anterioare reușite din Polonia, Ungaria și Bulgaria ne fac să fim extrem de încrezători în legătură cu evoluția noastră din Cehia. Pe baza cercetării de piață făcută în această țară, am văzut o oportunitate importantă de creștere pe segmentul bijuteriilor de lux în care activăm. Ne așteptăm ca în Cehia, brandul TEILOR să se consolideze și să ajungă la maturitate în următorii ani, inclusiv prin deschiderea altor magazine pe care le avem în vedere pe această piață,” a declarat Willy Dicu, CEO al TEILOR.

Noul magazin TEILOR din Praga are o suprafață de 61 mp și este gestionat de patru angajați. Portofoliul de produse include o brățară Tennis cu o valoare de 36.205 de euro și un inel cu tanzanite în valoare de 25.000 de euro.

Investiții de 27 milioane de lei la TEILOR

Deschiderea magazinului din Cehia face parte din procesul de expansiune internațională vizat de TEILOR, pentru care compania a bugetat în acest an investiții în valoare de 27 de milioane de lei. Acesta este cel de-al cincilea magazin deschis de TEILOR în acest an, după cele trei din România – în Colosseum Mall din București, Iulius Mall din Iași și Piatra Neamț Shopping City – și cel din Polonia – în centrul comercial Posnania din Poznan. În a doua jumătate a acestui an, compania vizează inaugurarea altor trei magazine noi, dintre care două în Polonia și unul în Ungaria.

Locațiile în care TEILOR va deschide magazine în 2022 includ centrele comerciale din Polonia, Stary Browar din Poznan, Wroclavia din Wroclaw, precum și centrul comercial Arena din Budapesta, Ungaria. Pe măsură ce rețeaua de magazine internaționale se extinde, activitatea TEILOR din următoarele luni se va axa pe creșterea notorietății brandului în Polonia, Ungaria, Bulgaria și Cehia, precum și extinderea bazei de clienți și a traficului din magazine prin campanii dedicate.

Până la sfârșitul anului 2022, rețeaua TEILOR va ajunge la 66 de magazine, dintre care 53 de magazine în România și 13 magazine internaționale, în Polonia, Ungaria, Bulgaria și Cehia. Pe lângă magazinele fizice, TEILOR operează, în prezent, cinci platforme online – teilor.com, teilor.ro, teilor.hu, teilor.bg și teilor.pl.

Cifră de afaceri cu 65% mai mare în 2021

În 2021, TEILOR a înregistrat o cifră de afaceri de 231,5 milioane de lei, în creștere cu 65% față de o cifră de afaceri de 140,4 milioane de lei înregistrată în 2020. Creșterea vânzărilor a fost determinată, în principal, de o cerere tot mai ridicată pentru bijuteriile de înaltă calitate și de vânzările crescute la categoria inelelor de logodnă. Din punct de vedere istoric, TEILOR a generat mai mult de un sfert din vânzările sale anuale în perioada iulie-septembrie, ca urmare a creșterii numărului de cereri în căsătorie în perioada verii.

TEILOR este un lanț internațional de magazine de bijuterii de lux cu o tradiție de 24 de ani. Prezent în România, Polonia, Ungaria, Bulgaria și Cehia, TEILOR deține 63 de magazine fizice și o prezență online puternică prin intermediul platformelor sale de comerț electronic teilor.com, teilor.ro, teilor.hu, teilor.pl și teilor.bg. Colecțiile TEILOR includ bijuterii din aur, precum și bijuterii incrustate cu diamante și pietre prețioase adaptate dorințelor clienților.

Citeste si:
Ce noi magazine se deschid în Promenada Mall, până la finalul lui 2023
Ce noi magazine se deschid în Promenada Mall, până la finalul lui 2023

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  TEILOR deschide primul magazin din Cehia și continuă expansiunea internațională