Produse de lux contrafăcute, în valoare de peste 6 milioane de lei, oprite în vama Călărași

Lectură de un minut

30 Oct 2024 - Știri și Noutăți

Produse de lux contrafăcute, în valoare de peste 6 milioane de lei, oprite în vama Călărași

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

Polițiștii de frontieră împreună cu organele vamale din cadrul Biroului Vamal Ialomița au descoperit, în semiremorca unui camion, aproximativ 3.400 de bunuri, toate purtând însemnele unor branduri de lux şi care prezentau suspiciuni de contrafacere.

Sursa foto: Politia de Frontieră Română

În acest articol găsiți:

În data de 25 octombrie 2024, în jurul orei 05:10, s-a prezentat pentru a intra în țară prin Punctul de Trecere a Frontierei Călărași cu specific rutier, un cetățean ucrainean în vârstă de 52 de ani, aflat la volanul unui ansamblu rutier care, conform documentelor prezentate, transporta articole vestimentare pe ruta Turcia-Bulgaria-România-Ucraina.

În urma controlului, polițiștii de frontieră au descoperit în cabina mijlocului de transport bunuri susceptibile a fi contrafăcute, sens în care autocamionul a fost trecut în linia a doua de control, fiind solicitat sprijinul organelor vamale pentru desigilarea acestuia.

Încălțăminte și îmbrăcăminte de lux

Cu ocazia finalizării verificării mijlocului de transport, în interiorul semiremorcii a fost descoperită cantitatea de 3.398 bunuri, constând în încălțăminte, articole de vestimentație și marochinărie, toate purtând însemnele unor mărci cunoscute și fiind susceptibile de a fi contrafăcute.

Bunurile, estimate la o valoare de aproximativ 6.400.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar în prezent se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Produse de lux contrafăcute, în valoare de peste 6 milioane de lei, oprite în vama Călărași