Lectură de un minut

08 Sep 2023 - Știri și Noutăți

Retailerul ucrainean Gorgany deschide primul său magazin în Piața Unirii

Mădălina Dinu

Abonează-te pe  

Retailerul ucrainean de echipamente sportive Gorgany a intrat anul acesta pe piața din România, deschizând primul său magazin în Piața Unirii din București.

Sursa foto: Unsplash

Brandul și-a amenajat astfel un magazin într-un spațiu stradal, chiar în cel lăsat liber în urmă cu aproape doi ani de un alt retailer, Intersport. La vremea respectivă, compania a renunțat la tot retailul stradal din România, mizând pe mall-uri, modelul preferat de aproape toți jucătorii din domeniu, potrivit cijeurope.com.

Gorgany a fost fondată în 2005 în Ucraina de doi antreprenori și are astăzi 12 magazine pe piața de origine. Magazinul din Piața Unirii este primul din România, conform datelor existente.

Rețeaua ucraineană de echipamente sportive Gorgany, specializată în echipamente pentru drumeții montane, și-a anunțat intrarea pe piața din România în luna aprilie. Pe site, retailerul a precizat că se pregătește să deschidă primul magazin online și offline în București, însoțit de oferte de muncă. Spațiul comercial al brandului este situat pe Bulevardul Ion C. Brătianu nr. 35.

Lanțul Gorgany a fost fondat în Lviv în 2005, având în prezent un total de 12 magazine - câte două în Kiev și Lviv, și câte unul în Ivano-Frankivsk, Ternopil, Cernăuți, Rivne, Zhytomyr, Vinnytsia, Odesa și Bukovel. Compania este un agent exclusiv al unor mărci de renume mondial, precum Osprey, Salewa și Dynafit. De asemenea, deține marca ucraineană Turbat.

Retailerii ucraineni continuă să intre activ pe piețele din Polonia și din alte state europene. Numai în primăvara anului 2023, Polonia a primit sucursale locale ale Dnipro-M, brabrabra, Gorgany, Bilyi Nalyv, Katsurina etc.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Retailerul ucrainean Gorgany deschide primul său magazin în Piața Unirii