Lectură de 4 minute

22 Nov 2022 - Știri și Noutăți

River Development va implementa o centrală electrică fotovoltaică pentru alimentarea cu energie a trei clădiri

Cristina Marin

Abonează-te pe  

River Development, dezvoltatorul proiectelor Sema Parc și The Light, prin societatea sa de administrare a clădirilor din Sema Parc, anunță proiectul de implementare a  unei centrale electrice fotovoltaice, pentru generarea de energie verde – regenerabilă și nepoluantă. Cu o investiție totală de peste un milion euro, proiectul are ca termen de finalizare luna mai 2023 și, pentru început, va asigura o parte din alimentarea cu energie electrică a clădirilor Paris, Berlin și Bruxelles din Sema Parc.

Sursa foto: River Development

Strategia noastră de dezvoltare urmărește aspectul sustenabil al fiecăreia dintre funcțiunile pe care le creăm în Sema Parc, iar aceasta se reflectă în modul în care dezvoltăm toate proiectele noastre: concepute pe baza nevoilor comunității, aliniate la standardele imobiliare și la cerințele actuale ale pieței.

Liviu Birău, Director General al River Development

Proiectul constă într-un sistem integrat format din 3 sub-centrale electrice fotovoltaice. Acestea injectează în sistem energia generată de cca. 3.000 de panouri solare, cu o putere instalată totală de 1,2 MW. Sistemul rezultat va permite scăderea anuală a emisiilor CO2 cu peste 900 de tone CO2.

Implementarea acestui proiect de investiții pentru instalarea centralelor electrice fotovoltaice în Sema Parc va duce la asigurarea parțială a consumului de energie electrică a clădirilor Berlin, Paris și Bruxelles, aproape 38.000 mp (GLA), dintr-o sursă ”verde”, regenerabilă și nepoluantă, așa cum este energia solară. Ne așteptăm să fim complet operaționali în luna mai a anului 2023.

Retail jobs

Lucian Grosaru, Director Executiv al Sema Parc SA, societatea de administrare a clădirilor din Sema Parc

Proiectul se realizează în parteneriat cu SIMTEL Team, una dintre companiile cu cea mai vastă experiență în domeniul proiectare, furnizare de echipamente și instalare de centrale fotovoltaice, pionier și lider în implementarea centralelor fotovoltaice pe acoperișuri industriale în România. SIMTEL va realiza inclusiv mentenanţa corectivă și preventivă pentru acestea și echipamentele conexe.

Materialele și echipamentele ce vor fi folosite sunt achiziționate de la producători de top: invertoarele FIMER/ABB și SEMA, ambii lideri în Europa, iar accesoriile pentru tablourile electrice de la ABB. Cele aproape 3.000 de panouri solare ce vor fi instalate pe terasele clădirilor de birouri Paris și Bruxelles din Sema Parc, sunt produse de Longi Solar, companie ce se afla constant în top 3 producători la nivel mondial. Structura pe care se montează panourile provine de la K2 Systems, lider incontestabil în Europa în acest domeniu.

Citeste si:
Depanero se mută într-un sediu nou, în incinta Sema Parc
Depanero se mută într-un sediu nou, în incinta Sema Parc

Pe lângă acest proiect de investiții, începând din luna noiembrie în Sema Parc au fost date în folosință 5 stații de încărcare a vehiculelor electrice, în spații de parcare supraterane din adiacența clădirilor Paris, Bruxelles și Berlin. London și Oslo, clădiri aflate de asemenea în imediata vecinătate, sunt și ele prevăzute cu 17 stații de încărcare a vehiculelor electrice în parcarea subterană, comună celor două clădiri.

River Development este un investitor și dezvoltator imobiliar cu capital românesc, cu activitate de peste 18 ani pe piața locală, cu o vastă experiență în planificarea, dezvoltarea și gestionarea proiectelor imobiliare de mare anvergură, ce dezvoltă două dintre marile proiecte de reconversie urbană ale capitalei: Sema Parc - situat pe Splaiul Independentei - cca. 1.000.000 mp GBA și The Light - situat pe Bulevardul Iuliu Maniu, cca. 150.000 mp GBA. Ambele sunt situate în zona central-vestică a capitalei și se află în diferite stadii de dezvoltare.

River Develoment are in portofoliu peste 150.000 mp de spatii de birouri si a livrat in ultimii trei ani peste 38.000 de metri patrati de cladiri noi clasa A, in cadrul proiectului Sema Parc, prin cele trei cladiri clasa A - Bruxelles, Paris si Berlin. Clădirile London și Oslo sunt cele mai noi autorizate și recepționate și care au adăugat în trimestrul al II-lea al acestui an, alți cca. 31.500 mp (GLA) de birouri clasa A în zona central-vestică a orașului.

Ca parte a celui de-al doilea proiect de portofoliu - The Light, River Development a livrat deja prima fază - The Light One, o clădire de birouri de clasă A cu o suprafață închiriabilă de 21.653 mp și se află în proces de avizare și autorizare a celei de-a doua clădiri – The Light Two, de asemenea de clasă A și cu o suprafață închiriabilă de 28.589 mp, cu termen de execuție și livrare Q4 2024.
Toate clădirile de birouri de clasă A sunt certificate după standardele Breeam pentru clădiri verzi și cu eficiență energetică ridicată, cu ratingul Excellent.

Simtel Team este o companie românească, fondată în 2010 de trei antreprenori români – Iulian Nedea, Sergiu Bazarciuc și Radu Vilău. Compania este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București sub simbolul bursier SMTL și operează în 3 domenii de activitate – telecomunicații, energie regenerabilă și automatizări industriale.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  River Development va implementa o centrală electrică fotovoltaică pentru alimentarea cu energie a trei clădiri