Lectură de 2 minute

13 Feb 2024 - Știri și Noutăți

Șeful Concurenței vrea prețuri mai mici în duty free. Bogdan Chirițoiu: Nu te obligă nimeni să cumperi un parfum

Mădălina Dinu

Abonează-te pe  

Prețurile din aeroporturi, mai ales din magazinele de pe Henri Coandă, iscă des discuții contradictorii. Raportate la marile aeroporturi europene, sumele afișate în Otopeni sar, de cele mai multe ori, de pragul psihologic al românilor. „Am pus condiție ca prețurile să nu fie mai mari decât în aeroporturi similare din Europa de Est”, a declarat Bogdan Chirițoiu, șeful Consiliului Concurenței. 

Sursa foto: retail.ro

Anul 2023 a adus noi atribuții pentru autoritatea de concurență, care și-a continuat, de asemenea, activitatea în monitorizarea piețelor, deschizând investigații acolo unde au existat indicii de încălcare a legii.

În acest sens, Consiliul Concurenței a precizat că în cadrul aeroportului Otopeni, magazinele, spațiile comerciale, dar și cele alimentare aveau contracte începând cu 1990. Aceste contracte, care s-au tot prelungit periodic, reprezentând o practică neloială și o încălcare a legilor Concurenței.

„S-a realizat o licitație la sfârșitul anului trecut, în prezent avem contracte clare pe partea de alimentație (n.r. retail alimentar, restaurante, cafenele). Partea de alimentație ne interesa cel mai mult, întrucât pasagerul sau clientul este captiv în acel spațiu, nu are alte opțiuni de a cumpăra alimente și băuturi. Partea de magazine încă nu este finalizată, este foarte bine că facem licitație, sperăm că se va termina cu succes și că va îndeplini toate standardele legale. În prezent, din punct de vedere concurențial suntem mult mai puțin preocupați, nu am dat amenzi pe zona de magazine. (...) În cele din urmă, nu te obliga nimeni să iei un parfum sau o sticlă de whisky de la duty free. Noi am pus condiție ca prețurile să nu fie mai mari decât în alte aeroporturi din Europa de Est”, a declarat președintele Consiliului Concurenței.

În 2023, Consiliul Concurenței a declanșat 24 de investigații privind posibile încălcări ale Legii concurenței, cele mai multe din ultimii 12 ani, în domenii precum distribuția energiei electrice, piața serviciilor bancare de creditare pentru persoanele fizice, producerea și/sau comercializarea uleiului de floarea soarelui, zahărului și untului, piața pieselor auto sau piața lucrărilor de întreținere a drumurilor naționale și autostrăzi.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Șeful Concurenței vrea prețuri mai mici în duty free. Bogdan Chirițoiu: Nu te obligă nimeni să cumperi un parfum