Lectură de un minut

14 Jun 2021 - Știri și Noutăți

Producătorii și retailerii, nevoiți să treacă la modelul hibrid de comerț

Anca Olteanu

Abonează-te pe  

Institutul de cercetare McKinsey preconizează faptul că producătorii și retailerii vor fi nevoiți să treacă la un model hibrid, combinând comerțul digital cu produse și servicii, furnizate de magazinele de cartier, se arată într-un comunicat de presă.

Potrivit datelor oferite de institut, ar putea dura între trei și zece ani până ne vom simți din nou în siguranță în supermarket-uri, la cumpărături:

  • 70% dintre consumatori intenționează să continue și chiar să crească achizițiile făcute online, chiar și după ridicarea restricțiilor Covid-19,

  • 57% au declarat că vor continua să comande online, dar și să cumpere de la magazinele locale,

  • iar 28% au spus că ar prefera să evite complet magazinele

Pe lângă creșterea industriei, FMCG/CPG a înregistrat, de asemenea, o creștere notabilă și a bugetelor pentru publicitatea online la nivel mondial.

O analiză eMarketer arată că, în trimestrul al doilea din 2020 s-a înregistrat o creștere cu până la 53% a bugetelor de advertising în sectorul FMCG/CPG. În 2020, domeniul a reprezentat 13,5% din bugetele de publicitatea digitală din Regatul Unit, plasându-se pe locul al doilea, după cel de retail, cu 20% din total.

Pandemia de coronavirus a adus clienți digitali noi în retailul alimentar și în industria de fashion, iar 13%, respectiv 21% din totalul acestora sunt noi. Cu toate că numărul lor a crescut, acesta este așteptat să scadă după ce pandemia se va încheia, conform datelor transmise la solicitarea Retail.ro de firma de management McKinsey & Company.

Citeste si:
Schwarz Group, proprietarul Lidl și Kaufland, investește 200 de milioane de euro în extinderea online a celor două lanțuri de magazine
Schwarz Group, proprietarul Lidl și Kaufland, investește 200 de milioane de euro în extinderea online a celor două lanțuri de magazine

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Producătorii și retailerii, nevoiți să treacă la modelul hibrid de comerț