Lectură de un minut

25 Jan 2022 - Știri și Noutăți

Spaniolii de la Mercadona, cel mai mare lanț de supermarketuri din țară, cresc salariile tuturor angajaților, după majorare inflației

Anca Olteanu

Abonează-te pe  

Lanțul de magazine Mercadona, cel mai mare retailer alimentar din Spania după venituri, va crește salariile tuturor angajaților cu 6,5%, cu un procent egal cu rata anuală a inflației din 2021. Compania a transmis că a luat această decizie pentru a proteja puterea de cumpărare a celor 93.000 de angajați.

Cel mai mic salariu lunar din lanțul de supermarketuri va fi de 1.425 de euro, în 2022, în creștere cu 87 de euro comparativ cu anul anterior și cu 440 de euro mai mult decât salariul minim din Spania, potrivit Euronews.

Inflația anuală din Spania a crescut cu 6,5%, din cauza prețurilor la energie și a problemelor din lanțul de aprovizionare. Inflația este așteptată să rămână ridicată în primele luni ale acestui an, dar va scădea în a doua a parte a anului, a declarat șeful Băncii Centrale din Spania, Pablo Hernandez de Cos.

Lanțul de magazine Mercadona, înființat în 1977 de Cárnicas Roig Groug, are circa 1.632 de unități în Spania și 20 în Portugalia.

Sursa foto: info.mercadona.eu

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Spaniolii de la Mercadona, cel mai mare lanț de supermarketuri din țară, cresc salariile tuturor angajaților, după majorare inflației