Lectură de 3 minute

06 Apr 2022 - Știri și Noutăți

Tazz lansează Tazz Republic, un program de susținere a partenerilor din HoReCa în procesul de digitalizare și extindere în toată țara

Roxana Vasile

Abonează-te pe  

Tazz lansează primul său program de investiții, Tazz Republic, creat pentru a susține antreprenorii din HoReCa în procesul de digitalizare și extindere națională. Prin noul program, Tazz aduce cele mai bune restaurante locale la ușa clienților din toată țara.

Tazz, o companie locală de food delivery, își continuă planurile ambițioase de creștere și contribuie la redefinirea modului în care se fac business-urile în HoReCa prin susținerea apariției noului val de antreprenori digitali locali, orientați spre cele mai noi tendințe de pe piață.

Tazz lansează mai multe branduri virtuale sub umbrela Tazz Republic, care vor fi disponibile în mai multe orașe în care Tazz este prezent. Programul funcționează pe baza unui sistem de suport consolidat prin parteneriate pe termen lung și se desfășoară în trei etape importante.

„În primă fază, identificăm cele mai apreciate restaurante din orașele în care activăm, cu potențial să își extindă rețeta de succes și în alte orașe. Apoi, selectăm parteneri din țară care întrunesc toate condițiile necesare pentru a opera aceste rețete de succes, garantând cele mai înalte standarde de calitate, inclusiv o experiență de livrare similară cu cea din restaurantul de origine. La final, lansăm aceste branduri de succes prin aplicație în mai multe orașe din toată țara, iar ele devin branduri virtuale cu o nouă strategie de expansiune, care merge dincolo de orașul de origine. Tazz Republic devine deci un program-premieră la noi, în care un rol crucial îl joacă ecosistemul solid de parteneri de încredere din HoReCa, construit de-a lungul ultimilor ani, dar și creșterea susținută a business-ului, pe care urmărim să o accelerăm prin acest tip de programe,” a declarat Alin Șerban, CEO Tazz.

Retail jobs

Primele branduri virtuale din Tazz Republic sunt Dei Frati, The Empanadas Factory, Fresh Kebab, Gyroserie, Untold Magic Burger și Nori Yakitori.

Tazz Republic înseamnă în momentul de față șase branduri virtuale, care au fost extinse prin aplicația Tazz într-un total de 11 de orașe din România până acum, număr în continuă creștere de la o lună la alta. Mai mult, în ceea ce privește numărul de restaurante din Tazz Republic, planurile de extindere ale programului urmăresc atingerea a 25 de branduri virtuale până la finalul anului în curs. Considerat unul dintre cele mai bune restaurante italiene de la noi, Dei Frati din Brașov s-a lansat virtual în Timișoara, și urmează să fie lansat și în București și Cluj-Napoca.

Tazz Republic extinde aria de acoperire și pentru UNTOLD Magic Burger. Produsul-premieră pentru piața din România a fost lansat de Tazz în parteneriat cu UNTOLD în 2021 și poate fi comandat acum în opt orașe din țară.

Platforma locală de livrare rapidă Tazz are o ofertă foarte diversă, ce cuprinde cele mai bune restaurante din țară, dar și o selecție extinsă de produse pentru cumpărături zilnice, farmacii, florării, articole sportive, cărți, produse de îngrijire personală și înfrumusețare și alte magazine.

Citeste si:
Ce au cumpărat românii de pe Tazz de Black Friday
Ce au cumpărat românii de pe Tazz de Black Friday

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Tazz lansează Tazz Republic, un program de susținere a partenerilor din HoReCa în procesul de digitalizare și extindere în toată țara