Lectură de 3 minute

21 Aug 2020 - Știri și Noutăți

Spartan deschide două noi restaurante și are planuri de extindere în Europa

Andra Imbrea

Abonează-te pe  

Lanțul de restaurante de tip fast-food Spartan deschide două locații în aceeași zi și ajunge astfel la al treilea restaurant inaugurat în luna august, asigurând 46 locuri noi de muncă.

Restaurantul din Târgoviște se află în incinta Dâmbovița Mall, cel mai nou centru comercial din regiune și are 15 angajați, iar cel din Cluj, deschis în sistem de franciză, aparține lui Remus Cosoveanu și va fi deschis în zona pietonala Eroilor. Sunt create astfel încă 15 locuri de muncă, într-o perioadă în care antreprenorii din industria ospitalității luptă pentru supraviețuire.

Din luna mai a acestui an, Spartan a eliminat toate redevențele pentru francizați, în condițiile în care, din cele 56 de restaurante, peste 50% dintre acestea funcționează în sistem de franciză.

Eforturile fondatorului lanțului de restaurante Spartan, Ștefan Mandachi, au mers și în direcția sprijinirii angajaților săi, astfel că, prin mari sacrificii financiare, nicio locație Spartan din România nu a fost închisă în toată această perioadă de pandemie.

Ștefan Mandachi s-a alăturat protestului Organizației Patronale Hora, din dorința de a atrage atenția autorităților asupra efectelor dezastruoase, impactului social și financiar care se resimt în industria HoReCa, ca urmare a măsurilor luate de Guvern în ultimele cinci luni.

”Sunt solidar cu Hora și mi-am încurajat toți angajații să se alăture protestului din 19 august. Sper să fie un semnal de alarmă pentru toți cei care ne conduc. Afacerile din HoReCa s-au prăbușit, iar dacă Guvernul nu va face ceva în această direcție, în scurt timp vom falimenta toți.”, a declarat Ștefan Mandachi.

Vizăm în continuare piața locală dar și țări precum Ungaria și Austria. Bineînțeles că investițiile vor fi influențate de cum evoluează pandemia, de localizarea și dimensiunea unităților. Investițiile sunt considerabile, pentru un restaurant stradal investiția poate ajunge la 250.000 euro, iar pentru o unitate în interiorul unui mall, investiția poate fi de aproximativ 170.000 euro.”, declară Remus Cosoveanu .

Lanțul de restaurante Spartan, fondat în 2012, numără 58 de restaurante, proprii și francizate, deschise în Capitală și în 26 de orașe din țară: Suceava, Alba Iulia, Arad, Brașov, Iași, Cluj, Timișoara, Botoșani, Galați, Brăila, Focșani, Târgu-Jiu, Craiova, Pitești, Turnu-Severin, Deva, Râmnicu Vâlcea, Baia Mare, Sibiu, Zalău, Târgu Mureș, Vicovu de Sus, Târgoviște, Piatra Neamț, Constanța și Bacău.

Citeste si:
Edenred: Jumătate din angajații români cheltuie 40% din salariu pe mâncare
Edenred: Jumătate din angajații români cheltuie 40% din salariu pe mâncare

Cifra de afaceri înregistrată la nivelul întregului grup în 2019 este de aproximativ 36 de milioane de euro, proprii 20 de milioane de euro și francizate 17,1 milioane de euro. Numărul de angajați la nivelul întregului lanț de restaurante a ajuns la 900.

Spartan face parte din grupul de francize S.C. Strong MND Corporation S.R.L, companie francizatoare ce deține și Mandachi Hotel&SPA precum și lanțul de restaurante Hercule și este pe locul al III-lea în topul celor mai extinse rețele de restaurante de tip fast-food, la nivel național.

Începând din luna septembrie, împreuna cu Coca Cola, Spartan lansează un nou proiect menit să vină în sprijinul oamenilor, ”Meniul faptelor bune”: la fiecare meniu cumpărat, se donează 1 leu către o fundație, care îi va sprijini prin reconversie profesională pe angajații HoReCa, disponibilizați în urma pandemiei.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Spartan deschide două noi restaurante și are planuri de extindere în Europa