Lectură de 2 minute

23 Apr 2021 - Știri și Noutăți

Sondaj Glami: 1 din 3 români vrea să aloce până la 500 de lei pe lună pentru cumpărături online în această vară

Anca Olteanu

Abonează-te pe  

Cumpărăturile de vară din România se vor face mai ales online, 87% dintre respondenții unui sondaj realizat de Glami la începutul lunii aprilie au răspuns că vor continua să cumpere online, iar unul din trei români intenționează să aloce până la 500 lei pe lună în această vară pentru cumpărături online.

Printre motivațiile care vor stimula vânzările online în perioada următoare se numără livrarea rapidă, sigură, la ușă (36%), reducerile substanțiale, relevante pentru nevoie consumatorilor (33%), raportul preț-calitate mai bun din online (31%), livrarea gratuită (24%), dar și posibilitatea de a plăti cash la livrare (19%).

70% dintre români au găsit noi branduri online

Chiar dacă au fost curioși și dispuși să descopere noi branduri - 70% dintre respondenți afirmă că au descoperit și cumpărat branduri noi în intervalul mai 2020 - aprilie 2021, 62% au așteptat în continuare reduceri la mărcile preferate pentru a face o achiziție online.

Calitatea articolelor de îmbrăcăminte și încălțăminte a jucat un rol important în această tendință a consumatorilor, deoarece 57% dintre respondenți au declarat că nu au găsit nicio scădere semnificativă a calității produselor în ultimele 12 luni de cumpărături online, comparativ cu perioada de dinainte de izbucnirea pandemiei coronavirus.

59% dintre români poartă aceeași măsură la haine

Întrebați dacă au schimbat sau nu măsura la haine față de acum 12 luni, mai mult de jumătate dintre participanții la studiu (59%) au spus că poartă aceeași măsură la piese de îmbrăcăminte.

Cu toate acestea, 43% dintre români încă au dificultăți să cumpere blugi, pantaloni și pantaloni scurți online, în funcție de mărimea lor. Alte categorii de produse pe care respondenții le-au clasificat ca fiind mai dificil de cumpărat online sunt pantofii (28%) și lenjeria de corp și costumele de baie (18%).

www.glami.ro dezvăluie date despre starea sectoarelor de comerț electronic din țările în care operează prin proiectul de analiză pe termen lung Fashion (Re)search.

Toate studiile sunt realizate online, printre vizitatori pe platformele GLAMI care și-au exprimat acordul participării la studii. Peste 6.000 de vizitatori GLAMI.ro au participat la sondajul din aprilie 2021.

Citeste si:
Cât dau românii pe cadourile de Paște anul acesta și ce vor cumpăra pentru familie
Cât dau românii pe cadourile de Paște anul acesta și ce vor cumpăra pentru familie

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Sondaj Glami: 1 din 3 români vrea să aloce până la 500 de lei pe lună pentru cumpărături online în această vară