Lectură de 2 minute

24 Nov 2022 - Știri și Noutăți

Taco Bell deschide primul restaurant din Craiova, după o investiție de jumătate de milion de euro

Viorela Pitulice

Abonează-te pe  

Sphera Franchise Group, compania care administrează în sistem de franciză brandul Taco Bell, lanț de restaurante cu produse de inspirație mexicană, își extinde rețeaua locală prin inaugurarea primei unități din Craiova. Valoarea investiției se ridică la aproximativ 480.000 euro.

Sursa foto: Sphera Franchise Group

Taco Bell își continuă astfel strategia de extindere pe piața autohtonă, reușind ca, în doar 5 ani, să ajungă la un portofoliu de 15 unități la nivel național.

Anul 2022, deși plin de provocări pentru noi, la fel ca pentru întreaga industrie Horeca, a fost favorabil pentru businessul Taco Bell. Am inaugurat două noi restaurante, inclusiv într-un oraș în care nu eram prezenți anterior, Craiova, și am înregistrat vânzări de 49,4 milioane lei în primele nouă luni ale anului, mai mari cu 37% față de aceeași perioadă din 2021.

Costică Mișaca, Director General, Taco Bell România

Noul restaurant Taco Bell este amplasat în zona de Food Court din cadrul centrului comercial Electroputere Mall, situat la adresa Calea București nr. 80, Craiova. Unitatea are o suprafață totală de aproximativ 110 mp și este operată de o echipă formată din aproximativ 25 de angajați.

Programul de funcționare este zilnic, în intervalul orar 10:00 – 22:00, restaurantul fiind deschis atât pentru servirea produselor în cadrul restaurantului, cât și pentru takeaway.

Clienții au la dispoziție, de asemenea, serviciul Comandă și Ridică prin care pot comanda produsele preferate, pe care ulterior să le preia personal din restaurant. Pentru livrarea la domiciliu, Taco Bell a încheiat parteneriate cu platforme specializate de livrare.

Cât câștigă un angajat Taco Bell

Venitul net la care poate ajunge un Crew Member (Lucrător Bucătărie sau Casier) este de 2.600 lei din a 3-a lună de colaborare (pentru program full time). Suma include salariul de bază, tichetele de masă și bonusuri sau prime acordate conform criteriilor interne.

Citeste si:
Rusia a găsit înlocuitor pentru IKEA. Care este poziția retailerului
Rusia a găsit înlocuitor pentru IKEA. Care este poziția retailerului

Taco Bell a intrat pe piața locală în anul 2017, fiind al treilea brand din portofoliul Sphera Franchise Group, alături de KFC și Pizza Hut.

Lansarea a marcat totodată și intrarea brandului sud-californian în Europa Centrală și de Est, acesta fiind la momentul respectiv singurul restaurant Taco Bell pe o rază de 1.028 kilometri.

În prezent, brandul deține 15 unități în 10 orașe din țară: 4 în București, 2 în Brașov, 2 în Constanța și câte unul în Cluj-Napoca, Sibiu, Timișoara, Ploiești, Bacău, Iași și Craiova.

Sphera Franchise Group este un grup din industria de food service din România, deținând companiile care operează în sistem de franciză brandurile KFC, Pizza Hut, Pizza Hut Delivery şi Taco Bell în România și KFC în Chişinău, Republica Moldova, și în anumite zone din Italia. Grupul deține peste 175 de restaurante pe cele trei piețe și are peste 4.600 de angajați.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Taco Bell deschide primul restaurant din Craiova, după o investiție de jumătate de milion de euro