Lectură de un minut

02 Mai 2023 - Știri și Noutăți

Reduceri MARI la Lensa: în ce perioadă e campania

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

Retailerul român de optică, Lensa, inaugurează 10 ani de activitate, cu o cifră de afaceri cumulată de peste 317 de milioane de lei în perioada mai 2013 - decembrie 2022. În 2022, Lensa a consemnat o creștere a cifrei de afaceri de 70% față de 2021, ajungând la venituri totale de peste 134 de milioane de lei.

Sursa foto: Lensa

În perioada 2 mai - 6 iunie, Lensa aniversează 10 ani de existență cu o campanie amplă de reduceri de până la 90%, la toate categoriile de produse, disponibilă atât pe Lensa.ro, cât și în magazine.

Cu un magazin online și o rețea de 48 de showroomuri în 25 de orașe din țară, Lensa se poziționează astăzi între cei mai mari retaileri de optică din România. Investițiile în dezvoltarea rețelei de magazine au ajuns în prezent la circa 5,5 milioane de euro. În ultimul an, Lensa a adoptat o strategie de expansiune accelerată, astfel că în perioada ianuarie 2022 - aprilie 2023 compania a deschis un număr record de 33 de unități.

În cei 10 ani de existență, Lensa a oferit românilor peste 1,1 milioane de consultații optometrice gratuite și a înregistrat 1,5 milioane de comenzi, servind aproximativ 750.000 de clienți. Lensa.ro este un brand românesc fondat de antreprenorul Daniel Crăciun, care după 10 ani de existență s-a poziționat între cei mai mari jucători pe piața de optică din România. În prezent, compania deține 48 de showroomuri în 25 de orașe din țară: București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Constanța, Craiova, Brașov, Galați, Pitești, Ploiești, Sibiu, Târgu Mureș, Arad, Oradea, Bacău, Brăila, Buzău, Suceava, Târgoviște, Baia Mare, Râmnicu Vâlcea, Balotești, Slatina, Sfântu Gheorghe, Bârlad.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Reduceri MARI la Lensa: în ce perioadă e campania