Lectură de 2 minute

03 Apr 2024 - Știri și Noutăți

Târg de produse românești. Când și unde va avea loc

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

Cooperativa Agricolă Caprirom Sud Muntenia, cu sprijinul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) și al Primăriei Sectorului 3 organizează, în perioada 5-7 aprilie 2024, în Parcul Alexandru Ioan Cuza (IOR – intrarea de la Glob, la intersecția străzilor Liviu Rebreanu cu Câmpia Libertății), un nou târg de promovare a produselor agroalimentare românești „Poftim din România! Șezătoare cu bun gust în sectorul 3”.

Sursa foto: MADR - Facebook

În cadrul târgului vor fi expuse produse atestate tradițional din categoria lactate, carne, băuturi spirtoase, dar și produse care au dobândit mențiunea „produs montan”, în special miere și produse ale stupului. De asemenea, se vor regăsi produse care au obținut protecția la nivel european, precum: brânză „Telemea de Sibiu” – IGP, magiun de prune Topoloveni – IGP, vinuri – DOC, precum și produse apicole ecologice.

Iubitorii de preparate din carne la grătar vor avea ocazia de a încerca micii și frigăruile de pui calde. Bucuria copilăriei, vata de zahăr pe băț, adusă de Zahărul Luduș, precum și ateliere de pictură pe lemn cu tematică agricolă pentru copii, cele de panificație, dar și cel de țesut la război îi vor încânta și captiva pe micii vizitatori care se vor afla în acest sfârșit de săptămână în parcul IOR.

Cei care țin postul Paștelui vor putea alege dintr-un sortiment vast de mâncare gătită la fața locului și preparate specifice acestei perioade: mâncare de prune și de fasole, urzici cu mămăligă, sărmăluțe de post cu ciuperci în foi de viță de vie și de dragavei, tocaniță de ciuperci, pilaf de orez cu prune uscate, zacuscă, legume murate în saramură și oțet, dulcețuri, siropuri, dulciuri și deserturi precum: cozonac domnesc de post, prajitură de casă cu dovleac și mere, mucenici moldovenești, nuci de casă, prăjituri de casă cu nucă, rahat și gem, magiun de dovleac, struguri și mere de Topoloveni, marmeladă de gutui, prune uscate și afumate, nucă, salam de biscuiți, produse de panificație.

Târgul „Poftim din România! Șezătoare cu bun gust în sectorul 3” reprezintă ocazia perfectă pentru a celebra și prețui diversitatea și bogația patrimoniului gastronomic autohton, cât și pentru a susține producția locală.

Varietatea geografică și condițiile pedo-climatice favorabile ale țării noastre contribuie la realizarea unei game diversificate de produse alimentare, care reflectă tradițiile culinare locale sub influența resurselor naturale specifice fiecărei regiuni.

Târgul din parcul IOR va fi deschis din 5 până în 7 aprilie 2024 între orele 09.00-19:00, iar în ultima zi, 7 aprilie 2024, programul va fi de la ora 09:00 până la ora 16:00.

Citeste si:
Mizar, retailerul românesc de modă se extinde la nivel național 
Mizar, retailerul românesc de modă se extinde la nivel național 

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Târg de produse românești. Când și unde va avea loc