Lectură de 2 minute

07 Nov 2022 - Știri și Noutăți

Sweeteria lansează prima gamă de praline artizanale fără zahăr, realizată 100% din ingrediente naturale

Cristina Marin

Abonează-te pe  

Sweeteria este un laborator din România care produce dulciuri pe bază de îndulcitori naturali, pentru toți cei care pun sănătatea proprie și a familiei în topul priorităților.

Sursa foto: Sweeteria

Cu o lună înainte de cea mai așteptată lună a anului, luna cadourilor, Sweeteria oferă iubitorilor de ciocolată și nu numai, una dintre cele mai dulci surprize, prima gamă de praline artizanale fără zahăr realizată din ingrediente 100% naturale.

Sweeteria a devenit astfel laboratorul alchimistului modern, în care puteți găsi produsele preferate în forme inedite, lucrate manual, cu migală și atenție pentru detaliu, în serie limitată, ceea ce asigură un flux continuu al procesului și, implicit, o prospețime permanentă a acestora.

Așteptând aniversarea a 6 ani Sweeteria, am lansat prima gamă de praline artizanale #farazahar #fabricatinRomania. Alături ne-a fost Vlad Niculescu, ciocolatier Boem Atelier. Cu experiența lui din ultimii ani în ciocolateriile din Paris, Franța și Bruges, Belgia, Vlad a reușit să transformăm visul în realitate, iar rezultatul este de-a dreptul spectaculos. Cele două game de praline vă vor cuceri atât de la prima vedere, cât și de la prima degustare.

Elena Pavel, owner Sweeteria

Prima gamă de praline artizanale fără zahăr Sweeteria realizată din ingrediente 100% naturale, conține două cutii cu 12 bijuterii din ciocolată, configurate astfel:

  • Cutia neagră conține 12 praline din ciocolată amăruie vegana cu umpluturi din Greentella (cremă de ciocolată fără zahăr Sweeteria), alune coapte, jeleu de sfecla roșie, pudră și bucăți de lămâie liofilizată. Pictura pralinelor este realizată cu unt de cacao și pudre de fruct, legume liofilizate și condimente: sfeclă, matcha, turmeric.
  • Cutia albă conține 12 praline din ciocolată albă și cu lapte cu umpluturi din Greentella (cremă de ciocolată fără zahăr Sweeteria), jeleuri de zmeură, căpșuni, mango, fructul pasiunii - una dintre ele conține și un strop de rom. Pictura pralinelor este realizată cu unt de cacao și pudră de zmeură liofilizată, turmeric, șofran și cărbune vegetal.

Sweeteria înseamnă o gamă largă de produse, gândite pentru nevoile de peste zi ale întregii familii, realizate din ingrediente 100% naturale: de la mic dejunuri bogate în fibre, nutrienți și vitamine, până la gustări rapide și delicioase, de la tartinabile variate, din ingrediente naturale, pana la dulciuri, gustări și deserturi, prăjituri și torturi gata preparate, până la produse ce pot deveni ingrediente în propriile deserturi.

Sweeteria a primit un premiu de excelență în design, la Wolda Tokyo, unde brandul a fost apreciat și ales dintre 307 proiecte din 46 țări. Întreaga gamă de produse este disponibilă pe www.sweeteria.com.ro.

Citeste si:
Bufete de ciocolată pentru angajați: cum vor companiile își recompenseze angajații
 Bufete de ciocolată pentru angajați: cum vor companiile își recompenseze angajații

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Sweeteria lansează prima gamă de praline artizanale fără zahăr, realizată 100% din ingrediente naturale